Hail, Caesar! Cu relaxare, despre kitsch-ul hollywoodian - Ziarul Metropolis

CRONICĂ DE FILM Teribila ironie care străbate „Hail, Caesar!” (2016), noua fantezie scrisă şi regizată de Ethan & Joel Coen, este că filmul se ocupă de lumea kitsch a mainstream-ului hollywoodian al anilor `50.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 februarie 2016

Exact acel cinema-divertisment pentru mase care afişa tot ce poate fi mai îndepărtat de auteurism-ul special practicat încă de la începutul carierei lor de cei doi fraţi cineaşti americani.

Şi pentru ca gluma lor supremă să strălucească şi mai mult, zeflemeaua evidentă la adresa unor superproducţii de gen iremediabil desuete – realizate în decoruri de mucava – şi a celor care lucrau la ele (de la scenarişti şi regizori la actori şi producători) nu este deloc moralizatoare. Nu se simte un aer de superioritate.

Bineînţeles, spectatorul este îndemnat să râdă – mai mult interiorizat şi cu detaşare, ca la orice film al fraţilor Coen – de superficialitatea unui univers pretins artistic, dar care, în fond, nu este decât unul pur comercial-patetic şi populat de personaje prezentate caricatural, nu și cu cinism.

Singurul care scapă în bună parte de a fi persiflat este protagonistul, Eddie Mannix (Josh Brolin, foarte bun), un director-de-producţie-bun-la-toate în cadrul unui studio hollywoodian, surprins într-o zi în care este asaltat de sarcini.

Actorul mega-celebru (jucat, cu autoironie evidentă, de George Clooney) care îl interpretează pe împăratul roman Cezar într-o superproducţie camuflată despre Iisus îi este răpit de pe platou. O divă (interpretată de o Scarlett Johansson cu un accent şi gesturi delicioase) rămâne însărcinată cu un regizor străin căsătorit (Christopher Lambert) şi trebuie scăpată din această situaţie care poate periclita imaginea companiei de producţie.

Un tânăr actor (Alden Ehrenreich) specializat numai în roluri de cowboy caraghios dedicat acrobaţiilor spectaculoase pe cal este adus, la comanda directorului studioului, să joace într-un film de interior al unui regizor care se consideră un mare autor de cinema (Ralph Fiennes). Un star în devenire (Channing Tatum), care joacă rolul principal într-un musical cu marinari atent coregrafiat, pare a pune la cale ceva subversiv.

Peste toate, Eddie Mannix este curtat cu o ofertă generoasă de la o companie de armament, se străduieşte să fie un tată şi un soţ bun (deşi nu prea îi reuşeşte) şi este asaltat, pe rând, de două jurnaliste gemene (în rol dublu, inegalabila Tilda Swinton) de la publicaţii de scandal rivale.

În scenă îşi face apariţia şi un grup conspirativ de presupuşi scenarişti cu preocupări intelectuale blamabile – trimitere dulce-amăruie la una din rănile nevindecate complet ale Hollywood-ului, teribila „listă neagră” („blacklist”) din anii `40-`50, pe care erau trecuţi cei din industria filmului consideraţi ca având simpatii comuniste.

În ciuda numeroaselor ramificaţii și devieri, plotul curge coerent, fără artificii inutile sau poticneli. Imaginaţia fraţilor Coen este suficient de vie pentru a livra în continuare momente satisfăcător de surprinzătoare şi de comice.

În ciuda înșelătorului ambalaj colorat de divertisment, avem de-a face totuși cu un film de autor, străbătut, pe sub umorul de la suprafață, de un sentiment de profundă și sinceră afecțiune față de cinema.

Frații Coen oferă o satiră la adresa Hollywood-ului de odinioară, îmblânzită însă de o duioșie zglobie.