Ilegitim, de Adrian Sitaru, în cinematografe din 18 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilegitim-de-adrian-sitaru-in-cinematografe-din-18-martie/

“Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, singura producţie românească de lungmetraj prezentă la cea de-a 66-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (11-21 Februarie), va rula pe marile ecrane româneşti din 18 martie, după ce va avea premiera mondială în secţiunea „Forum” a Berlinalei.

Un articol de Petre Ivan|22 ianuarie 2016

Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoarea filme din ultimii ani, spune povestea a doi frați (Alina Grigore și Robi Urs) și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic (Adrian Titieni) și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.

Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.

Adrian Sitaru

Adrian Sitaru

“Ilegitim” este un film în care umorul și drama se îmbină într-o tragi-comedie despre iubire (conjugală, frățească, trupească), destrămare a relațiilor, despre alegeri pro sau contra viață dar și despre cea a iubirii fizice între frați, un subiect tabu, subiect despre care se discută foarte puțin însă există cercetări de specialitate numeroase”, declară Adrian Sitaru.

Scenariul a fost scris de Alina Grigore și Adrian Sitaru, imaginea poartă semnătura lui Adrian Silișteanu și Alexandru Lorian Timoșca, montajul a fost realizat de Mircea Olteanu și Theo Lichtenberger în timp ce de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu, producător Anamaria Antoci.

„Ilegitim” este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Adrian Sitaru după „Pescuit sportiv” (2008), „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” (2011) și “Domestic” (2012), producții care au câștigat distincții importante la festivaluri prestigioase. Regizorul semnează şi câteva dintre cele mai premiate scurtmetraje româneşti: „Valuri” (2007), „Lord” (2009), „Colivia” (2010), „Chefu'” (2012), “Artă” (2014), “Excursie” (2014).

Foto: Ilegitim – www.facebook.com/ilegitim

25
/04
/13

Mâine, 26 aprilie, „Iron Man 3“ intră în cinematografele din întreaga țară. Merită să-l vezi dacă ești pasionat de efecte speciale. Iar dacă numele tău de familie include cuvintele „fier“ sau „oțel“, te bucuri de intrare gratuită.

25
/04
/13

Luminiţa Gheorghiu, elogiată de presa internaţională pentru rolul din „Poziţia copilului“ (r. Călin Netzer), filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin, este imaginea celei de-a 12-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (31 mai - 9 iunie, Cluj-Napoca). Actriţa va fi distinsă cu Premiul de excelenţă în cadrul galei de închidere TIFF.

24
/04
/13

Cineastul român Cristian Mungiu face parte din juriul competiţiei oficiale a celei de-a 66-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes. Din juriu, în afară de Steven Spielberg, fac parte patru femei şi patru bărbaţi, printre care se remarcă regizorul taiwanez Ang Lee, actriţa australiană Nicole Kidman şi actorul austriac Christoph Waltz.