„Înapoi în iarnă” sau terapie politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/inapoi-in-iarna-sau-terapie-politica/

Pe 28 septembrie, de la ora 19:00 la Teatrul unteatru se va relua spectacoul ”Înapoi în iarnă”, pe un text al Andreei Borţun care semnează şi regia montării. ”Înapoi în iarnă” ne readuce aminte de ce ieşim în stradă, de ce fugim de părinţii noştri şi de ce e important să ştim cine suntem. Doi fraţi se reîntâlnesc într-o Românie incertă, dominată de proteste cu speranţa că ei mai pot schimba ceva. 

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2018

În rolul principal feminin, Cosmina Stratan, cunoscută din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Spectacolul spune povestea a doi frați care se reîntâlnesc după mai bine de zece ani, în timpul unor proteste. Ea revine în țară cu dorința de schimbare. E furioasă și hotărâtă. El e indiferent și retras și fuge de conflict. Ea vrea să își răstoarne tatăl, un politician corupt ajuns la conducerea țării. El ascunde un secret care ar putea-o ajuta să facă asta. Ambii, însă, caută să înțeleagă cine sunt.

Pe fundalul acestor proteste care par fără sfârșit – anti-corupție, LGBT, anti-LGBT – protagoniștii sunt martorii ascensiunii și căderii politice a tatălui lor, antihristul poporului revoltat. Odată cu ei, devenim și noi suntem martorii acestei povești despre criză identitară, familie și maturizare, care ne întreabă pe fiecare ce am moștenit de la ai noștri. Este o poveste despre vinovăție și frică, despre Cain și Abel, despre dragoste și ură, pe fundalul unei Românii în tranziție,

În rolul principal feminin o puteți revedea pe Cosmina Stratan cunoscută de publicul din România, și nu numai, din pelicula lui Cristian Mungiu „După dealuri”, câștigătoarea premiului pentru „Cea mai bună actriță” în cadrul Festivalului de Film de la Cannes 2012.

Cu ocazia reluării spectacolului, agenția de creație Glitch Shop a gândit un nou vizual, inspirat de celebra scenă în care Salomea primește capul lui Ioan Botezătorul pe un taler de argint.

Noul afiș „Înapoi în iarnă“vorbește despre o reinterpretare a răzvrătirii copiilor împotriva părinților și a moștenirii pe care aceștia ne-o dau mai departe, fie că ne dorim, fie că nu.

Spectacolul nu este doar despre conflictul dintre părinții biologici și copii, ci și despre falia creată între stat și fiii săi. Această montare este prin urmare un excelent exercițiu de terapie politică.

„Cum te definești în raport cu locul în care te-ai născut, cu epoca în care trăiești și mai ales cu cei care te-au crescut? Ce iei de la ei și, mai ales, ce știi că iei? Îți învingi tatăl sau devii tatăl? Se moștenește răul în familie sau poate fi ignorat? Pe fundalul unei neliniști sociale (mai relevante ca niciodată astăzi) doi frați își caută identitatea. O vor găsi până la final? Posterul spectacolului Înapoi în Iarnă încearcă să răspundă la aceste întrebări. E o posibilă declarație de independență. Independență față de toate forțele care ni se impun”. (Dan Stănescu,Glitch Shop)

După reprezentația din București, „Înapoi în iarnă“ se oprește la Piatra Neamț. Spectaclul selecționat în cadrul Festivalului de Teatru Piatra Neamț, se va juca pe 30 septembrie, de la ora 22:00, la Sala Mare a Teatrului Tineretului.

„Înapoi în iarnă – INFO

Regie & text – Andreea Cristina Borțun

Cu: Cosmina Stratan, Alexandru Ion

Scenografie – Andreea Săndulescu

Light design – Marius Apopei

Visual art – Oana Barbonie

Sound design – Roxana Bain

Voci – Alexandru Bogdan, Gabi Costin

Foto: Înapoi în iarnă – Cosmin Gogu

 

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

21
/12
/19

Primele reprezentații ale spectacolului „Nora (o casă de păpuși)” de Henrik Ibsen, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză, au fost programate pe 20, 21, 22 și 23 decembrie, de la ora 19.00, la Biblioteca Națională a României.

20
/12
/19

Marți, 17 decembrie 2019, la ora 12.00, la sediul Teatrului de Comedie a avut loc ceremonia oficială de dezvelire a celor șase monumente de for public, dedicate îndrăgiților actori Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinică, Amza Pellea, Iurie Darie și Dem Rădulescu.

20
/12
/19

Teatrul „Tomcsa Sándor” va sărbători revelionul cu o comedie a celui mai sărbătorit și a celui mai jucat autor al dramaturgiei române: I. L. Caragiale. Premiera a avut loc în data de 19 decembrie 2019, iar în seara de Revelion pe 31 decembrie, de la ora 18, va putea fi văzut din nou, un mod inedit de a sărbători noul an.

19
/12
/19

Expoziţia de fotografii „Then and Now – Romanian Perspectives Celebrating 30 years of Transforming Change” a fost deschisă miercuri, la Institutul Cultural Român, de ambasadorul Statelor Unite în România, E.S. Adrian Zuckerman. La eveniment a participat și preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş.

19
/12
/19

Duminică 22 decembrie 2019, de la ora 11.00, la Sala Mică, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, va avea loc o dezbatere a Revistei „22” la Teatrul Național București, cu tema „Profitori și beneficiari ai Revoluției”.

19
/12
/19

Eden, povestea neobișnuită a unei tinere nevoite să trăiască în izolare totală, semnată de regizoarea maghiară Ágnes Kocsis, va avea premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (22 ianuarie – 2 februarie 2020), în competiția Big Screen.

18
/12
/19

Primele reprezentații ale spectacolului „Persona” de Ingmar Bergman, în regia lui Radu Nica, vor avea loc la Sala Studio a Teatrului Odeon din București, în zilele de 20, 21 și 29 decembrie, de la ora 19.30.

Pagina 57 din 904« Prima...102030...5556575859...708090...Ultima »