În numele tatălui
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-numele-tatalui/

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov şi Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

Un articol de Andrei Crăciun|20 septembrie 2017

Povestea e așa: în urmă cu trei ani, tatăl regizoarei Anca Damian, octogenar, fost judecător, a murit căzând pe scări, la o petrecere. În aceeași zi, primise de la medic un verdict: perfect sănătos. Așa a fost în realitate. În film, Toma Dorneanu (Vlad Ivanov), judecătorul care moare căzând pe scări la o petrecere are undeva la cincizeci de ani și un fiu avocat, Andrei (Anghel Damian), care are cam jumătatea vârstei sale.

Dorneanu e un bărbat șarmant care nu se poate abține de la crailâc. Deschide multiple piste de curtoazie și înaintează, plin de elan adolescentin, pe toate. În felul său, e familist: își îndeplinește conștiincios, încă de la prima oră a dimineții, obligațiile conjugale față de tânăra sa soție (mama vitregă a lui Andrei), o damă bine, cu apetit.

Fiul vine de la București la Cluj, să-și ducă tatăl pe ultimul drum și se angajează într-o serie de investigații care îl duc puțin mai aproape de cel care a fost tatăl său (cu care nu a apucat vreodată să poarte o discuție adevărată – dar câți dintre noi apucăm?).

Filmul Ancăi Damian ne este și nu ne este contemporan. Nu știm cine e la putere și cine e în opoziție, se fac propuneri de dare și luare de mită, dar fără să se pedaleze pe această fire a noastră, ajungem în spital și printre oamenii legii, dar nu vedem mizeria lumii exterioare, nimeni nu reclamă că pretutindeni pute. Nu ni se arată, deci, România mileniului al III-lea (foarte buni cei doi taximetriști – jucați de Toma Cuzin și Codin Maticiuc; ei nu ne lasă să uităm, totuși, unde ne aflăm).

Filmul acesta este unul profund interior. Fiul, aflat la începutul doliului, trăiește dintr-o inerție și are această dorință foarte umană: să știe, totuși, de ce a murit tatăl său, că doar un bărbat în floarea vârstei nu cade așa, din chiar Doamne, pe scări la cârciumă – nu așa se trece la cele veșnice.

Trebuie să admit că e greu de presupus că, în realitatea imediată, chiar așa s-ar petrece lucrurile între un tată judecător în provincie și un fiu avocat la București, trăind în epilogul unei familii destrămate, cu tatăl, cum frumos se autodescrie, un bătrânel libidinos care tânjește după harem. Totul, într-un mediu financiar mai degrabă foarte prietenos. Dar, în definitiv, n-avem de unde ști. Relația dintre cei doi doar se poate deduce – ea nu e dezvoltată decât într-un mesaj telefonic. Ce vedem în corpul filmului: fiul și tatăl mort participă la un interesant joc de oglinzi – e aici un exercițiu intelectual rar chiar și în cinematograful de artă.


Sunt câteva puncte tari în filmul acesta: primul este naturalețea dialogurilor (tușele de umor ale Liei Bugnar, presărate chiar și în timpul tragediilor, sunt minunate; o scenă superbă: fiul la mormântul tatălui, întrebând în van: C
e mai faci, tu, mă, tată, mă?).

Al doilea este jocul actorilor (îl puteți vedea chiar pe Vlad Ivanov într-o secvență de amor conjugal – v-am spus că Toma, judecătorul, e un armăsar). Olimpia Melinte joacă foarte bine rolul Ioanei, o iubită din liceu a lui Andrei (are și un fiu Ioana, pe Bubu – grozav copil!). Iar Anghel Damian duce filmul pe umeri, deloc ca pe o povară. Și un semn de exclamare merge, acum, către Cristina Florea, în rolul mamei vitrege a tânărului avocat – dubioasă moral, erotic și sentimental, dar până la urmă un splendid exemplu de femeie la răscruce.

Al treilea este că păstrează fluxul vieții adevărate (care arareori ne duce, spre deosebire de viața din filmele de cinema, undeva) – viața adevărată nu e neapărat generoasă cu demonstrațiile fără rest. Viața adevărată ne lasă în suspans.

Mai departe: Perfect sănătos are frumusețea întrebărilor pe care le ridică în spectator. Și, desigur, mai este și sfârșitul său deschis – o fereastră către sine cu care fiecare va face așa cum consideră.

Iar în loc de concluzie, veți fi poate de acord că nu e tocmai puțin să faci, astăzi, un film care, la urmă, să nu te tragă și de urechi.

Fiul, aflat la începutul doliului, trăiește dintr-o inerție și are această dorință foarte umană: să știe, totuși, de ce a murit tatăl său, că doar un bărbat în floarea vârstei nu cade așa, din chiar Doamne, pe scări la cârciumă – nu așa se trece la cele veșnice.



09
/05
/14

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaștilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producție independentă în regia lui Dan Chișu.

08
/05
/14

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

07
/05
/14

Sâmbătă, 10 mai și duminică, 11 mai, la Noul Cinematograf Al Regizorului Român, sunteţi invitaţi la un eveniment de marcă: proiecția trilogiei "Paradise" - semnată de austriacul Ulrich Seidl -, deliciul criticii internaționale

06
/05
/14

Filmele europene și independente se bucură de un public mai numeros în 2014, datorita ediției a IV-a a proiectului cultural Cinema-Edu, dedicat liceeniilor din București și din alte 10 localități din România.

06
/05
/14

Filmul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, a câştigat marele premiu şi trofeul Uniunii Cineaştilor din România (UCIN) pe anul 2013. Gala premiilor UCIN reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

06
/05
/14

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul "Paris Texas", de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d'Or.

05
/05
/14

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Când primăvara e fierbinte“ (1961) şi „Ţărmul n-are sfârşit“ (1963), filme aproape necunoscute, impuneau un cineast unic şi, din păcate, ignorat, atât la vremea lui, dar mai ales în prezent - Mircea Săucan.

01
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Cel mai recent film al lui John Turturro în calitate de regizor și de actor în rol principal, „Fading Gigolo“/„Gigolo de ocazie“, este asemeni stilului de interpretare al realizatorului său: combinație în doze mici de umor, gravitate și o stranie buimăceală.