Horațiu Mălăele va fi noul Ilie Moromete, în „Moromeții 2”
https://www.ziarulmetropolis.ro/horatiu-malaele-va-fi-noul-ilie-moromete-in-morometii-2/

Una dintre cele mai iubite şi cunoscute ecranizări din istoria cinematografiei româneşti, Moromeţii, va avea parte de o continuare, la 30 de ani de la lansarea filmului regizat de Stere Gulea. Personajele lui Marin Preda se întorc pe marele ecran sub regia aceluiaşi cineast şi surprinse de camera directorului de imagine Vivi Drăgan Vasile.

Un articol de Petre Ivan|29 august 2017

Filmările la Moromeții 2 vor începe în a doua jumătate a lunii septembrie, în aceeași casă și în același sat în care a fost turnat și primul film, în vara lui 1985 – Talpa, din județul Teleorman. Satul se află la 45 de kilometri de Alexandria şi la doar câțiva kilometri de Siliştea-Gumești, satul natal al scriitorului Marin Preda.

Partea de producție va fi una complexă, echipa filmului fiind în pregătiri de mai mult de un an: casa Moromeților a fost refăcută de scenograful Cristian Niculescu după schițele și imaginile celei vechi, iar centrul satului va fi recreat de la zero. Scene importante vor fi turnate la București, în noiembrie, iar alte câteva la Slatina.

Dacă primul film a fost o adaptare destul de fidelă a romanului, continuarea are la bază un scenariu inspirat din Moromeții, vol. 2, Viața ca o pradă și publicistica lui Marin Preda. Scenariul reia firul poveștii familiei Moromete după cel de-Al Doilea Război Mondial, într-un context istoric extrem de frământat: instalarea comunismului. Cele două personaje principale, Ilie Moromete și fiul său, Niculae, văd aceste schimbări cu ochi diferiți, prilej permanent de conflict.

Moromeții 2 e o întreprindere extrem de provocatoare, pentru că ai deja un model excelent – romanul, și filmul anterior care, spre bucuria mea, a devenit destul de popular. E un film care se petrece într-o perioadă mai dură, mai agitată, se instaurează un nou sistem politic, e multă îngrijorare și teamă. Iar lumea aceea pe care o știam dispare, de fapt. Asta m-a și atras la ideea unei continuări, am vrut să duc până la capăt epopeea acestor personaje care au supraviețuit până în anii ‘50 colectivizării. E un omagiu adus acestei lumi. –  Stere Gulea.

Distribuția este una de excepție și reunește câțiva dintre cei mai apreciați și iubiți actori români. În rolurile principale îi vom vedea pe Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete) și, la debutul într-un rol principal în cinema, Iosif Paștina (Niculae), alături de Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.

„N-a fost ușor să înlocuim o echipă de actori ca Victor Rebengiuc, Luminița Gheorghiu sau Mitică Popescu, sunt nume de referință care pot inhiba orice actor. Au trecut însă 32 de ani, era greu de presupus că vom putea continua cu aceiași actori, cu atât mai mult cu cât acțiunea este plasată la doar câțiva ani după cea din primul film. Dar sunt foarte încrezător în calitățile și talentul noii echipe de actori și sper că voi reuși să iau ce e mai bun de la ei”, mai spune regizorul filmului.Morometii 2

Cred că va fi un film ce va arăta celor care vor dori să-l vadă istoria dulce-amară, tragică de multe ori, a țăranului român în general, a familiei Moromete în particular. O armonie milenară spulberată de experiențe sociale dezastruoase. Pentru a sparge bariera preconcepțiilor, stereotipiilor și anchilozelor de tot felul, în ceea ce privește personajul Ilie Moromete pe care îl voi interpreta, pentru că una dintre virtuțile lui este disimularea, voi răspunde curiozităților cu vorbele personajului: Să ţineţi minte că la noapte o să plouă. Dacă dă ploaia asta, o să fac o grămadă de grâu. –  Horațiu Mălăele.

Criticii de film consideră aproape în unanimitate că Moromeții este unul dintre cele mai bune filme din istoria cinematografiei autohtone. Lucian Pintilie plasează Moromeții în vârful preferințelor sale cinematografice românești, iar regizorul Cristi Puiu spune despre același film: „Când zic Moromeţii, zic actorie şi mi se pare, cantitativ, cel mai important film românesc din acest punct de vedere”.

Sunt onorat să pot face parte din această minunată aventură, îi mulțumesc fostului meu profesor, Stere Gulea, că a avut încredere în capacitățile echipei noastre de producție de a duce la bun sfârșit un proiect ambițios care sper să rămână în istoria filmului românesc drept un film de referință, așa cum s-a întâmplat și acum 30 de ani cu prima parte a Moromeţilor –  Tudor Giurgiu, producătorul filmului

Vivi Drăgan Vasile, a cărui imagine alb-negru a devenit un reper în cinematografia română, își va pune din nou amprenta asupra Moromeților. Dana Păpăruz, premiată cu trofeul Gopo pentru Aferim!, este creatoarea costumelor, iar Cristian Niculescu semnează scenografia.

Stere Gulea a mai regizat filme precum Iarba verde de acasă (Premiul ACIN, 1977), Piaţa Universităţii, România (Premiul UCIN, 1991), Stare de fapt (1996) sau Sunt o babă comunistă (2013). Între 1990 – 1995 a fost decanul Academiei de Teatru și Film.

Moromeții 2 este o producție Libra Film Productions, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului Cinematografic al Ministerului Culturii.

Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 9 noiembrie 2018, fiind distribuit de Transilvania Film.

Foto: Moromeții 2 – facebook

 

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.

22
/10
/14

Nu-i înțeleg pe cei care nu-l simpatizează pe Woody Allen. Pe cei cărora le este indiferent. Nu trebuie să-l iubești. Însă este unul din marile mistere ale lumii inaderența unora la umorul său. La personajul său, aproape dispărut din filmele, nesfârșite, ale ultimilor ani, dar intrat în panoplia comicilor indispensabili ai cinematografiei.

22
/10
/14

Desenator, gagman, muzician, regizor, scenograf, mim, cineast, om de televiziune, poet, Pierre Étaix debutează pe scenă, pe care nu o va părăsi niciodată. Fascinat însă de marele ecran, la începutul anilor 1960, va începe să regizeze filme, alături de prietenul său Jean-Claude Carriere.

22
/10
/14

De la producătorii comediei de succes ,,Love Building”, vine din 26 decembrie pe marile ecrane Alt Love Building, un film cu Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă în rolurile principale, distribuit în cinematografe de Freeman Entertainment.

22
/10
/14

Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.

22
/10
/14

Les Films de Cannes à Bucarest se deschide vineri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Cinema Studio cu Trece şi prin perete, în regia lui Radu Jude, singurul film selecţionat – şi premiat – anul acesta la Cannes. În închuiderea festivalului, pe 30 octombrie, de la ora 20.00, va rula White God/ Oraşul câinilor, câştigătorul secţiunii Un certain Regard la Festivalul de la Cannes şi candidatul Ungariei la Oscar.

21
/10
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „La capătul liniei”, poate cel mai important lungmetraj al lui Dinu Tănase, director de imagine devenit regizor, este o mostră de cine-verite întârziat, însă alb-negrul imaginii, surprinderea unei realităţi necosmetizate şi jocul credibil al actorilor îl fac unul din cele mai bune filme româneşti ale anilor `80.

21
/10
/14

BIEFF continuă programul de succes prezentat în colaborare cu una dintre cele mai importante manifestări culturale axate pe experimentul cinematografic: Programul Special Oberhausen, dedicat în acest an femeilor regizor, cărora le-au revenit majoritatea premiilor la Oberhausen 2014.

21
/10
/14

Anul acesta Rusia va fi invitat de onoare al Târgului Internațional de Carte „GAUDEAMUS” organizat de Radio România. În premieră absolută, românii vor avea parte de o săptămână a mâncărurilor tradiţionale din Rusia (la unul dintre restaurantele din Centrul Vechi al Bucureştiului) și se vor bucura de colecția de aur MOSFILM pe DVD, pentru că Zilele Filmului Rus, deja tradiționale, vor fi dedicate celor 90 de ani de la înființarea concernului cinematografic Mosfilm.

19
/10
/14

După un program intensiv de filme cu un palmares internațional impresionant și o serie de evenimente speciale inedite, „Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară. Pelicula „Jacky în regatul femeilor”, de Riad Sattouf, a fost dublu premiată: Cel Mai Bun Film și Cel Mai Bun Scenariu.

19
/10
/14

Filmele câștigătoare ale celor mai importante premii pe Croazetă în acest an, retrospective, invitați celebri și discuții despre cinema pot fi găsite în programul celei de-a 5-a ediții a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest“ (24-30 octombrie), inițiat și patronat de Cristian Mungiu.

18
/10
/14

Cineastul spaniol Pedro Almodovar a fost recompensat vineri seară, la Lyon, cu premiul Lumière, o distincţie care recompensează un cineast cu o contribuţie remarcabilă în lumea filmului.