Haley Reinhart, pe 14 mai în București, la LOFT Lounge
https://www.ziarulmetropolis.ro/haley-reinhart-pe-14-mai-in-bucuresti-la-loft-lounge/

Haley Reinhart vine la Bucureşti cu o serie de piese proaspete de pe „Lo Fi Soul”, cel mai nou album lansat anul trecut în Statele Unite, anunţă organizatorul Events.

Un articol de Liliana Matei|3 februarie 2020

Fanii o pot întâlni pe 14 mai la LOFT Lounge, unde vor putea cânta alături de artistă melodiile care au consacrat-o, dar și cântecele de pe cel de-al patrulea album pentru care Haley nu doar că a compus melodiile, dar s-a implicat și în coproducție.

Una dintre cele mai cunoscute voci din Postmodern Jukebox, Haley este în plină ascensiune din momentul în care a obținut locul 3 în sezonul al zecelea al American Idol. A lansat patru albume, a mers în concerte și chiar și-a împrumutat vocea pentru o animație din serialul produs de Netflix, F is for Family.

Cu Lo-Fi Soul, Haley Reinhart vrea să le facă cunoștință fanilor cu secretele vocii ei, de aceea putem regăsi pe album pe lângă vibe-ul ei old school emblematic, o paletă diversă de tonalități prin care vrea să se arate publicului așa cum este.

„Albumul conține melodii scrise în urmă cu 8 ani care au avut nevoie de momentul potrivit pentru a face parte dintr-un album special, cu sens”, spune Haley.

Artista mărturisește că prin melodiile de pe acest album se adresează în special noilor fani cărora și-a propus să le arate cine este cu adevărat.

„Toate cele 13 melodii de pe album au genuri diferite și prin intermediul lor pot arăta lumii 13 fațete diferite ale personalității mele. Albumul e vintage în atât de multe feluri, dar în același timp reușește să rămână modern”, spune Haley care ne sugerează să ascultăm Deep Water, melodia ei preferată de pe acest album, pe care o va cânta cu siguranță pe 14 mai la LOFT Lounge în București.

Biletele sunt disponibile în următoarele categorii: access general – 100 lei și VIP – 330 lei și pot fi achiziționate online pe www.eventim.ro şi din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone și rețeaua Carrefour, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti și librăriile Diverta)..

Parteneri media: Music Channel, Adevărul, OK! Magazine, Ziare.com, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Liternet, Catchy, Un site de muzică.

 

23
/10
/23

De pe scenele Scala din Milano şi Theater an der Wien, soprana Letiția Vițelaru şi bas baritonul Sorin Coliban, remarcabili reprezentanţi ai diasporei artistice româneşti, vin la Bucureşti, unde, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană București, cu maestrul Daniel Jinga la pupitrul dirijoral vor putea fi ascultaţi luni, 30 octombrie, de la ora 18:30, la Opera Națională din București.

19
/10
/23

Vineri, 20 octombrie 2023 (de la 19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO și apreciatul pianist român HORIA MIHAIL vă invită să ascultați la Sala Radio o partitură cu o poveste inedită în istoria muzicii: Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră, semnat de BEETHOVEN.

18
/10
/23

Joi, 19 octombrie 2023, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin”, alături de dirijorul italian Luca Scaccabarozzi, susține un Concert Extraordinar de Muzică Sacră la Sinaia. Evenimentul va avea loc de la ora 18:00, la Biserica Romano-Catolică „Presfânta Inimă a lui Isus” din Sinaia.

16
/10
/23

Marți, 24 octombrie, de la ora 19:00, pianistul Cătălin Răducanu va ajunge la Ateneul Român cu spectaculosul său recital ce încheie seria Turneului național Un artist, un pian și un țambal - clasic, jazz, folclor, primul său turneu solo în care a concertat în mai multe orașe mari și localități din țară, cântând cu egală măiestrie la pian şi la ţambal.

09
/10
/23

An de an, Munteanu își donează ziua de naștere către diverse cauze sociale. Anul acesta, a fost aleasă campania Asociației Casa Bună prin intermediul căreia se strâng fonduri pentru construcția Grădiniței Bune, astfel încât copiii din Ferentari să aibă grădinița lor și să pornească la școală cu șanse egale cu ale copiilor care au acces la educație preșcolară.

06
/10
/23

Peste 1.000.000 de participanți, locuitori ai Capitalei și turiști au participat la a treia ediție a proiectului outdoor „Străzi deschise – București, Promenadă urbană”, organizat de Primăria Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism, alături de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive al Municipiului București.