„Ilegitim”, primit cu aplauze la premiera mondială de la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/ilegitim-primit-cu-aplauze-la-premiera-mondiala-de-la-berlin/

Lungmetrajul independent „Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, a fost primit cu aplauze prelungite, la premiera mondială din cadrul celei de-a 66-a ediţii a Berlinalei.

Un articol de Petre Ivan|15 februarie 2016

Adrian Sitaru, regizorul filmului Ilegitim, a dezvăluit modul în care pelicula a fost produsă cu un buget mic și felul în care a fost realizat proiectul, pornind de la propunerea de scenariu a Alina Grigore și până la un proces de creație îndelung, care a făcut ca filmările propriu zise cu actori profesioniști sau cu neprofesioniști de la școala de actorie InLight să fie realizate în două săptămâni.

„A fost foarte bine. Nu-mi dau seama. S-a aplaudat la final, ceea ce e bine. Cred în reacția oamenilor. Să vedem ce va scrie critica despre specialitate”, a declarat Sitaru

Cel de-al patrulea lungmetraj al regizorului, cu un buget de aproximativ 57.000 de euro, spune povestea unei familii unite la început, formată din patru frați și un tată, mama decedată cu doi ani în urmă.

La aflarea informației că tatăl a turnat în regimul Ceaușescu femei care doreau să facă avort, unul dintre fii își ia părintele la întrebări, în final acesta fiind acuzat de întreaga familie. Tatăl se apără spunând că el crede în viață și este împotriva avortului și, dacă nu ar fi fost, frații gemeni n-ar fi acum în viață și în poziția de a-l acuza.

Tatăl părăsește casa definitiv, familia începe să se destrame, iar problemele de abia acum încep.

„Ilegitim” a fost selectat între cele 44 de producții din cadrul secțiunii necompetiționale Forum, dedicată documentarelor și filmelor experimentale regizate de cineaști tineri, care prezintă anual o selecție de filme care pun accent pe avangardă, experiment, eseu sau reportaj politic sau pe descoperirea unor cinematografii încă necunoscute.

Foto: Berlinale 2016, Ilegitim – cinemagia, berlinale.de

15
/04
/13

Scurtmetrajul „Și viii plâng”/ „Os Vivos Tambem Choram” / „The Living Cry Too”, regizat de Basil da Cunha a fost desemnat marele câștigător al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT.

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.