În acest an, FEST-FDR este despre SPAM
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-acest-an-fest-fdr-este-despre-spam/

Teatrul Naţional din Timişoara lansează cea de-a XXIV-a ediţie a celui mai important festival dedicat dramaturgiei româneşti, plasate în context european. Festivalul European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST – FDR) va avea loc între 11 şi 19 mai 2019.

Un articol de Liliana Matei|4 februarie 2019

Dedicat, prin tradiția sa de aproape patru decenii, evoluției spectacolului de teatru românesc, FEST – FDR va duce mai departe, și în acest an, direcțiile care au făcut din acest festival un eveniment teatral de anvergură europeană. Parte a unei formule duale deja consacrate, modulul FDR va panorama și în 2019 cele mai reprezentative producții de teatru pe text românesc (sau pornind de la un scenariu bazat pe un text românesc). La rândul său, modulul FEST, ce își propune să arate publicului timișorean producții teatrale europene inovatoare, având și o importantă componentă de spectacole în aer liber, va consolida statutul festivalului organizat de Naționalul timișorean, recunoscut ca emblemă a diversității, a dialogului între forme de artă a spectacolului și între culturi, a creativității și a întâlnirilor pozitive. În acest an, modulul internațional al FEST – FDR 2019 se va plasa sub egida Sezonului România-Franța, incluzând în program o importantă selecție de spectacole produse de companii franceze.

Cele nouă zile de spectacol vor fi, astfel, tot atâtea ocazii de a celebra dialogul între diversele forme de spectacol (dans, teatru, artă vizuală sau muzică) și vor aduce împreună oameni și idei prin numeroasele evenimente conexe ale Festivalului.

Tema pentru cea de a XXIV-a ediții a FEST-FDR este SPAM. Ideea de SPAM este cercetată astfel cu mijloacele artelor scenice, plecând de la faptul că, în acest moment, a devenit o componentă din ce în ce mai prezentă a vieții. Ca urmare, FEST-FDR 2019 propune un caleidoscop teatral al perspectivelor, fie ele drumuri deschise sau cu acces interzis, având conștiința faptului că răspunsurile vor fi întotdeauna individuale.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.