Houellebecq, Margaret Atwood și Dan Brown, printre vedetele Târgului de Carte de la Frankfurt
https://www.ziarulmetropolis.ro/houellebecq-margaret-atwood-si-dan-brown-printre-vedetele-targului-de-carte-de-la-frankfurt/

Michel Houellebecq, Margaret Atwood, Dan Brown şi Nicholas Sparks se află printre numele mari prezente la Frankfurt săptămâna aceasta, la cel mai vechi târg de carte, care va fi deschis marţi de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron şi de cancelarul Germaniei, Angela Merkel,

Un articol de Petre Ivan|9 octombrie 2017

La această ediţie, la care Franţa este invitatul special, cu peste 180 de scriitori, vedete vor fi provocatorul Michel Houellebecq, noul copil-teribil Edouard Louis, aclamatul romancier congolez Alain Mabanckou şi Leila Slimani, care a speriat peste tot părinţii cu povestea ei despre o bonă ucigaşă.

Ediţia va fi şi anul acesta una cu încărcătură politică, mai ales că organizatorii au plănuit evenimente care se axează pe libertatea de expresie în Turcia.

Michel Houellebecq

Romanciera canadiană Margaret Atwood, al cărui roman distopic din 1985 „Povestea slujitoarei” este un succes şi ca adaptare TV, se va afla printre atracţiile de la Frankfurt.

Potrivit AFP, vizitatorii se vor înghesui şi la întâlnirea cu romancierul american Nicholas Sparks, cu ale sale cărţi de succes „The Notebook” şi „Message in a Bottle”. La fel şi la Ken Follett, la scriitoarea irlandeză Cecilia Ahern şi la Paula Hawkins.

Cel mai aşteptat moment va fi sâmbătă, când Dan Brown îşi va prezenta noul thriller, „Origin”, în faţa unei audienţe de 1.800 de iubitori de carte. Un bilet de intrare la acest eveniment este 24,50 de euro (29 de dolari).

Târgul de Carte de la Frankfurt este cel mai mare eveniment de specialitate din lume, care adună peste 7.000 de expozanţi din mai mult de 100 de ţări. Datează din Evul Mediu, prima ediţie având loc la puţin timp după ce Gutenberg a inventat maşina de tipărit la Mainz.

La târg sunt aşteptaţi peste 270.000 de vizitatori în cele cinci zile cât durează evenimentul.

Foto: Târgul de Carte de la Frankfurt, Michel Houellebecq – facebook

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

23
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

21
/11
/16

"Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei" de Lucian Boia, "Inocenții" a Ioanei Pârvulescu, sau "Jamila Cuisine" de Geanina Staicu-Avram, au fost câteva dintre cele mai vândute titluri ale ediției din acest an ale Târgului Internațional Gaudeamus, desfășurat în perioada 16 — 20 noiembrie

21
/11
/16

Petre Ispirescu, cunoscutul povestitor și folclorist român, nu a frecventat școala, a fost încarcerat şi, până la vârsta de 50 de ani (s-a stins din viață la 57), nu a părăsit niciodată localitatea natală.

18
/11
/16

Cartea „Cronica vieții mele: volumul întâi” (traducere din limba engleză de Dan-Silviu Boerescu) a fost publicată la Editura Humanitas în anul 2015.

15
/11
/16

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.