La Cercul Militar din Bucureşti se joacă un spectacol despre Viaţa cea de dincolo de machiajele pe care i le aplicăm zi de zi (oră de oră?..) în realitatea virtuală. Comedia HAȘTEG face ca noi toţi: construieşte imaginea vieţii impecabile, dar o pune şi faţă în faţă cu tragicomediile reale din spatele ei.
Un articol de Cristina Enescu Aky|21 mai 2019
Te împiedici de el peste tot pe rețelele de socializare. E la modă rău (ce viral, de-a dreptul pandemic), ușor misterios (uneori nu prea știm exact ce e cu el) și un simbol al culturii noastre mediatice, online, sclavă a imaginii, aparențelor și „gurii lumii”, adică Like-urilor. E #hashtag-ul.
Pus înaintea oricărui cuvânt sau serie de cuvinte alăturate pe rețelele de socializare (adică acolo unde e „viața adevărată”, unde se creează și mor identități și unde ne construim și validăm clipă de clipă), hashtag-ul face ca acele cuvinte să poată fi descoperite și ușor de găsit de către oricine. Adică are puterea de a îi aduna laolaltă în jurul aceluiași subiect pe toți cei interesați de el. Iar dacă ceea ce postăm cu #hashtag este sau devine parte a unei comunități de interese, de imagine, de căutări, atunci acest simbol devine un fel de validare a unei identități care contează, a apartenenței la o comunitate care împărtășește un același interes. În esență, dacă nu ai #hashtag, exiști doar pe jumătate sau chiar deloc online. Dacă ai, devii mult mai vizibil, relevant, important, pe val cu textele, părerile, pozele tale, poți fi fericit că ești popular, relevant, că contezi.
În online, #hashtag-ul ne ajută să ne arătăm lumii așa cum am vrea să fim. În realitate, e o distanță mare între modul în care facem față problemelor cu care, într-un fel sau altul, ne confruntăm absolut toți (depresii, eșecuri, căutări, singurătăți, frustrări, furii, inimi zdrobite, kilograme în plus, explozii la birou și câte altele) și căutarea #hașteg-ului ideal, care să arate lumii că suntem cvasi-perfecți. De fapt nimeni nu e perfect și tocmai asta ne face de fapt umani, frumoși, extraordinar de interesanți. A fi banal, comun, la fel ca ceilalți a devenit, paradoxal, tocmai această dorință de a arăta lumii hashtag-ul perfect, imaginea perfectă, iluzia perfectă despre noi și viața noastră.
Această mică incursiune în atotputernicia #hashtag-ului poate fi utilă înainte de vizionarea spectacolului HAȘTEG, pe un text scris de actrițele Elena Voineag și Dana Rotaru și regizat de aceasta din urmă. Dacă după nume și din faptul că este o producție independentă care se joacă într-un așa-numit spațiu neconvențional (actualmente la Sala Eusebiu Ștefănescu de la Cercul Militar) tindeți să credeți că e o piesă ușurică, o comedioară lejeră și goală de orice altceva în afară de hohote de râs relaxate (ceea ce în limbaj teatral se numește „șușă”), aveți dreptate – în proporție de maxim 33%.
Spectacolul prezintă povestea a șapte personaje ale căror relații de cuplu, despărțiri, depresii, extazuri, prietenii și viață de zi cu zi împrejurul acestor preocupări conturează imaginea (cu siguranță în mare parte familiară multora dintre noi) a goanei noastre cotidiene după o imagine cât mai atrăgătoare, în fața celor apropiați, a societății, a oricui. Aspectul fizic, imaginea vieții emoționale, a celei profesionale, ceea ce arătăm lumii despre felul în care ne depășim căderile și suntem #mereu #câștigători #ontop #great#gorgeous#minunat#TomorrowIsAnotherDay etc.
