Ilie Mihali este un artist contemporan român re-locat în Anglia. Acesta expune o serie de picturi la Galeria Tempo Art, încă din 7 martie.
Un articol de Andrada Văsii|25 martie 2013
Ilie Mihali este un artist contemporan român re-locat în Anglia. Acesta expune o serie de picturi la Galeria Tempo Art, încă din 7 martie.
În filmele indiene există acele scene în care niște grupuri mari de figuranți dansează și cantă frenetic alături de personajul principal, ocupând întrega scenă și bombardându-ne simțurile. Acest personaj colectiv, alcatuit din numeroși dansatori și cântăreți, care evoluează exploziv, veniți de nicăieri – și dispărând tot într-acolo la finalul cântecului, în simbolismul dramaturgiei indiene nici măcar nu sunt efectiv un personaj. În economia piesei, ei nu contează. Aceste personaje fără nume simbolizează starea sufletească a personajului principal și trăirile interioare intense ale acestuia.
În estetica occidentală, pentru a simboliza aceste realități interioare, cel mai adesea au fost folosite obiectele neînsuflețite, ridicate la rangul de simbol sau de suport al proiecțiilor psihologice.
Ilie Mihali a optat pentru tehnica bollywodiană, a personajului-stare sufletească în două dintre lucrările din această expoziție. Cele două lucrări au aceași abordare asupra realităților antagonice pe care o întâlnim și în filmele regizorilor din noul val românesc. Este atitudinea contemporanului creativ, vexat și stupefiat, o atitudine ce pledează în favoarea unei toleranțe uriașe și a unui umanism concret.
Ilie Mihali este absolvent al Universității de Arte și Design Cluj-Napoca și are un master în ceramică de la Universitate de Arte București, iar acum locuiește în Ipswich, Anglia de mai bine de 10 ani.
Info:
Galeria Tempo Art: Strada George Constantinescu nr 3, București; Complexul Upground, intrarea B; [email protected]; (004).0752.099.994
Credit foto: Pascal Gravot-Haeberli
Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro