Horia Mihail şi Julian Kuerti, în concert de la Beethoven la Bruckner
https://www.ziarulmetropolis.ro/horia-mihail-si-julian-kuerti-in-concert-de-la-beethoven-la-bruckner/

Vineri, 22 noiembrie, pianistul Horia Mihail va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti, la Sala Radio.

Un articol de Andrada Văsii|18 noiembrie 2013

Vineri, 22 noiembrie, pianistul Horia Mihail va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti, la Sala Radio.

Viena, Burgtheater. Într-una dintre legendarele săli de concert şi spectacol ale elegantei capitale, în martie 1795, la doar 25 de ani, tânărul compozitor german Ludwig van Beethoven are primul său debut public, după ce încântase spectatorii din câteva saloane private vieneze.

În sala de la Burgtheater, tânărul interpretează ca solist unul dintre primele sale concerte: Concertul nr. 2 în si bemol major pentru pian şi orchestră. Arc peste timp: aproape o sută de ani mai târziu, în 1881, în acelaşi oraş al muzicii, are loc premiera Simfoniei a IV-a – Romantica, care avea să devină cea mai populară partitură a compozitorului austriac Anton Bruckner.

Este singura lucrare căreia compozitorul i-a conferit un subtitlu, romantismul fiind înţeles în sensul legendelor medievale şi al poveştilor cavalereşti.

Turnee naţionale cu pianistul Horia Mihail

În prezent dirijor al Orchestrei Simfonice Concepción din Chile, Julian Kuerti a studiat la Universitatea din Toronto şi la Academia Americană de dirijat din Aspen.

Citiţi şi: VIDEO Orchestra Naţională Radio, dirijorul Tiberiu Soare şi soliştii Gabriel Croitoru şi Horia Mihail, aplaudaţi la Balcic

De-a lungul timpului Julian Kuerti a colaborat cu Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonică din Cincinnati, Filarmonica din Boston – unde a fost asistent al dirijorului James Levine, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, Orchestra Simfonică din Dallas şi cu orchestre simfonice din Seattle, Toronto şi Montréal.

Horia Mihail si Julian Kuerti

Julian Kuerti va dirija Orchestra Naţională Radio 

Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară şi este totodată solist al Filarmonicii din Braşov.

Artistul a susţinut (solo sau alături de alţi muzicieni români importanţi) ediţiile succesive ale turneelor naţionale Pianul călător, Duelul viorilor, Cele trei Dive, Flautul de aur, Vioara lui George Enescu la sate.

A concertat în cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai (2010), în ultimii ani participând la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul internaţional George Enescu, Festivalul internaţional Nopţi pianistice – Chişinău, Balchik Classic Days – Bulgaria.

În acest an a susţinut recitaluri în cadrul unor importante festivaluri din Ushuaia şi Buenos Aires (Argentina).

Info:

Biletele sunt disponibile în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate „Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Dario Acosta, foto cu Horia Mihail – Virgil Oprina

04
/10
/18

Artiști de renume internațional, printre care se numără dirijorii  Christian Badea, Paul Nadler, Gerd Schaller, Horia Andreescu, Alexander Walker, Camil Marinescu, alături de mari soliști - celistul Misha Maisky, violoniștii Valeriy Sokolov și David Grimal, pianiștii Khatia Buniatishvili, Elizabeth Sombart, Lukasz Krupinski, Daniel Ciobanu -, vor fi oaspeții Filarmonicii „George Enescu” în stagiunea aniversară 2018-2019.

02
/10
/18

Ediția a XVI-a a Concursului Internațional “George Enescu” a adus la București cu 26% mai mulți concurenți față de anul 2016, într-una dintre cele mai puternice ediții din istoria de 60 de ani a Concursului. Peste o treime din concurenții participanți la fiecare secțiune aveau, la momentul înscrierii, cel puțin un alt premiu internațional și aproape jumătate dintre ei concertaseră cu orchestre importante din țara de origine sau pe scene internaționale.

01
/10
/18

Charles Aznavour a murit, în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, la domiciliul său din Alpilles (sudul Franţei). Aznavour a fost un cântăreț, compozitor, actor și activist public francez de origine armeană. A apărut în peste 60 de filme și a compus peste 1400 de cântece.

01
/10
/18

Să asculți muzică clasică la mall sau când îți faci cumpărăturile la un hipermarket?  Răspunsul este pozitiv : din octombrie 2010, în fiecare zi a lunilor martie și octombrie, Radio România Muzical propune înregistrări cu celebre lucrări din muzica cultă în spații neconvenționale - hipermarketuri, mall-uri,  librării, muzee, sedii de firme.

27
/09
/18

În perioada 6-7 octombrie, vinul, muzica și cultura Republicii Moldova își dau întâlnire la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura la Lagoo-Snagov. Acesta este primul eveniment din România care adună sub umbrela sa gustul autentic și atmosfera moldovenească oferite de vinurile unice și de muzica de calitate.

27
/09
/18

Camuflat în ciorapi flaușați, tolănit pe o canapea din New York, Elvis își deschide scrisorile de amor visând la gloria ce avea să vină. Imaginea este surprinsă în martie 1956, la o lună și ceva de la prima sa apariție într-o emisiune de televiziune.

26
/09
/18

Se împlinesc, astăzi, doi ani de la moartea cântăreţului şi actorului Ioan Gyuri Pascu. Peste 20 de prieteni ai lui Gyuri, artişti şi personalităţi din lumea sportului, îi vor onora numele în concertul de la Agnita (localitatea natală a lui Ioan Gyuri Pascu), intitulat “Din dragoste pentru Gyuri”. Cu acest prilej va fi dezvelit şi bustul regretatului artist.

25
/09
/18

Pianistul și dirijorul Christian Zacharias deschide stagiunea Filarmonicii „George Enescu” cu un program integral Beethoven. Stagiunea 2018-2019 se va desfăşura sub semnul aniversării Centenarului, dar şi al aniversării a 150 de ani de la înfiinţarea Orchestrei Filarmonicii „George Enescu” (1868) și a 130 de ani de la inaugurarea clădirii Ateneului Român (1888).

24
/09
/18

Concursul „George Enescu” 2018 a ajuns la final. Daria Parkhomenko este câștigătoarea Secțiunii Pian. Un român și un coreean  premiați la Secțiunea Compoziție. Daria Parkhomenko (Rusia), în vârstă de 27 de ani, a câștigat Concursul Enescu 2018, Secțiunea Pian, după o Finală în care a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 în re minor op.30de Serghei Rahmaninov.

24
/09
/18

Metallica va concerta pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 14 august 2019, iar biletele pentru concertul ce face parte din turneul „Worldwired” vor fi puse în vânzare pe 28 septembrie, la ora 10:00, pe metallica.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro. În deschidere, vor cânta trupele Ghost şi Bokassa.

17
/09
/18

În urmă cu 45 de ani, într-o zi de 17 septembrie (1973) lua ființă, sub conducerea poetului Adrian Păunescu, Cenaclul Flacăra, o rampă de lansare pentru numeroşi artişti, Cenaclul  a fost interzis în vara anului 1985, după o busculadă pe stadionul din Ploieşti în care au murit 5 spectatori...

17
/09
/18

Cei trei tineri muzicieni intrați în Finala Secțiunii de Vioară a Concursului Enescu 2018, Giuseppe Gibboni (Italia), Vikram Sedona (Italia) și Orest Smovzh (Ucraina), vor aduce publicului luni, 17 septembrie, în cadrul finalei, Concertul Nr.1 în Re Major de Paganini, Concertul în Re Major pentru Vioară și Orchestră de Brahms și Concertul în Re Major de Ceaikovski.

14
/09
/18

Patrick Swayze și soția sa dansând în 1994, la "World Music Awards", pe piesa  lui  Whitney Houston "All the man that I need".  Cei doi s-au cunoscut în 1970, Houston Ballet Dance Company, pe când Lisa Niemi avea 14 ani. Patrick, fiul proprietarului și directorului companiei de dans, avea 18 ani.