Încep Zilele teatrului UNTEATRU
https://www.ziarulmetropolis.ro/incep-zilele-teatrului-unteatru/

Unteatru vă invită în perioada 25 iulie – 3 august la ZILELE TEATRULUI UNTEATRU, ediţia I, realizată în coproducţie cu Primaria Sectorului 3 şi Centrul Cultural „Casa Artelor”, eveniment care marchează patru ani de existenţă a teatrului de cărămidă.

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

Spectacolele de teatru, muzică şi multe alte surprize se vor împleti pentru a vă face cât mai plăcută şederea  în curte şi în teatru, la UNTEATRU.

În cadrul acestui eveniment aniversar, trupa britanică de teatru BÉZNĂ Theatre London prezintă, în premieră în Bucureşti, în zilele de 29, 30, 31 iulie și 1, 2, 3 august, de la ora 20.00, spectacolul „Crime” (un răspuns la „Crimă și pedeapsă” de Dostoievski), un spectacol ce urmărește poveștile celor blamați de către mass-media și ilustrează realitatea unei țări scăpate de sub control.

Pe toată perioada Zilelor Teatrului UNTEATRU, în curtea teatrului vor fi mese şi scaune, pentru ca spectatorii să se relaxeze la o bere, o prăjitură şi muzică. Concertele se vor ţine afară (dacă vremea va permite)

PROGRAM ZILELE TEATRULUI UNTEATRU

Ziua I – 25 iulie

ora 17:00

TREI FEMEI INALTE după Edward Albee
(Producție ArCuB și UnTeatru)

cu: Cristina Casian, Florina Gleznea și Nicoleta Lefter
Muzica: Nicu Alifantis și Sofia Vicoveanca
regia: Andrei și Andreea Grosu

ora 18:30

FRUMOASA CALATORIE A URSILOR PANDA POVESTITA DE UN SAXOFONIST CARE AVEA O IUBITA LA FRANKFURT de Matei Visniec

cu: Iolanda Covaci, Marius Calugarita
sound design: Mihai Prejban/Sorin Antonie
regia Cătălina Buzoianu
mişcarea scenică : Galea Bobeicu
elemente pantomimă: Adrian Nour

„Istoria lui Vişniec, absurdă şi plină de umor, începe ca o poveste de dragoste din lumea noastră: doi tineri se trezesc într-o dimineaţă în acelaşi pat şi nu-şi amintesc nici cum au ajuns acolo, nici dacă au făcut dragoste, dar încep o relaţie. Convenţia este să petreacă împreună doar nouă nopţi, apoi ea să dispară pentru totdeauna. Sunt nouă nopţi care se scurg încet şi durează cât o viaţă, în care cei doi refac ritualul vechi şi nou al iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Se descoperă unul pe altul, încep să se adulmece, se oferă unul altuia, încep să facă lucruri împreună şi să schimbe experienţe, apoi se ceartă, se însingurează şi devin mai atenţi la ceilalţi decât la ei înşişi…”

ora 20:30

CE ZILE FRUMOASE! de Samuel Beckett

cu: Sabrina Iaşchevici, Ionuţ Vişan
Scenografie: Valentin Vârlan
Regie: Sânziana Stoican

“Ce zile frumoase!” este un eseu teatral despre trecerea timpului şi efectul pe care aceasta îl are asupra condiţiei umane. O femeie, Winnie, se scufundă încet într-o movilă de pământ sub un soare nimicitor. Alături, liber să se mişte se află Willie, soţul ei. Se aude o sonerie. Winnie se trezeşte. Începe o nouă zi. O zi ca oricare alta căreia trebuie să-i supravieţuiasă. Va reuşi?

ora 21:30

„GRINGOLADA Teatrală”
Concert AG Weinberger la Unteatru

Recitalul de vineri 25 iulie, orele 21 :30, este un concert acustic care te poartă în atmosfera si poveştile temelor muzicale ce apartin anilor ‘20, ’30 şi până astăzi.
GRINGOLADA Teatrală ne oferă cu generozitate şansa de a asculta câteva dintre cele mai subtil alese muzici de la Atlantic până la Pacific.

Ziua II – 26 iulie

ora 14:00

POEZIA VISULUI
Versuri de Emil Botta
Un spectacol de Miriam Răducanu
scenografia: Vladimir Turturica
cu: Lari Giorgescu

Lari Giorgescu

„Poezia, cand e bogata in semnificatii si culori autentice, da substanta nu numai lecturii sau recitalului. Ea poate da continut unui spectacol teatral cu tot ceea ce inseamna acest gen artistic. Creatia celui ce a fost un mare actor si exceptional poet, Emil Botta, ne-a inspirat in incercarea de a-i valorifica multitudinea de idei si metafore intr-un format teatral. Am ales din Emil Botta cateva poezii subsumate ideii de vis creator de imagini si intamplari incarcate de sensuri si sugestii. Rezultatul: spectacolul de fata.”
Miriam Răducanu

ora 15:30

CINCI ORE CU MARIO de MIGUEL DELIBES
(Nou!!! Spectacolul selecţionat în Festivalul Naţional de Teatru 2014)

cu FLORINA GLEZNEA
regia MARIANA CAMARASAN
director de proiect IOANA MOLDOVAN
„…razi, razi… plingi, razi, plangi.. razi, razi, razi.. un spectacol dedicat marilor iubiri…”

