În marginea „Cinei de adio”
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-marginea-cinei-de-adio/

Se joacă la mall, la Băneasa, la Grand Cinema, nu aşa, la Sala Epika, spectacolul „Cina de adio”. Cu Mihai Călin, Ecaterina Ladin şi Gigi Ifrim. E o piesă scrisă de Alexandre de la Patellière şi Matthieu Delaporte, dramaturgi francezi care ne sunt contemporani (ceea ce o face şi un pic, dar doar un pic, preţioasă).

Un articol de Andrei Crăciun|22 Mai 2017

„Cina de adio” mult prea repede ar fi încadrată de aprigii și exigenții noștri critici la nedorita cateogrie șușă”. În urma categorisirii, ar urma facerea de două parale.

Ba că e la mall, ba că e superficial, ba că nu e Shakespeare, ba că așa, dar și pe dincolo. Vin de aceea în apărarea acestui spectacol de teatru și spun răspicat: nu! Nu e chiar așa! Bine, „Cina de adio” nu o să schimbe lumea și nici n-o să vă facă să dați în hohotul de plâns (poate doar dacă aveți lacrima excesiv de ușoară).

Dar poate că totuși teatrul e mai mult decât urcarea încrâncenat-tragică a sfintei scânduri. Poate că teatrul supraviețuiește și prin aceste spectacole, nici prea-prea, dar categoric nici foarte-foarte.

Dramaturgii francezi au ceva de spus, și o spun foarte bine. Ce au ei de spus: vine un moment în viața unui om, când simte nevoia să o rupă (chiar de tot) cu prietenii de odinioară. Pur și simplu, s-a consumat ceea ce a fost și poate că elegant e să îi dai prietenului cu pricina o cină de adio și să nu-l mai vezi niciodată.

Desigur, o asemenea ruptură are și un potențial comic, pe care dramaturgii francezi îl exploatează exemplar. Dar! Ceea ce face din „Cina de adio” spectacolul care ar trebui să fie sunt actorii. Domnule, comici! Comici de-ai noștri. Comici mari.

Gigi Ifrim (în rolul amicului sacrificat la „Cina de adio”) e inubliabil. Pe de altă parte, Gigi Ifrim reușește mereu să înnebunească spectatorii. Râde sala întreagă de cum pune Gigi piciorul pe scenă! N-are ce să facă. E prea iubit. E ca și cum ar fi înconjurat de o aură care stârnește spectatorul să râdă. L-am văzut cândva jucând un Ibsen, la Bulandra. Era serios, era grav, era personajul, cum trebuie să și fie un actor. Dar lumea tot râdea, domnule! Da, lumea râdea de cum apărea Gigi. Talentul dumisale îi este, iată, și povară.

© FOTO: Petru Ivu

Mihai Călin și Gigi Ifrim, în „Cina de adio”.

Mai departe, Mihai Călin e așa cum e el mereu: fără cusur. Ce reproș să îi aduci lui Mihai Călin? N-ai ce. Iar Ecaterina Ladin reușește să le facă față acestor doi actori dezlănțuiți în comic. Nu știu câte actrițe din țara noastră ar putea.

De aceea, vin cu toată răspunderea în fața dumneavoastră și spun: „Cina de adio” are farmecul pe care îl are, întotdeauna, în teatru ceea ce este adevărat. Găsesc adevărurile pe care le spune acest spectacol – așa cum e el, de weekend, de mall, ușor dacă vreți – fundamentale. Nu găsesc niciun motiv îndreptățit să fie ocolit de un iubitor de teatru.

Gigi Ifrim (în rolul amicului sacrificat la „Cina de adio”) e inubliabil. Pe de altă parte, Gigi Ifrim reușește mereu să înnebunească spectatorii. Râde sala întreagă de cum pune Gigi piciorul pe scenă!

Foto: Petru Ivu

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »