„Ieșirea trenurilor din gară”, de Radu Jude și Adrian Cioflâncă, din 18 iunie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/iesirea-trenurilor-din-gara-de-radu-jude-si-adrian-cioflanca-din-18-iunie-in-cinematografe/

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secţiunea competiţională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieşirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iaşi, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2021

Filmul va avea avanpremiera la Iași, în cadrul Moldova Film Festival (2-6 iunie 2021), fiind proiectat în secțiunea Contemporary Masters. Evenimentul este programat pe 5 iunie, de la ora 19:00, la Cub TNI, și se va desfășura în prezența regizorului Adrian Cioflâncă.

„Ieşirea trenurilor din gară” este un film de montaj compus în întregime din fotografii de arhivă şi documente referitoare la Pogromul de la Iaşi din iunie 1941. Prima parte a filmului e alcătuită din fotografii ale victimelor, însoţite pe coloana sonoră de declaraţii şi mărturii despre soarta lor. Partea a doua, mai scurtă, reprezintă un montaj din fotografii realizate în timpul Pogromului, unele dintre ele inedite.

Scenariul şi regia sunt semnate de Radu Jude şi Adrian Cioflâncă, sunetul este realizat de Dana Bunescu, iar montajul de Cătălin Cristuţiu. Producători sunt Ada Solomon, Carla Fotea şi Radu Jude, iar producător asociat este Adrian Cioflâncă.

„Ieşirea trenurilor din gară” este o producţie microFILM şi nomada.solo.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat anul acesta Ursul de Aur la Berlinale cu filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”.

Cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – Jude a primit premiul CICAE, la Berlinala 2009. În 2012, el a regizat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Anul trecut, Radu Jude a fost prezent la Berlinală cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Ambele filme au fost proiectate în secţiunea Forum a festivalului.

Adrian Cioflâncă este director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România „Wilhelm Filderman” și membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dar și cercetător științific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române. A fost membru în Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului din România (2003-2004) și expert în Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, contribuind la Rapoartele Finale ale celor două comisii. Din 2005, este membru în delegația României la International Holocaust Remembrance Alliance. A fost Tziporah Wiesel Fellow la United States Holocaust Memorial Museum din Washington (2009). Între 2010-2012, a fost director de department la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. A editat șapte volume, în colaborare, cel mai recent dintre ele fiind „Istoria recentă altfel. Perspective culturale” (Andi Mihalache, Adrian Cioflâncă, coordonatori, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I Cuza”, 2013). A publicat mai multe studii în domenii precum istoria Holocaustului, istoria comunismului, violență politică, istorie culturală și teoria istoriei. A fost consultant și documentarist pentru mai multe filme și spectacole de teatru.

 

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: