„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-iarna-sau-terapie-politica/

Pe 28 septembrie, de la ora 19:00 la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borţun care semnează şi regia montării. ”Înapoi în iarnă” ne readuce aminte de ce ieşim în stradă, de ce fugim de părinţii noştri şi de ce e important să ştim cine suntem. Doi fraţi se reîntâlnesc într-o Românie incertă, dominată de proteste cu speranţa că ei mai pot schimba ceva. 

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2018

În rolul principal feminin, Cosmina Stratan, cunoscută din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. E furioasă și hotărâtă. El e indiferent și retras și fuge de conflict. Ea vrea să își răstoarne tatăl, un politician corupt ajuns la conducerea țării. El ascunde un secret care ar putea-o ajuta să facă asta. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt.

Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat. Odată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție,

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu.

Spectacolul nu este doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi) doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului Înapoi în Iarnă încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu,Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectaclul selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22:00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

„Înapoi în iarnă – INFO

Regie & text – Andreea Cristina Borțun

Cu: Cosmina Stratan, Alexandru Ion

Scenografie – Andreea Săndulescu

Light design – Marius Apopei

Visual art – Oana Barbonie

Sound design – Roxana Bain

Voci – Alexandru Bogdan, Gabi Costin

Foto: Înapoi în iarnă – Cosmin Gogu

 

08
/10
/12

Festivalul studenţilor din România Unifest, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, va avea loc anul acesta între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, incluzând manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment. Evenimentul are loc anul acesta la Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Jiu, […]

08
/10
/12

Cristian Mungiu va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (2 – 11 noiembrie), în cadrul evenimentului urmând să fie proiectate filmele cineastului român, de la scurtmetrajul „Mâna lui Paulista” până la cel mai nou lungmetraj al acestuia, „După dealuri”, dublu premiat la Cannes.   Tributul adus lui Cristian Mungiu face parte […]

08
/10
/12

Compania de Teatru Passe Partout îi invită pe bucureşteni pe 13 octombrie, la Teatrul de pe Lipscani, la conferinţa „Teatrul viitorului” susţinută de Dan Puric, urmată de spectacolul „Royal Fashion”. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis luni AGERPRES, „Royal Fashion” inspiră frumuseţe şi armonie şi este un motiv de meditaţie asupra destinului. Parabolă a monarhiei […]

08
/10
/12

Filmele care vor intra în competiţie în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vor începe să fie prezentate în cea de-a patra zi, debutul fiind făcut de un calup de nouă scurtmetraje ce vor fi difuzate începând cu ora 18,00 la Cinema Studio. Printre primele filme din competiţie […]

08
/10
/12

Cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012. John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte […]

08
/10
/12

Comisia Academiei suedeze care acordă prestigioasele distincţii Nobel a anunţat oficial că premiul Nobel pentru literatură va fi decernat joi, la ora 11.00 GMT.   Data decernării unuia dintre cele mai aşteptate şi mult discutate premii Nobel, acela pentru literatură, este anunţată de obicei cu câteva zile înaintea acordării lui, deşi zilele în care vor […]

08
/10
/12

Sezonul premiilor Nobel pe 2012 debutează luni cu decernarea celui pentru medicină, călugăriţa Maggie Gobran, militanta anti-burqa Sima Samar şi americanul Gene Sharp fiind creditaţi cu cele mai mari şanse la premiul pentru pace, iar Haruki Murakami fiind printre favoriţi la cel pentru literatură. Luni, în jurul orei 09.30 GMT, vor fi anunţaţi laureaţii premiului […]

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

05
/10
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria, datând din 1909, a fost vândut pentru 5.000 de euro joi, la licitaţia „România Regală”, organizată de Artmark, care a avut încasări totale de 64.690 de euro. Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta s-au numărat printre atracţiile licitaţiei „România Regală”, care a fost organizată în […]

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]