Herta Muller şi David Lodge, la Festivalul de Literatură Iași (FILIT) / 1 – 5 octombrie.
https://www.ziarulmetropolis.ro/herta-muller-si-david-lodge-la-festivalul-de-literatura-iasi-filit-1-5-octombrie/

Nume mari ale literaturii mondiale au confirmat deja prezenţa la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), care va avea loc anul acesta între 1 şi 5 octombrie.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2014

Herta Muller, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, David Lodge, unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi prozatori ai lumii, considerat un clasic în viaţă al literaturii britanice, Norman Manea şi Mircea Cărtărescu, creditaţi anual în presa internaţională cu mari şanse la Nobel se vor întâlni cu publicul din România la Iaşi, în toamna acestui an, notează Mediafax.

Laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, va veni la Iaşi anul acesta. În 2013, cu puţin timp înainte de prima ediţie a FILIT, scriitoarea a suferit o intervenţie chirurgicală de urgenţă şi a anulat toate evenimentele sale până la finalul anului trecut. După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește această distincţie.

Scriitorul britanic David Lodge este unul dintre cei mai populari autori străini în România, fiind deopotrivă apreciat de critica literară, dar şi de publicul larg. Acceptul lui Lodge de a participa la FILIT este cu atât mai important cu cât apariţiile sale publice în ultimii ani au fost extrem de puţine în cadrul festivalurilor, iar aceasta este prima sa vizită în România. Reputat romancier, dramaturg şi scenarist, David Lodge se numără astăzi printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice şi mondiale.

Lista primelor nume pe care FILIT le face publice pentru ediţia de anul acesta:

Scriitori străini:

mircea-cartarescuHerta Müller (Germania), David Lodge (Marea Britanie), Sahar Delijani (Iran, în prezent locuieşte în Italia), Romain Puertolas (Franţa), Monika Peetz (Germania), Care Santos (Catalunia-Spania), Edward Hirsch (SUA).

Scriitori români:

Mircea Cărtărescu, Norman Manea, Vasile Ernu, Radu Aldulescu, Lavinia Branişte, Marta Petreu, George Bălăiţă, Ana Maria Sandu, Ioana Nicolaie, Ion Vianu, Alexandru Vlad, Bogdan Suceavă, Matei Vişniec, Magda Cârneci, Simona Sora, Andrei Ruse.

Traducători:

Marily Le Nir (Franţa), Inger Johansson (Suedia), Lora Nenkovska (Bulgaria).

FILIT este un proiect anual finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi şi realizat prin Muzeul Literaturii Române Iaşi.ei.

Foto cu Herta Muller, Mircea Cărtărescu şi David Lodge – wikipedia, facebook

07
/04
/14

Dan Alexe a scris „Miros de roşcată amară şi alte povestiri” (Humanitas, 2014). Sunt puține paginile care se mai pot scrie de-acum la același nivel al limbii române în proza scurtă.

01
/04
/14

Marţi, 1 aprilie, începând cu ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012. Volumul reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.