Horia Mihail şi Julian Kuerti, în concert de la Beethoven la Bruckner
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-mihail-si-julian-kuerti-in-concert-de-la-beethoven-la-bruckner/

Vineri, 22 noiembrie, pianistul Horia Mihail va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti, la Sala Radio.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Vineri, 22 noiembrie, pianistul Horia Mihail va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti, la Sala Radio.

Viena, Burgtheater. Într-una dintre legendarele săli de concert şi spectacol ale elegantei capitale, în martie 1795, la doar 25 de ani, tânărul compozitor german Ludwig van Beethoven are primul său debut public, după ce încântase spectatorii din câteva saloane private vieneze.

În sala de la Burgtheater, tânărul interpretează ca solist unul dintre primele sale concerte: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră. Arc peste timp: aproape o sută de ani mai târziu, în 1881, în acelaşi oraş al muzicii, are loc premiera Simfoniei a IV-a – Romantica, care avea să devină cea mai populară partitură a compozitorului austriac Anton Bruckner.

Este singura lucrare căreia compozitorul i-a conferit un subtitlu, romantismul fiind înţeles în sensul legendelor medievale şi al poveştilor cavalereşti.

Turnee naţionale cu pianistul Horia Mihail

În prezent dirijor al Orchestrei Simfonice Concepción din Chile, Julian Kuerti a studiat la Universitatea din Toronto şi la Academia Americană de dirijat din Aspen.

Citiţi şi: VIDEO Orchestra Naţională Radio, dirijorul Tiberiu Soare şi soliştii Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, aplaudaţi la Balcic

De-a lungul timpului Julian Kuerti a colaborat cu Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cincinnati, Filarmonica din Boston – unde a fost asistent al dirijorului James Levine, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, Orchestra Simfonică din Dallas şi cu orchestre simfonice din Seattle, Toronto şi Montréal.

Horia Mihail si Julian Kuerti

Julian Kuerti va dirija Orchestra Naţională Radio 

Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară şi este totodată solist al Filarmonicii din Braşov.

Artistul a susţinut (solo sau alături de alţi muzicieni români importanţi) ediţiile succesive ale turneelor naţionale Pianul călător, Duelul viorilor, Cele trei Dive, Flautul de aur, Vioara lui George Enescu la sate.

A concertat în cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai (2010), în ultimii ani participând la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul internaţional George Enescu, Festivalul internaţional Nopţi pianistice – Chişinău, Balchik Classic Days – Bulgaria.

În acest an a susţinut recitaluri în cadrul unor importante festivaluri din Ushuaia şi Buenos Aires (Argentina).

Info:

Biletele sunt disponibile în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Dario Acosta, foto cu Horia Mihail – Virgil Oprina

25
/08
/22

Zeci de profesioniști din industria muzicală internațională vin la București în perioada 6-8 septembrie, pentru a întâlni artiști la început de drum, trupe consacrate care își doresc să urce pe scena internațională, dar și pentru a schimba idei cu reprezentanții industriei muzicale locale. Structurat în peste 40 de paneluri, workshopuri, studii de caz, prezentări și sesiuni de Q&A, conferința MMB va aduce în prim plan secretele, dar și subiectele tabu din industria muzicală.

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.