În acest weekend, se deschide Festivalul „George Enescu”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-acest-weekend-se-deschide-festivalul-george-enescu/

De pe 2 până pe 24 septembrie, suntem sub vraja lui Enescu. Tema Festivalului „George Enescu” din acest an este lumina. Vedeţi programul complet al festivalului!

Un articol de Liliana Matei|31 august 2017

Ajuns la cea de-a 23-a ediție, cu un nou directorat – Zubin Mehta, preşedinte onorific, şi Vladimir Jurowski, director artistic –, festivalul pune într-o nouă lumină muzica şi creaţia lui George Enescu, muzica clasică şi muzica contemporană.

Ca parte a acestui demers, importantul eveniment cultural va valorifica noi moduri de expresie a muzicii şi a creativităţii artistice, prin tehnologie, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare, şi va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări semnate de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră în festival.

În total, vom putea asculta peste 3.000 de artişti străini şi români, în peste 80 de evenimente și concerte la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară. Descărcați de aici programul complet al Festivalul „George Enescu” din acest an.

Foto: Khatia Buniatishvili, artistă pe care o puteți vedea în cadrul Festivalului „George Enescu”.

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.