Hail, Caesar! Cu relaxare, despre kitsch-ul hollywoodian
https://www.ziarulmetropolis.ro/hail-hollywood/

CRONICĂ DE FILM Teribila ironie care străbate „Hail, Caesar!” (2016), noua fantezie scrisă şi regizată de Ethan & Joel Coen, este că filmul se ocupă de lumea kitsch a mainstream-ului hollywoodian al anilor `50. 

Un articol de Ionuţ Mareş|19 februarie 2016

Exact acel cinema-divertisment pentru mase care afişa tot ce poate fi mai îndepărtat de auteurism-ul special practicat încă de la începutul carierei lor de cei doi fraţi cineaşti americani.

Şi pentru ca gluma lor supremă să strălucească şi mai mult, zeflemeaua evidentă la adresa unor superproducţii de gen iremediabil desuete – realizate în decoruri de mucava – şi a celor care lucrau la ele (de la scenarişti şi regizori la actori şi producători) nu este deloc moralizatoare. Nu se simte un aer de superioritate.

Bineînţeles, spectatorul este îndemnat să râdă – mai mult interiorizat şi cu detaşare, ca la orice film al fraţilor Coen – de superficialitatea unui univers pretins artistic, dar care, în fond, nu este decât unul pur comercial-patetic şi populat de personaje prezentate caricatural, nu și cu cinism.

Singurul care scapă în bună parte de a fi persiflat este protagonistul, Eddie Mannix (Josh Brolin, foarte bun), un director-de-producţie-bun-la-toate în cadrul unui studio hollywoodian, surprins într-o zi în care este asaltat de sarcini.

Actorul mega-celebru (jucat, cu autoironie evidentă, de George Clooney) care îl interpretează pe împăratul roman Cezar într-o superproducţie camuflată despre Iisus îi este răpit de pe platou. O divă (interpretată de o Scarlett Johansson cu un accent şi gesturi delicioase) rămâne însărcinată cu un regizor străin căsătorit (Christopher Lambert) şi trebuie scăpată din această situaţie care poate periclita imaginea companiei de producţie.

Un tânăr actor (Alden Ehrenreich) specializat numai în roluri de cowboy caraghios dedicat acrobaţiilor spectaculoase pe cal este adus, la comanda directorului studioului, să joace într-un film de interior al unui regizor care se consideră un mare autor de cinema (Ralph Fiennes). Un star în devenire (Channing Tatum), care joacă rolul principal într-un musical cu marinari atent coregrafiat, pare a pune la cale ceva subversiv.

Peste toate, Eddie Mannix este curtat cu o ofertă generoasă de la o companie de armament, se străduieşte să fie un tată şi un soţ bun (deşi nu prea îi reuşeşte) şi este asaltat, pe rând, de două jurnaliste gemene (în rol dublu, inegalabila Tilda Swinton) de la publicaţii de scandal rivale.

În scenă îşi face apariţia şi un grup conspirativ de presupuşi scenarişti cu preocupări intelectuale blamabile – trimitere dulce-amăruie la una din rănile nevindecate complet ale Hollywood-ului, teribila „listă neagră” („blacklist”) din anii `40-`50, pe care erau trecuţi cei din industria filmului consideraţi ca având simpatii comuniste.

În ciuda numeroaselor ramificaţii și devieri, plotul curge coerent, fără artificii inutile sau poticneli. Imaginaţia fraţilor Coen este suficient de vie pentru a livra în continuare momente satisfăcător de surprinzătoare şi de comice.

În ciuda înșelătorului ambalaj colorat de divertisment, avem de-a face totuși cu un film de autor, străbătut, pe sub umorul de la suprafață, de un sentiment de profundă și sinceră afecțiune față de cinema.

Frații Coen oferă o satiră la adresa Hollywood-ului de odinioară, îmblânzită însă de o duioșie zglobie.

„Hail, Caesar!” a intrat de vineri în cinematografele din România, fiind distribuit de Ro Image 2000.

