Încep înscrierile pentru cea de-a VII-a ediţie a Concursului de Dramaturgie pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-inscrierile-pentru-cea-de-a-vii-a-editie-a-concursului-de-dramaturgie-pentru-copii/

Teatrul Ion Creangă, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală, organizează cea de a VII-a ediţie a Concursului de dramaturgie pentru Copii „100, 1.000, un milion de poveşti”.

Un articol de |9 aprilie 2013

 Teatrul Ion Creangă, împreună cu Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, secţia Dramaturgie şi critică teatrală, organizează cea de a VII-a ediţie a Concursului de dramaturgie pentru Copii „100, 1.000,  un milion de poveşti”.

Piesa câştigătoare va fi publicată într-un volum de teatru pentru copii şi va fi  montată într-o stagiune viitoare la Teatrul Ion Creangă .

Teatrul Ion Creangă îşi propune, şi pe această cale, să stimuleze dramaturgia originală pentru copii, să sprijine autorii, oferindu-le posibilitatea de a-şi face cunoscute creaţiile pe scena unei instituţii profesioniste.

Textele dramatice prezentate în concurs trebuie să răspundă rigorilor tematice şi estetice pe care le impune orice teatru profesionist, ale cărui spectacole se adresează copiilor.

Regulament de participare:

Autorii vor trimite textele dactilografiate într-un exemplar, nesemnate, cu un motto scris pe pagina de titlu şi însoţite de un plic închis care va cuprinde datele de identificare ale autorului. Acelaşi motto, de pe pagina de titlu a piesei, va fi scris şi pe plicul închis, cu datele de identificare ale autorului.

Manuscrisele trebuie expediate pe adresa administraţiei instituţiei: Teatrul Ion Creangă, Bulevardul Magheru, nr. 27, sector 1, Bucureşti, cod 010325, până la data de 15 iunie 2013. Pe plicul în care este introdus manuscrisul se va face menţiunea Pentru concursul de dramaturgie „100, 1.000, un milion de poveşti”.

Nu se primesc în concurs dramatizări; nu pot participa la competiţie piesele care au fost aduse la cunoştinţa publicului prin publicare sau reprezentare; textele trimise pentru concurs nu se înapoiază autorilor.

Juriul Concursului de dramaturgie va decide, prin consens, piesa câştigătoare a concursului, piesă care va fi achiziţionată de Teatrul Ion Creangă şi va fi inclusă în repertoriul stagiunilor următoare.

De asemenea, juriul va nominaliza, dintre textele dramatice înscrise în Concurs, un număr de 2 piese care, împreună cu piesa câştigătoare a Concursului, vor fi publicate într-un volum de teatru pentru copii.

În cadrul celei de a IX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Copii, „100, 1.000, 1.000.000 de poveşti”, Festival organizat de Teatrul Ion Creangă, în Bucureşti, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2013, se va lansa volumul de teatru; piesele incluse în volum vor fi reprezentate ca spectacole-lectură, în premieră, de către actorii Teatrului Ion Creangă, în şcoli și licee din Bucureşti.

Foto credit: Maria Ștefănescu

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.