În martie, primăvara teatrală înflorește la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-martie-primavara-teatrala-infloreste-la-teatrul-metropolis/

Așadar, 11 spectacole dintre cele mai apreciate ale teatrului de pe strada Mihai Eminescu vă invită să le descoperiți imediat cum se termină iarna. În regia unor creatori de teatru prolifici (printre care Lia Bugnar, Claudiu Goga, Victor Ioan Frunză, Mimi Brănescu,Chris Simion-Mercurian), veți regăsi povești vechi și noi, fascinant imaginate de actori precum Emilia Popescu, Andrei Huțuleac, Oana Pellea, Letiția Vlădescu, Mirela Oprișor, Gavril Pătru și alții. Vă prezentăm mai jos cinci dintre aceste spectacole.(Programul complet al spectacolelor programate în luna februarie la Teatrul Metropolis îl găsiți aici.)

Peretele (scenariul și regia: Lia Bugnar)

Luni 9 martie, ora 19:00 și sâmbătă 21 martie, ora 19:00 (Sala Olga Tudorache)

Pe dinăuntru cu toții avem pereții cu care ne separăm bucățile de viață, principiile și morala după care ne ghidăm în unele cazuri iar în altele nu, pereții dintre rolurile pe care le jucăm față de ceilalți. Împrejurul nostru există nu doar pereții fizici, ci și aceia invizibili care despart oamenii de diferite categorii sociale, profesii mai mult sau mai puțin respectabile, orientări spirituale, sexuale, etc. Toate acestea și multe alte tipuri de pereți sunt exploatate dramatic și comic, licențios și deloc ingenuu în spectacolul-musical scris și regizat de fântâna arteziană de proiecte teatrale numită Lia Bugnar. Peretele de aici desparte două apartamente, cu locatari care teoretic nu se cunosc, dar practic sunt ca o mare familie cu o grămadă de încurcături. (Cronica aici.)

Un tramvai numit dorință (de Tennessee Williams, regia Claudiu Goga)

Vineri 13 martie, ora 19:00 (Sala Olga Tudorache)

(Selecționat în FNT 2019; Gala Premiilor UNITER 2019: Mirela Oprișor – Nominalizare la Premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar; Alexandru Jitea –  Nominalizare la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar)

Claudiu Goga clarifică, elucidează fiecare secvență a poveștii, nimic nu-i scapă, spectacolul său mi se pare a fi unul de o limpezime absolută. Nimic lăsat la voia întâmplării, nici urmă de fușereală, nici cel mai mic lucru cedat de ce-urilor. Altele decât cele cu valoare estetico-teatrală. Regizorul său are de partea sa o distribuție aproape ideală, cu o Blanche Du Bois de zile mari, căreia îi dă consistență talentul de excepție și forța expresivității artistice a Emiliei Popescu. Ne întâlnim la început cu o Blanche Du Bois încă frumoasă, atrăgătoare, capricioasă, schimbătoare, conștientă de vulnerabilitățile ființei sale, însă incapabilă să le mascheze întru totul. Marcată de sinuciderea lui Allan, veșnic încercată de teama de a nu-i fi aflate secretele. O Blanche Du Bois căreia evoluțiile ulterioare, eșecul planului căsătoriei imaginate drept salvatoare cu Mitch îi sporesc până la dezastru vulnerabilitățile cu caracter clinic. (Cronica aici.)

Amadeus (de Peter Shaffer, direcția de scenă Victor Ioan Frunză)

Miercuri 18 martie, ora 19:00 (Sala Centenar)

(Gala Premiilor UNITER 2017: Premiul pentru cel mai bun spectacol; Premiul de excelenţă – Victor Ioan Frunză; Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal – Andrei Huţuleac)

În montarea lui Victor Ioan Frunză, George Costin – un Salieri absolut seducător în disperarea lui stinsă în ură amară, transformată în timp în umor acid – este un fel de… regizor-dirijor care conduce întreaga desfășurare a poveștii și trecerile temporale. Iar Andrei Huțuleac (…) îl construiește pe Mozart la limita cu grotescul. Și acolo unde grotescul se oprește începe drama. Aceasta extraordinară flexibilitate și capacitate de a jongla cu veselia nebună și geniul, în fapt de a disimula geniul în veselie nebună dintr-un profund și puternic sentiment al superiorității, transformat astfel în dispreț la adresa unei lumi care nu-l înțelege, este cheia interpretării lui Andrei Huțuleac. Iar felul cum surprinde transformarea lui Mozart din tânărul insolent și jucăuș, care și-l face din prima clipă dușman pe Salieri, în bărbatul distrus de sărăcie și de gânduri negre este desăvârșit. (Cronica aici.)

Titanic Vals  (de Tudor Mușatescu, direcția de scenă Victor Ioan Frunză)

Joi 19 martie, ora 19:00 (Sala Olga Tudorache)

Există în acest spectacol o minuție exemplară a detaliilor. Victor Ioan Frunză a optat pentru ceea ce în naratologie se cheamă viziunea asupra personajelor, fapt ce i-a permis un rafinament al viziunii ironice și critice deopotrivă. Viziune care se manifestă controlat, adică fără tendința de a da de pământ cu eroii ieșiți din imaginația și condeiul lui Tudor Mușatescu. Pe care „i-a făcut oameni” tragedia fericită dorită cu asiduitate de Chiriachița și Dacia. Lucru marcat la modul exemplar de scenografia Adrianei Grand. Cămăruței simple, sărăcăcioase, în care de-abia că își duceau zilele membrii numeroasei familii a minusculului funcționar de la prefectură pe nume Spirache Necșulescu îi ia locul, în următoarele două acte, o locuință somptuoasă (avem de-a face cu un kitsch somptuos deliberat) cu ferestre de tip-hublou care se deschid spre un albastru-marin. (Cronica aici.)

Ultimii (scenariul și regia: Mimi Brănescu)

Duminică 29 martie, ora 15:00 (Sala Olga Tudorache)

E un spectacol pe care probabil unii îl vor savura ca pe o comedie tivită cu fire de amărăciune și drame familiale, alții vor observa mai degrabă abundența limbajului frust, nu de puține ori destul de dur și momentele în care povestea și interpretarea celor trei actori mai tineri parcă nu se încheagă, alții poate vor aprecia combinația tuturor acestor elemente. Spectacolul este o bucată de viață transpusă pe scenă, așa cum e viața: cu umor și dramă, cu ratări și momente de triumf (ambele trecătoare), cu personaje și povești mai mult sau mai puțin credibile și atractive, în care cu siguranță fiecare poate regăsi măcar frânturi din sine. Câte sacrificii sau victime sunt permise și acceptabile pentru atingerea fericirii personale, cum se pot vindeca relațiile cu cei apropiați atunci când lucrurile scapă de sub control, ce contează mai mult – adevărul și dreptatea sau fericirea și liniștea interioară – la aceste întrebări și la multe altele cei patru nu reușesc să găsească răspunsuri clare de-a lungul spectacolului, lăsând această sarcină mai degrabă în seama publicului, fiecare putând răspunde de fapt doar pentru sine. (Cronica aici.)

Mai multe informații despre spectacolele Teatrului Metropolis găsiți aici.

Cristina Enescu Aky este jurnalist cultural, content writer și un pasionat cronicar de arte performative și evenimente frumoase.