În răspăr – despre Caragiale, Pintilie și școala românească de teatru și film
https://www.ziarulmetropolis.ro/in-raspar-despre-caragiale-pintilie-si-scoala-romaneasca-de-teatru-si-film/

Studenţii şi profesorii universităţii noastre îşi acordă, în fiecare an, pe 30 ianuarie, o zi de relache. E data pe care istoria culturii o menţionează ca zi de naştere a lui Caragiale şi, de aceea, un prilej de sărbătoare şi sărbătorire a celor care, prin activitatea lor, au marcat arta şi învăţământul artistic din ţara noastră.

Un articol de Petre Ivan|24 ianuarie 2019

Lucian Pintilie a refuzat, de fiecare dată când „institutul” pe care l-a absolvit (al 13-lea (!) pe lista promoției 1956, clasa profesorului George Dem. Loghin), a dorit să îl „sancționeze” cu titlul de Doctor Honoris Causa. Dar, cum în carnavalul vieții regulile se pot schimba în timpul jocului, în același spirit polemic care le-a fost comun lui Caragiale și lui Pintilie, am decis să îi omagiem împreună, în contumacie, nu una, ci două zile, pe 30 și 31 ianuarie 2019.

„Fantezia unui mare artist este nelimitată, ea e stimulată în primul rând de prezența altor mari artiști, care au trăit înainte sau în același timp cu el; experiențele artistice trecute și contemporane o proiectează în direcțiile cele mai halucinante, cele mai neverosimile ale cunoașterii. Expresia acestor căutări noi o știm. Ea e întotdeauna polemică. Cu ce a fost înainte sau chiar cu artistul însuși.”

Așa încheia Lucian Pintilie, în 1965, un articol publicat de revista „Teatrul”. În spiritul acestor afirmații (firește, pro/contra), vă invităm să fiți alături de noi la Ziua UNATC 2019! Pe 30 ianuarie, de la ora 11.00, la Sala „Ileana Berlogea” trei dintre foștii rectori ai UNATC – Victor Rebengiuc, Florin Mihăilescu și Florin Zamfirescu – vor modera un dialog deschis între studenți și colaboratori ai lui Lucian Pintilie (actori, scenografi, directori de imagine, scenariști, producători). De la ora 14.00, vor fi proiectate două documentare realizate în timpul filmărilor la De ce trag clopotele, Mitică? („Fără titlu”, un film de Horea Lapteș) și Balanța („Filmare/Filmage” realizat de Gabriel Kosuth).

Întâlnirea continuă a doua zi, 31 ianuarie, când, de la ora 11.00, va avea loc o sesiune de comunicări științifice coordonată de prof.univ.dr. Laurențiu Damian. După-amiază, vom difuza două dintre capodoperele cinematografice ale lui Lucian Pintilie: De ce trag clopotele, Mitică? (ora 16.00) și Balanța (ora 18.30). De ce merită să le (re)vedem? Pentru că, așa cum spunea Caragiale, „Vorba nu e să umpli lumea largă cu o operă, ci o operă strâmtă s-o umpli cu lumea; fiindcă o operă trebuie să trăiască în lung, nu în larg, ca o rază care pătrunde drept înainte, nu ca un balon de la luminaţie, care se umflă în lături.”

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.