INFO

Hail, Caesar!, SUA-Marea Britanie, 2016

Scenariul şi Regia: Ethan & Joel Coen

Distribuţie: Josh Brolin, George Clooney, Scarlett Johansson, Alden Ehrenreich, Channing Tatum, Ralph Fiennes, Tilda Swinton

Rating: ●●●●○



06
/03
/14

300: Ascensiunea unui Imperiu, povestit în stilul vizual spectaculos al blockbusterului 300: Eroii de la Termopile, este un nou capitol din epopeea impresionantă, în care acţiunea se desfăşoară pe un nou câmp de luptă - marea. Distribuit de MediaPro Distribution, filmul ajunge pe marile ecrane din tara incepand cu 7 martie.

06
/03
/14

The Broken Circle Breakdown / Paradisul spulberat, drama musical în regia lui Felix Van Groeningen, cu Veerle Baetens şi Johan Heldenbergh, va avea premiera în România vinerea aceasta, 7 martie. Filmul a fost nominalizat la Oscar 2014 pentru “Cel mai bun film străin” şi a fost premiat deja vineri seară la César 2014, în cadrul aceleiaşi secţiuni.

04
/03
/14

Pe 4 aprilie, la doar o lună de la gala premiilor Oscar, Festivalul Internațional de Film NexT (3 – 7 aprilie) își așteaptă spectatorii la o seară cu filme de Oscar și covor roșu, la CinemaPRO din București, la ora 21.00. Oscars Night aduce, în premieră, cele cinci filme nominalizate la trofeul pentru Cel mai bun scurtmetraj, inclusiv câștigătorul categoriei, emoționantul Helium, în regia lui Anders Walter.

03
/03
/14

La peste 10.000 de metri altitudine, Liam Neeson sfidează pericolul şi intră din nou în acţiune, în Non-Stop, un thriller plin de suspans şi situaţii la limita imposibilului.

03
/03
/14

Favoritul "12 Years a Slave" a fost desemnat cel mai bun film al anului la Oscar 2014. Alfonso Cuaron ("Gravity") a câștigat premiul pentru cea mai bună regie, iar Cate Blanchett ("Blue Jasmine") și Matthew McConaughey ("Dallas Buyers Club"), premiul pentru cei mai buni actori în rol principal. Cel mai bun actor și cea mai bună actriță în rol secundar au fost desemnați Jared Leto ("Dallas Buyers Club"), respectiv Lupita Nyong'o ("12 Years a Slave").

28
/02
/14

Galeria M8 vă invită miercuri, 5 martie, de la ora 20.30, la proiecţia filmului mut „Fericirea” („Schastye”, Uniunea Sovietică 1935, în regia lui Aleksandr Medvedkin), acompaniat live de muzica celor de la Karpov not Kasparov.

27
/02
/14

Anul 2013 a fost considerat bun pentru cinematografia de calitate. Iar asta se vede, parţial, în nominalizările la premiile Oscar 2014, dar şi prin filmele care au fost ocolite. Câştigătorii vor fi anunţaţi în noaptea de 2 spre 3 martie.

27
/02
/14

Un atelier de film documentar, 50 de pelicule împărţite în cinci secţiuni, spectacole de teatru, un masterclass al cineastului polonez Marcel Łoziński şi un circuit turistic aparte, în centrul Bucureştiului, fac parte din programul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului One World Romania.

25
/02
/14

“Berlinul e un oraş pe care sunt furioasă”, a declarat actriţa Cosmina Stratan, la întoarcerea de la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Cosmina a fost unul dintre cei 10 tineri actori europeni selectaţi în prestigiosul program internaţional Shooting Stars, ajuns acum la ediţia a 17-a.

25
/02
/14

Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Societății Culturale NexT, organizează joi, 27 februarie, de la ora 19.00, Seara de scurtmetraje. Joi va rula o primă parte a selecţiei „Cortos en el mapa” / „Scurtmetraje pe harta Spaniei”, filme realizate în Insulele Canare și prezentate în cadrul programului „Canarias en Corto”.