João Paulo Barbosa e unul dintre acei puţini oameni care şi-au atins scopul în viaţă. Și-a trăit visul. Ba, chiar şi-a fotografiat şi fericirea de a fi acolo unde puţini au ajuns.
Un articol de Dan Boicea|6 septembrie 2023
E fotograf, e istoric, a publicat 10 cărți despre călătoriile lui, și a avut expoziții în 50 de țări. Anul ăsta, o să putem să ne aflătăcem în preajma unui om care și-a trăit cei mai buni ani din viață în liniște. Liniștea pașilor care l-au purtat în cele 27 de expediții în Anzi, Himalaya și Antarctica.
Preocuparea lui? Libertatea de a explora spații neatinse. Îl vom putea asculta la Unfinished, festivalul care se va desfășura la București, între 22 și 24 septembrie, și care are ca temă principală tăcerea.
Călătorești de peste 30 de ani prin lume, privind-o prin obiectivul aparatului de fotografiat. Ce te motivează să faci mereu un pas mai departe? Ce a rămas încă nedescoperit, netrăit, neiubit?
Curiozitatea mă motivează să merg mai departe. Caut să fiu surprins de lume și să găsesc visuri pe parcursul călătoriei. Sunt ambiționat de efemeritatea lucrurilor și de caracterul trecător al unui corp sănătos. Fizic, m-am pregătit din timp pentru o viață de călător. Am învățat să accept că nu pot avea tot ce există, iar mantra după care mă ghidez este: „ce e al tău, e pus deoparte”.
Cum este diferită liniștea/tăcerea, în fiecare dintre locurile în care ai mers? Cum este liniștea din Antarctica față de cea din Himalaya sau liniștea dintr-un oraș aglomerat?
Este interesant când ne gândim la liniște ca la ceva geografic. Cu cât sunt mai mulți oameni în jur, cu atât e mai puțină liniște. Sunt multe „tăceri” în Antarctica, la fel cum sunt și multe zgomote. Din acest punct de vedere, Antarctica este asemănătoare cu Himalaya, dar mult mai liniștită, fără îndoială.
Singura liniște pe care o simt într-un oraș aglomerat este cea din interiorul meu.
Locuiesc într-un oraș cu 30 de milioane de oameni și visez în fiecare zi să mă întorc în Antarctica. Este locul care m-a învățat să găsesc liniștea în mine, oriunde m-aș afla. Liniștea naturală pe care o regăsim în Natură, absența zgomotului, este o comoară păstrată în anumite locuri și în anumite momente, iar liniștea într-un oraș mare este un lux. Trebuie să învățăm ca noi să devenim liniște – să ne transformăm în ființe tăcute, atât în atitudine, cât și în vorbire.
Trebuie să fii un supraom ca să faci atâtea expediții reușite, să te întorci întreg acasă, în plus, cu atâtea experiențe documentariate. Ce tip de mindset trebuie să aibă cineva care îți calcă pe urme? Cum trebuie să se pregătească, fizic și psihic, pentru marile întâlniri?
Trebuie să fii pozitiv, optimist, realist, visător, curajos. Să riști, să încerci, să faci eforturi și să fii perseverent. Este nevoie de rezistență, răbdare și dăruire. Trebuie să fii organizat, flexibil, atent și agil, să te deschizi către lume și să te lași în voia ei.
Fizic, mă pregătesc prin exerciții variate, pe care le fac zilnic. Corpul trebuie privit ca pe casa noastră, ca pe o scoică, dar mai ales ca pe o unealtă pentru fotografi, drumeți, călători. El e cel care ne conectează cu Cosmosul.
Condor în Anzi. Foto: Joao Paulo Barbosa
Psihic, mă pregătesc gândindu-mă la lucruri bune, dar și la situații neprevăzute. Citesc, mă documentez, încerc să cunosc mai bine subiectele și locurile de care mă înconjor. Dorm bine, mă odihnesc, meditez ca să-mi limpezesc mintea. Respir, închid ochii și-mi imaginez că reușesc. Mă gândesc cu recunoștință la atât de multe proiecte realizate și asta mă înarmează cu determinare și dorință de a merge mai departe.
Descrie, pe scurt: un moment în care ai atins fericirea deplină; un moment în care ți-a fost frică; un moment în care ai crezut că ești în cel mai mare pericol.
Am trăit fericirea deplină când m-am născut, pentru că fericirea s-a născut odată cu mine, suntem frați gemeni. Fericire a fost când am văzut aurora boreală la 18 ani, când s-a născut fiul meu, la 36 de ani, când am văzut o balenă sărind printre aisberguri.
Antarctica. Foto: Joao Paulo Barbosa
Mi-a fost foarte frică când a trebuit să ridic ancora bărcii cu pânze în mijlocul unei furtuni puternice în Antarctica, iar barca era acoperită cu gheață alunecoasă. Mi-a fost teamă când un bloc uriaș de gheață a căzut în apă lângă mine, m-a aruncat peste bord și am rămas scufundat un minut, lovindu-mă cu capul de stânci și înotând prin marea înghețată până la țărm. Atunci am crezut că o să mor.
Ce așteptări ai de la festivalul Unfinished și de la tema de anul acesta – „silence”? Ce ți-ar plăcea să împărtășești cu publicul și ce ți-ar plăcea să afli de la el sau de la ceilalți speakeri?
De obicei nu îmi creez așteptări. Dar pot spune că mereu am visat să vizitez România pentru că am avut un prieten de aici și am crescut auzind povești despre această țară. Iar acum sunt curios să cunosc oamenii și realitatea României. Cred că festivalul este momentul ideal, pentru că sunt sigur că aici se adună cei mai buni oameni din țară.
Atacama, Chile. Foto: Joao Paulo Barbosa
Vreau să vorbesc despre cele mai bune lucruri pe care le-am învățat de-a lungul vieții, pentru că tăcerea face parte din povestea vieții mele. Și sper să învăț multe de la participanții UNFINISHED. Iar oricine va vrea să povestim mai mult sau să mă îmbrățișeze, e binevenit.