Gala Star Bacau 2014
Festivalul Perform Iasi 2014

ora 18:00

CEL MAI FRUMOS ROMAN DIN LUME dupa un text de Larry Tremblay

Regia: Alexandra Penciuc
Scenografia: Tudor Prodan
Cu: Nicoleta Lefter si Ionut Grama

„Ajunge sa deschida primul caiet si sa citeasca din el ca sa poata trai. Oamenii se apropie si il asculta, indiferent de limba pe care o vorbesc. Cand inchide caietul, ii ofera mancare si bautura; abia asteapta sa termine masa, si ii cer sa citeasca mai departe. Deschide al doilea caiet. Citeste. Cand il inchide, oamenii ii dau camasa de pe ei, ca sa auda urmarea. Cand, in zori, inchide al 12 lea caiet, multimea se arunca la picioarele lui, gata sa-si dea viata pentru a-i arata recunostinta. Fratele meu cunoaste astfel orasele gigantice, cerul rosiatic din zori de zi, pamantul reavan de boare, satele agatate de versantul muntilor: Viata mea a devenit cel mai frumos roman din lume.”

ora 20:30

SCRISOARE CATRE CASANDRA de Pedro Eiras

Cu: Cristina Casian, Liviu Pintileasa
Regia: Andrei si Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica

Scrisoare catre Cassandra este incercarea lui Pedro Eiras de a supravietui unei lumi in care violenta, singuratatea si moartea infloresc ametitor. Doi indragostiti , o scrisoare si departarea. Fragilitatea discursului teatral e potentat de fundalul imaginat de autor: razboiul. Se vorbeste despre un soldat condamnat care a facut tot ce-i statea in putinta pentru a evita nebunia. Si despre o Cassandra- cea blestemata sa ghiceasca. Prin cuvintele ei Pedro Eiras incearca psihanaliza, deconstructivismul, pentru a transmite ca textul lumii intregi se afla acolo ,asteptand sa fie citit.
“Cu toate ca cititul este un blestem lucid, am scris aceasta piesa pentru a sti sa citesc un pic mai bine.” – PEDRO EIRAS

ora 21:30

„CAND NOAPTEA-I CU LUNĂ…”
concert Maria Răducanu și Maxim Belciug

Maria Răducanu şi Maxim Belciug formează un duo cu totul inedit, cu roade muzicale dintre cele mai frumoase. Fiecare îşi are propria carieră: Maria Răducanu – vocea – este poate cea mai tulburătoare, cea mai vibrantă prezenţă de pe scena muzicală de la noi, iar Maxim Belciug şi-a făurit un renume clasic de artist al chitarei şi al “Încântărilor”. Cu toate acestea, împinşi de dragostea lor pentru muzica făcută sincer, cu suflet, cei doi s-au regăsit în mod constant într-un proiect comun ce s-a plasat, încă de la debutul lor în duo, sub semnul autenticităţii emoţiei.

Ziua III – 27 iulie

ora 16:00
UN TRAMVAI NUMIT DORINTA de Tennessee Williams

cu: Mihaela Trofimov, Nicoleta Lefter,
Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki
Scenografia: Vladimir Turturica
Regia: Andrei si Andreea Grosu
„Un spectacolul care urmăreşte, sub lupă, evoluţia celor patru personaje cu titlul unui destin comun: RATAREA. Textul lui Williams stă la baza unei creaţii spectaculare care îşi doreşte răspândirea unei poveşti de care nu te mai poţi despărţi.”

ora 18:30
Caldura? MARE? dupa schite de I.L. Caragiale

cu: Daniel Hara, Andrei Seusan, Eduard Cirlan
„Intr-o lume abulica si dezordonata in care sistemul de valori fluctueaza la fel ca si cursul valutar, personajele lui Caragiale sunt actuale si in acelasi timp, vechi de cand lumea. Ironia lui Caragiale despre societatea in care traim creioneaza personaje comice care depasesc limita stupidului, desi Einstein ne invata ca universul are limite, prostia omului nu! Umorul si buna dispozitie va vor destinde timp de 1h, alaturi de renumitele personaje Lache, Tache si Mache.”

