Haydn & Mozart în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/haydn-mozart-in-interpretarea-orchestrei-de-camera-radio/

Miercuri, 22 februarie, de la ora 19.00, Orchestra de Cameră Radio propune un mix clasic Haydn & Mozart la Sala Radio, sub bagheta dirijorului german Christoph Adt, cu participarea apreciatei pianiste Dana Borşan.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2017

Concertul va debuta cu Uvertura Il Ritorno di Tobia în do minor de Haydn, primul oratoriu semnat de compozitorul german, compus cu două decenii înaintea renumitelor sale opusuri din același gen.

Programul va continua cu Concertul nr. 17 în sol major pentru pian și orchestră de Mozart și se va încheia cu Simfoniile nr. 6 în re major, Dimineața și nr. 7 în do major, La prânz, parte a trilogiei supranumită Momentele zilei, compusă de Haydn cu intenția de a crea o serie echivalentă Anotimpurilor de Vivaldi, cu referire nu la succesiunea anotimpurilor, ci la cea a a momentelor zilei.

Dirijorul Christoph Adt este o prezență cunoscută publicului din România pentru colaborările sale cu cele două orchestre simfonice ale radioului public încă din 1994.

Solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio din anul 2000, Dana Borșan este astăzi o pianistă cu o capacitate și o tehnică interpretativă deosebit de rafinate, ceea ce îi asigură un loc binemeritat în elita pianisticii românești.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Foto: Haydn & Mozart în interpretarea Orchestrei de Cameră Radio – orchestreradio.ro

30
/05
/19

SoNoRo Conac „À la française” continuă în lunile iunie și iulie și cheamă publicul într-o vacanță de vară armonioasă. Muzica de cameră va răsuna fantastic în impresionantele biserici fortificate din ținutul Haferland, dar si castele, vile, conace si alte clădiri istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural românesc din județele Brașov, Oradea, Sibiu, Argeș și Iași. 

29
/05
/19

În prag de vară, ritmul plin de foc și de pasiune al tango-ului este adus la Sala Radio prin muzica celebrului artist argentinian ASTOR PIAZZOLLA. Miercuri, 5 iunie (19.00), ORCHESTRA  DE CAMERĂ RADIO - sub bagheta dirijorului italian ROBERTO SALVALAIO - și violoncelistul RĂZVAN SUMA vă propun un program cu lucrări de Piazzolla, ca Le grand tango, Kicho, Tango no. 2 – Cantengue sau Recordando, suită pentru orchestră de coarde.

23
/05
/19

Un moment unic pentru cultura europeană! Pe 25 mai 2019, publicul român poate asista, în direct, la o dublă aniversare excepţională: Opera de Stat de Viena – Wiener Staatsoper – își sărbătorește cei 150 de ani de la inaugurare cu o nouă versiune a lucrării lui Richard Strauss, „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră“, creaţie centenară în acest an.

22
/05
/19

Opera Națională București prezintă duminică, 26 mai 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „Nuntalui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart. Regia poartă semnatura lui Alexander Rădulescu, scenografia a fost realizată de către Adriana Urmuzescu, maestru de cor Daniel Jinga, asistent de regie Ştefan Neagrău. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu.

09
/05
/19

Astăzi și mâine (9 și 10 mai 2019), de la ora 19.00, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de maestrul Horia Andreescu, va avea în program  uvertura operei Nabucco de Giuseppe Verdi, Concertul nr. 3, în do major, pentru pian şi orchestră, op. 26, de Serghei Prokofiev și Simfonia nr. 2, în do major, op. 61 de Robert Schumann. Solistă în concertul lui Serghei Prokofiev va fi pianista Eva Yulin Shen, singura artistă care a primit şapte ani consecutiv distincţia „The Cultural Youth Ambassador Music Talent Awards“ acordată de guvernul taiwanez.

08
/05
/19

Șapte orașe și cinci țări – Germania, Franța, Italia, Canada și Moldova – vor găzdui în acest an reprezentații asociate Festivalului Internațional „George Enescu”, onorând astfel extraordinara moștenire muzicală a marelui compozitor român. Cea de-a 24-a ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu” va avea loc în perioada 31 august - 22 septembrie. 

Pagina 20 din 150« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »