„Idolul și Ion Anapoda” cu Oana Pellea, pe 29 noiembrie, la ARCUB
https://www.ziarulmetropolis.ro/idolul-si-ion-anapoda-cu-oana-pellea-pe-29-noiembrie-la-arcub/

Într-o comedie romantică şi total anapoda, cinci personaje din Bucureştiul interbelic îşi caută perechea ideală. Cu un umor delicat, actorii Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki şi Istvan Teglas revin în luna noiembrie, la ARCUB, într-o nouă reprezentaţie excepţională a spectacolului de teatru „Idolul şi Ion Anapoda”, scrisă de George Mihail Zamfirescu şi adaptată de regizoarea Mariana Cămărăşan.

Un articol de Petre Ivan|15 noiembrie 2017

Producția va fi pusă în scenă miercuri, 29 noiembrie, la Sala Mare a sediului ARCUB (str. Lipscani, nr. 84-90), de la ora 19:00.

Protagoniștii spectacolului îi vor purta pe spectatori într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară.

Idolul și Ion Anapoda” este o producție dramaturgică al cărei text păstrează atmosfera boemă a epocii interbelice. ANAPODA… un joc de-a teatrul, un joc de-a iubirea, un joc de-a viața – toate în amintirea unei doamne minunate care s-a îndrăgostit cândva de un bărbat prea tânăr, prea gentil, prea vorbăreț… un om total, dar total ANAPODA.

Oana Pellea este Stavăroaia – o doamnă plină de viață. Richard Bovnoczki este Ion – un om anapoda, Florina Gleznea, Frusinel – idolul din vis, Cristina Casian, Mioara – o fată frumoasă, dar proastă și Istvan Teglas, Valter – un băiat tânăr și deștept.

Iubirea este pretutindeni. Ion este îndrăgostit de Mioara. Mioara este îndrăgostită de Valter. Valter și Ion sunt cei mai buni prieteni. Mioara este nepoata răsfățata a lui Madam Stavăr. Madam Stavăr știe tot. Ea ghicește în cafea și zidurile casei sale au ochi și urechi. Este puternică precum un general de armată și fragilă ca un mărgăritărel.

Avem nevoie de bucurie, romantism, dragoste, povești. Mai ales acum, când lumea pare să se dezintegreze, când ritmul este alert și neiertător, când se pare că am uitat de noi. Este necesar să ne redescoperim în lumina unui râs nestăpânit, a unor farse nevinovate, pentru a vedea cât de ridicoli și sublimi suntem, sau am putea fi, atunci când ne îndrăgostim. De fapt, avem nevoie doar să fim. Până la urmă SĂ FIM. Pur şi simplu.

IDOLUL ȘI ION ANAPODA, după G.M. Zamfirescu, adaptare de Mariana Cămărășan

Cu: Oana PelleaRichard BovnoczkiFlorina GlezneaCristina CasianIstvan Teglasoana pellea

Regia: Mariana Cămărășan și Toma Dănilă

Scenografia: Vladimir Turturica

Light-design-ul: Ștefan Vasilescu

Producător: ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și Asociația GOONG București. Proiect susținut de Raiffeisen Bank.

Durata spectacolului: 120 minute, cu pauză

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II).

Foto: „Idolul și Ion Anapoda” , Oana Pellea – facebook

31
/01
/14

“De dragoste pentru iubita mea“, “de dragoste animalieră”, vestimentară sau, de ce nu, “de dragoste pentru guvern și pentru partid”, îndrăgostitul, cu nume predestinat parca, Horațiu Valentin Mălăele, jongler consacrat în zona emoțiilor, va urca pe scenă de Valentine’s Day, într-o ediție extraordinară a spectacolului “Sunt un orb”.

31
/01
/14

Una dintre cele mai importante provocări pe care le întâlneşte un mare violonist în cariera sa este interpretarea lucrărilor compozitorului italian Niccolò Paganini. O astfel de partitură va putea fi ascultată în această seară, ora 19.00, de la Sala Radio: Concertul nr. 1 în re major pentru vioară şi orchestră, în interpretarea violonistului Gabriel Croitoru.

31
/01
/14

Ozana Barabancea, una dintre cele mai complexe şi mai complete voci din showbizz-ul românesc, va putea fi admirată în această seară, de la ora 20.00, la Teatrelli, în compania unor muzicieni notorii precum Puiu Pascu-pian, Virgil Popescu-chitară bas şi Titi Herescu-baterie.

31
/01
/14

S-a lansat primul număr al publicației culturale independente Caietele SUB25, revistă bi-anuală de narațiuni, experimente și frivolități. Tema numărului este Autoportret(e) și a fost declinată de mai mult de 35 de artiști și oameni de creație din domenii diferite.

30
/01
/14

Mihai Kogălniceanu, directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), a declarat că nu va exista "cenzură" în timpul mandatului său, precizând că filmul "Nymphomaniac 2" a primit clasificarea "I.M.- 18" (interzis minorilor) din partea Comisiei de specialitate a CNC.

30
/01
/14

Daniela Nane joacă în două spectacole, la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City, Bucureşti: „O noapte furtunoasă“ (premiera sâmbătă, 1 februarie, de la ora 19.00) şi „Black & White” (pe 8 februarie, de la ora 19.00).

30
/01
/14

Acesta nu este o cronică de teatru pentru că nu există nicio piesă. Actorii au decis să părăsească scena, iar regizorul a rămas singur să anunțe spectatorii, cu părere de rău, că au dat banii degeaba. Evenimentul s-a anulat. Motivul? Nu mai are cu cine lucra, prea multe fițe.

30
/01
/14

În noua montare Hamlet care va avea avanpremiera la începutul lunii februarie, Laura Cosoi va fi un personaj cheie al intrigii din binecunoscuta poveste: Rosencrantz.

30
/01
/14

Pe 1 si 2 februarie, Noul Cinematograf Al Regizorului Român vă oferă un Preview al Premiilor Gopo, unde publicul va putea viziona o selecție cu cele mai bune filme românești din 2013. Printre acestea, va fi proiectat şi Roxanne, de Valentin Hotea.

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

30
/01
/14

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” (U.N.A.T.C.) îşi sărbătoreşte astăzi, 30 ianuarie, ziua maestrului spiritual I.L. Caragiale (30 ianuarie 1852). Şi tot acum aniversează 60 de ani de la reunirea din 1954 a celor 2 școli, de teatru și de film, sub titulatura Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.