Festivalul „25 ore de teatru” Sibiu 2013

ora 20:00

BLACKBIRD de David Harrower

Cu: Constantin Cojocaru, Florina Gleznea
Regia: Andrei si Andreea Grosu
Scenografia: Vladimir Turturica

“Blackbird” isi propune sa ne plaseze intr-o sala de judecata in care noi, publicul sa incercam sa emitem un verdict asupra unei fapte savarsite. Sa judecam, sa blamam sau sa iubim doua personaje care ne vor rascoli si ne vor forta sa ne uitam inauntrul nostru cautand Solutia. Un text contemporan apartinand unuia dintre cei mai importanti dramaturgi tineri, montat intr-o foarte scurta perioada de timp in toata lumea.
Nerecomandat sub 16 ani

Byronora 21:30

CONCERT BYRON

Byron sunt o trupă de rock alternativ/progresiv înființată în 2006. De atunci au susținut nenumărate concerte în țară dar și în străinătate, au înregistrat 5 albume de studio, au lansat primul DVD unplugged românesc („Acoustic Drama”) și au avut un concert difuzat pe HBO România („Live Underground” filmat în Salina Turda, disponibil și pe DVD și Blu-ray).

Cel mai recent, au compus coloana sonoră a serialului original HBO „Rămâi cu mine” ce se găsește pe albumul „Melancolic”, lansat în prima parte a acestui an.

 

29, 30, 31 iulie si 1, 2, 3 august la ora 20.00

BÉZNĂ Theatre London
prezintă:
„Crime” (un răspuns la „Crimă și pedeapsă” de F.M.Dostoievski)

Scriitor/Regizor – Nico Vaccari
Consultant literar/Producător – Sînziana Koenig
Scenograf/Costume – Robin Soutar
Design Lumini – Alex Hopkins

Spectacol supratitrat in limba romana
Nerecomandat sub 16 ani

BÉZNĂ Theatre este o trupă de teatru devotată schimbării sociale. Prin spectacole de teatru experimentale însăaccesibile tuturor încurajăm un discurs social și politic care să conducă la schimbare.

CRIME este o piesă în structură epică care expune legătura directă dintre etapele capitalismului neregularizat și sporirea prostituției, alcoolismului, violenței și omuciderii. CRIME urmărește poveștile celor blamați de către mass-media și ilustrează realitatea unei țări scăpate de sub control.

INFO

Rezervări bilete se pot face:
– pe adresa [email protected],
– pe site www.unteatru.ro sau
–  prin sms la numarul 0721268516 (nume,data,spectacol, numar de locuri)

Veti primi confirmare pe mail, respectiv pe telefon.

 

16
/06
/17

Editura Nemira publică în colecția Yorick de teatru și arte ale spectacolului cartea-eveniment a regizorului Lucian Pintilie, Bricabrac – o ediție revizuită și adăugită de autor. Volumul a fost declarat ”Cea mai bună carte străină” de Sindicatul Criticilor de Cinema din Franţa în 2010.

16
/06
/17

Duminică 18 iunie 2017, de la ora 20.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional I.L. Caragiale, publicul bucureştean este aşteptat cu o nouă reprezentaţie de excepţie a spectacolului - concert Magic Național, ultima reprezentaţie din această stagiune.

16
/06
/17

Într-o zi de 16 iunie (1890) se năştea filosoful Nae Ionescu, considerat figura centrală a unei epoci şi a unei generaţii (Mircea Eliade, Constantin Noica şi Mihail Sebastian i-au fost elevi) despre care s-a scris la extreme

15
/06
/17

Proiectul Tango la cetate se deschide în luna iunie prin două concerte susţinute la Hunedoara (16 iunie) şi Alba Iulia (24 iunie) de binecunoscutul grup Argentango. La Hunedoara concertul va avea loc la Castelul corvinilor, în Sufrageria Bethlen pe 16 iunie de la ora 19,00 iar la Alba Iulia, proiectul va fi inclus în “Sărbătoarea muzicii” şi se va desfăşura în Piaţa cetăţii de la ora 18.00

15
/06
/17

„Taina sufletului”, spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood. Cu umor în crearea de vise și metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtășit, prin imagini, marionete, dans și muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare - lumea în care sublimul întâlnește spaima și poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentația va avea parte și de un bis, azi, 15 iunie, la ora 16:00.

15
/06
/17

Între 15 și 18 iunie, o selecție de filme din programul Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula la Cinema Elvire Popesco, în cadrul Retrospectivei TIFF la București.

15
/06
/17

"Dur", în regia lui Vlad Massaci, "Romeo și Julieta", în viziunea regizorală a lui Victor Ioan Frunză, și "Hamlet", montat de Ada Lupu, se numără printre spectacolele ce vor fi prezentate la Excelsior Teen-Fest, un eveniment de teatru profesionist dedicat adolescenților, ce se va desfășura între 30 septembrie și 8 octombrie în Capitală.

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Unul dintre invitații speciali ai FITS 2017, Mikhail Baryshnikov, a ajuns încă de luni, 12 iunie, în Sibiu, nerăbdător să urmărească o parte dintre spectacolele programate în festival. A aplaudat, odată cu publicul numeros de la sala BRD Scena9, spectacolul „Vertigo 20” creat de coregrafa Noa Wertheim și s-a întâlnit cu Președintele FITS, Constantin Chiriac, pentru o discuție călduroasă despre detalii din viața artistică și personală, dar și despre spectacolul pe care artistul îl va susține la Sibiu.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.