In pielea unei jihadiste, în curând în limba română
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-pielea-unei-jihadiste-in-curand-in-limba-romana/

Volumul „În pielea unei jihadiste”, de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2015

In pielea unei jihadiste / După ce se converteşte la islam, Mélodie îl cunoaşte, pe reţeaua de socializare Facebook, pe şeful francez al unei brigăzi islamiste. În 48 de ore, el „se îndrăgosteşte” de ea, o caută zi şi noapte, o presează să vină în Siria şi să se alăture jihadului şi o cere în căsătorie, promiţându-i o viaţă ca în paradis.

Fata se prinde în joc şi începe să se pregătească în secret de plecare.

Însă, în spatele profilului lui „Mélodie”, se ascunde autoarea cărţii, o tânără jurnalistă care lucrează la un reportaj despre reţelele Statului Islamic – al cărui aparat de propagandă digitală, „jihadul 2.0”, este una dintre cele mai redutabile arme ale sale.

Timp de o lună, autoarea intră în pielea lui Mélodie şi, seară de seară, citeşte confidenţele pe care „pretendentul” ei – un apropiat al lui Abu Bakr al-Baghdadi, autoproclamatul calif al Statului Islamic – i le face online.

Protagonista îşi plănuieşte călătoria în detaliu, însă totul va lua o turnură neprevăzută.

„O anchetă excelentă, trăită din interior… O carte care se citeşte ca un thriller”, scrie publicaţia Paris Match.

Aflându-se încă sub ameninţare în urma publicării acestei anchete-şoc, jurnalista „Anna Erelle” nu îşi poate dezvălui adevărata identitate.

Foto: In pielea unei jihadiste – facebook

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

13
/07
/18

„Antonei cel Mare* spunea că semnele după care se cunoaște un suflet rațional și virtuos sunt: privirea, mersul, glasul, râsul ocupațiile și întâlnirile cu oamenii (...)”, precizează vocea lui Constantin Noica, la începutul acest fragment video -  singura filmare existentă cu marele filozof român.

09
/07
/18

Cartea de eseuri „China în zece cuvinte”, de Yu Hua (traducere din chineză și note de Mugur Zlotea), a fost publicată de Editura Humanitas în anul 2018. Este una dintre cele mai puternice și mai interesante cărți care se află acum pe piață.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

29
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Renașterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescență culturală, viață tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creații unice realizate în liniștea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfășoară într-un ritm trepidant, halucinant.

26
/06
/18

Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București vă așteaptă marți, 26 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Președintelui”, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș.

24
/06
/18

Teatrul Evreiesc de Stat  prezintă miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, spectacolul de lieduri și poezie „Glasuri evreiești în poezia lumii“, pe versuri de Benjamin Fondane, Nina Cassian, Magda Isanos, Charles-Pierre Baudelaire și Paul Celan, în lectura actorilor TES -  Maia Morgenstern, Darius Daradici, Viorica Bantaș și Mircea Dragoman.