Hașteg-ul regizat de Dana Rotaru e un spectacol format din secvențe filmografice (scene din viața cuplurilor și a celor din jurul lor), iar modul în care sunt întrețesute aceste episoade (de la folosirea spațiului de joc și interacțiunile dintre personaje până la lumini și fundalul sonor, inclusiv momentele de tăcere) este isteț conceput, ceea ce creează la scurt timp de la începerea spectacolului sentimentul că e ceva mai mult la spectacolul ăsta decât doar un amuzament ironic la adresa culturii #hashtag. Personajele sunt vii, pulsează de aceleași vorbe curcubeice, explozii de stres (cine nu e deloc stresat nu are ce căuta printre noi!), tribulații pe teme amoroase, de prietenie, profesionale sau legate de siluetă și tonusul fizic.
Elena Voineag e … jeez, un Vezuviu cu unghii roșii și o personalitate cât zece hashtag-uri. Are o limbă ascuțită care e sursă de replici cu atât mai tăioase cu cât i se frânge sufletul mai tare. E genul de om (și de actor, se pare) larger than life, și extrem tonică și „pe bune” de-a lungul poveștii dar și în ultima secvență, când nu știi de fapt dacă aia mai e parte din spectacol sau e teatru care vine peste tine de pe scenă.
Ana Odagiu joacă un alt personaj care caută să își mascheze perfect viața adevărată cu momentele ei total lipsite de glorie, dar care, ca și celelalte personaje, e atât de frumoasă și autentică în lipsa oricăror măști. Dana Rotaru și Ana Pasti au stiluri diferite de a face față unor situații absolut aiurea și total familiare nouă tuturor, iar asta e reconfortant pentru tine care stai în sală. Iar cei trei crai (Denis Ștefan, Ionuț Ionescu și Răzvan Răduță) sunt încă și mai interesanți pentru că interpretează imaginea reală a bărbatului de azi, nu #MasculAlfa care se descurcă în orice situație, ci om la fel de supus imprevizibilului, emoțiilor și bâlbelor ca oricare altul.
La final, după o oră și jumătate de perindări subiectiv-obiective prin și primprejurul unor povești de viață la fel de dinamice, telenovelice, amuzante și (uneori simultan) de dărâmătoare ca orice viață, după jonglerii verbale consistente cu poveștile jucate dar #NuPentruPudici, după un spectacol la care vă provoc să îmi scrieți dacă cumva nu ați fost absolut deloc amuzați, HAȘTEG te lasă să te întorci la viața ta cu ceva gânduri rumegate în tihna minții despre viața noastră online, viața socială și viața profundă, personală, despre cum ne vedem pe noi înșine și cum îi vedem pe ceilalți (într-un cotidian mustind de imperativul construirii unei imagini cât mai mișto, de la ceea ce purtăm la ceea ce consumăm, locurile pe care le frecventăm, modul în care gestionăm relațiile noastre și problemele de zi cu zi, și evident imaginea pe care ne-o construim online prin tot ceea ce postăm).
HAȘTEG e despre ceea ce nu vrem să arătăm lumii, și despre cât de al naibii de ridicolă și încâlcită și de fapt vie e viața din afara #hashtag-urilor. Și mai e despre cât de chiar interesantă poate fi o producție independentă scrisă și regizată de actori care și joacă în spectacol, în care pe scenă se creează situații parcă mai reale decât tot ceea ce am scanat apatici pe Facebook și Instagram până să înceapă spectacolul.
Hașteg
De Elena Voineag și Dana Rotaru
Cu: Ana Odagiu, Denis Ștefan, Elena Voineag, Ionuț Ionescu, Dana Rotaru, Răzvan Răduță, Ana Pasti
Regia: Dana Rotaru
Muzică originală: Tică Alexe
Afiș: Carmen Grădinaru
Costume: Liana Obancea
Decoruri: Valentina Voineag
Videoproiecție: Andreea Bițulescu
Sunet, lumini: Cristi Călinescu și Petre Osman
Slideshow: Petre Osman
Foto credit: Andrei Gîndac
