INTERVIU Bunul, răul, ironicul, causticul. „Fiinţa de fum de lemn de mesteacăn.” „Poetul suav şi pur.” O întâlnire cu sensul versurilor lui Emil Botta, în redarea lui Miriam Răducanu.
Un articol de Adina Scorţescu|15 octombrie 2017
Întâlnirea la ceas de seară a fost prilejuită de două aniversări: 4 ani de spectacol „Poezia visului”, de Miriam Răducanu, cu Lari Giorgescu, și 40 de ani de la moartea lui Emil Botta. (Ar mai fi și o a treia, dar doamna Miriam spune să nu vorbim aici despre ea; important este Botta…) Deci ne vedem la Unteatru marți, 17 octombrie, de la ora 20.00, la sărbătoarea lui Botta.
Cine a fost Emil Botta? Ducele de Cornwall, Othello, Ruy Blass, Verșinin, Astrov, Ion… printre alții.
„Nu-mi cereți o definiție a teatrului. Oare teatrul este o aritmetică, o geometrie? Acestea, da, se pot defini foarte exact. Dar teatrul, pentru mine, nu. Poate pentru că n-am știut să definesc teatrul, de aceea mi s-au întâmplat ciudate sau amare lucruri… în această frumoasă, tare frumoasă lume a teatrului”, spunea într-un interviu pe care l-a dat pentru TVR, în 1969.
Miriam Răducanu îl văzuse pe scenă, îi citise poeziile, dar l-a cunoscut personal de-abia în vara lui 1977, într-un spital bucureștean, unde era internat și soțul ei, Cornel.
„Eu am intrat în camera lor; Cornel era cu un ziar în mână, roșu ca focul și nervos. Apăruse în ziar o măgărie la adresa mea; mare. Nu știam că el are ziarul și că îl citește deja. Am intrat și am zis Ce faci, ce te necăjești așa?! Dă-l încolo de ziar! Lasă-l în pace. Ce, mie-mi pasă? Nu te necăji!
Și Botta, care era în patul celălalt, în pijama albastră, zice: Doamna Miriam are dreptate. Noi, artiștii, nu ne necăjim. Noi murim.”
Pe 24 iulie, la câteva săptămâni după ce a ieșit din spital, Emil Botta a murit.
Cum era ca actor?
„De el ori te apropiai ori nu. Marcela Rusu, care a jucat mult cu el, când a fost întrebată despre cum era Botta, a răspuns: Eram noi… Și Botta.
Exact așa era. Ori nu voiai de la el ce făceau ceilalți, ori nu voiai de la ei să semene cu Botta. Era într-o lume a lui. Pasiunea pe care o avea pentru sensul cuvântului era atât de mare, încât parcă nu vorbea limba noastră. Să-ți dau un exemplu: dacă spunea, ca- filmul lui Pintilie, Reconstituirea, că vrea o portocală… nu pronunța o portocală, ci o porto-ca-lăăă. (Aici doamna Miriam se ajută de mâini ca să arate felul în care Botta mușca parcă din cuvinte.) Sau în Ibsen spunea Dă-mi, soarele, maaaamă! (Degetele strâng aerul și-l prind în căușul palmei).
Deci ție, în sală, ori ți se părea exagerat, teatralizat peste măsură, ori te fascina. Pe mine m-a fascinat.”
Miriam Răducanu
Cum era Emil Botta în viața de zi cu zi?
Era și nu era ca pe scenă.
„Era de o timiditate atât de arogantă, încât te putea tăia. Dar era o timiditate de om care mergea adus de spate pe stradă”, își amintește doamna Miriam.
Poate cel mai bun portret i l-a făcut Geo Bogza, în Contemporanul, în mai 1977: „De atâta timp, de zeci de ani, trăiește printre noi un poet suav și pur, purtându-și pe asfaltul străzilor ființa de fum de lemn de mesteacăn, neauzit și impalpabil, transcedental și sfâșiat de imense dureri, înveșmântat în visul său, prinț al unei imaginare Danemarce, Domn al unui regat de himere, mângâiat pe frunte de cele mai reci și stranii raze ale lunii, plutind între murire și nemurire, ceresc menestrel, rouă a ochilor mei vitriolați de hidoșenie, rouă a sufletului meu mistuit de tifos. Dintre noi toți, oare cine se apropie, cât de cât, de puritatea lui?”.
Cum prind viață versurile lui Botta? Pe scenă…
„Eu nu prea mă duc la înmormântări, dar la Botta am fost. Împreună cu doi actori minunați, Mariana Mihuț și Victor Rebengiuc. Și mi-am spus așa: Tare aș vrea odată să pot să fac ceva cu aceste poezii… Am luat un volum și ani de zile am tot studiat. Îl citeam cu pasiune, dar nu l-am înțeles repede”, își amintește doamna Miriam.
„Acum vreo zece ani, Lari Giorgescu, student în ultimul an la Teatru, a venit la mine, trimis de Gigi (n.red. – Gigi Căciuleanu). Îl văzusem în OuiBaDa. Mi-a plăcut cum se arunca în mișcare – pasiunea, corpul, bucuria. Dar nu avea nicio legătură cu ce făceam eu! Nu predau dans, nu predau teatru… Și m-am gândit: Ce fac eu cu el?. Întâmplarea face că aveam pe masă un volum de Botta. Și l-am pus să citească… Nu știam încă dacă instrumentul lui fizic va corespunde, ca să pot să lucrez cu el pe aceste idei.
Am început să facem câteva poezii. Lucrul a fost clar concentrat pe structura lui filiformă, pe faptul că mă impresionau și degetele care reușeau să transmită nuanțe…
Miriam Răducanu și Lari Giorgescu
Apoi l-am invitat aici (n. red. – în sufrageria în care facem interviul) pe Liviu Lucaci, care era profesorul lui și-mi fusese student la facultate, să vadă și el ce facem, căci așa mi se pare normal, atunci când lucrez cu studentul cuiva. A fost foarte impresionat fiindcă nu-l cunoștea pe Lari așa, nu și-l imaginase că poate fi și așa. Noi lucrasem câteva poezioare, fără gând de spectacol. Dar Liviu a zis: Îl iau la facultate, să-l facă la final de școală. Așa s-a născut spectacolul.”
Cum a ajus „Poezia visului” la Unteatru?
„Adevărul e că Unteatru ne-a primit, deși noi nu eram încă formidabili… Lari era destul de nou în teatru, nici ei nu avea condiții. Dar nu conta, nici pentru noi, nici pentru ei, altceva decât scopul: să-l aducem pe Botta la cunoștința unor oameni. Sigur, lumea era speriată de poezie. Prea multă poezie nu se face azi… Dar serile în care ne-am întâlnit cu puținul public venit la spectacol – în acești patru ani – au fost sărbători. Chiar dacă în sală erau zece oameni, câteodată… Veneau tineri care nu auziseră poezie până atunci și-i vedeai că-și scoteau batista…”
Cum s-a schimbat spectacolul în cei patru ani?
„Acum zece ani, am văzut că Lari avea posibilitatea de a fi firav, dar pe multe nuanțe, unele dintre ele mai dure, mai puternice. Sigur, maturizându-se și intrând în altă tehnică – Gigi Căciuleanu îl folosește în forță mare, l-ați văzut în Mozart-ul (n. red. – spectacolul Eine Kleine Nachtmusik, la Unteatru) pe care l-a făcut recent? – poate că mâine va pierde calitatea de atunci în folosul unei schimbări de corp mai de forță. Și atunci vom vedea ce se întâmplă, pentru că instrumentul contează foarte mult. Deocamdată spectacolul este schimbat, dar nu în mișcări, ci în maturizarea lui Lari, în capacitatea lui de a înțelege sensul.”
Miriam Răducanu
Teatru sau dans? Ce spune doamna Miriam?
„E o modă acum de a face mișcare multă pe scenă. Pe vremuri, au fost actori geniali, fără să se dea peste cap. Nu era nevoie de asta… Ține de temperamentul, de nervozitatea, de calitățile tinerilor care intră în mișcare cu bucurie, de a fi folosiți. Mie personal, actoria și dansul nu-mi dau teatralitate în dans sau dans în teatralitate. Sunt folosirea datelor unui om, care e în stare, în timp ce spune ceva, să aibă și o mișcare extrem de bună. La mine, teatralitatea are cu totul alt înțeles. Eu, lucrând foarte mult în teatru, cu Ștefan Iordache, cu Valeria Seciu, cu Mariana Mihuț, cu Adela Mărculescu, cu Gheorghe Dinică, cu Gina Patrichi… n-am făcut dans niciodată cu ei. Lumea venea și mă întreba: Dar tu ce-ai făcut aici, de iscălești mișcare scenică?. Zic: Perfect, dacă nu se vede.
Eu lucram cu ei pe sens. Sens, sens, sens! Fără sens, arta nu transmite. De ce te impresionează muzica? Ba râzi, ba plângi, zici că e scrisă pentru tine, că e biografia ta acolo. De ce?!”
E o modă acum de a face mișcare multă pe scenă. Pe vremuri, au fost actori geniali, fără să se dea peste cap. Nu era nevoie de asta… Ține de temperamentul, de nervozitatea, de calitățile tinerilor… (Miriam Răducanu)
FOTO: Mircea Albuțiu
