Începând din weekendul 21-22 martie, spectacolele Teatrului Ion Creangă se văd online
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepand-din-weekendul-21-22-martie-spectacolele-teatrului-ion-creanga-se-vad-online/

În contextul suspendării activităţii Teatrului Ion Creangă, ca urmare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2, programul dedicat celor mai tineri spectatori de teatru se transformă într-un mic maraton de transmisiuni online.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2020

Începând din weekendul 21-22 martie, Teatrul difuzează pe pagina sa de Facebook (FB.com/TeatrulIonCreanga), o selecție de spectacole înregistrate în stagiunile anterioare, oferindu-le copiilor și părinților posibilitatea să vizioneze de acasă unele dintre cele mai îndrăgite producții din repertoriul Teatrului Ion Creangă. Toate înregistrările vor putea fi accesate timp de 3 ore de la începerea transmisiunii online, acestea urmând să fie reprogramate ulterior și în alte zile și intervale orare.

Primele titluri care pot fi urmărite la finalul acestei săptămâni sunt: Iglu – spectacol nonverbal pentru copii sub 3 ani, în regia lui Voicu Hetel, „Zbor prin povești” – spectacol coregrafic pentru copii între 3 și 6 ani, semnat de Violeta Dincă, și „A 12-a noapte” – adaptare după William Shakespeare, pentru copii peste 6 ani, pusă în scenă de Peter Kerek.

Sâmbătă, 21.03, ora 10:30 – Iglu

— Hei, ce-i acolo în „Iglu”? Două personaje îi invită pe cei mai mici dintre spectatorii de teatru să descopere ce se află sub straturi-straturi de zăpadă. Ei vor intra într-o lume unde vor fi îndemnați să fie creativi și curioși, să experimenteze și să cunoască, spectacolul dezvăluind cu gingășie sentimente, personaje și obiecte care se pot ascunde într-un iglu de gheață.

Sâmbătă, 21.03, ora 18:00 – A 12-a noapte

— Să fie prinselea? Sau de-a v-ați ascunselea? „A 12-a noapte aduce pe scenă farse cu bufoni, calambururi și confuzii, personajele renunțând, rând pe rând, la deghizări și încetând să se mai prefacă. Un spectacol-joc care ne vorbește, cu note poznașe, despre lucruri foarte serioase: despre felul în care învățăm să ne acceptăm și să ne iubim, acceptându-i și iubindu-i pe cei din jurul nostru. O abordare curajoasă, care îi va încânta pe cei mici, iar pe adulți îi va educa despre avantajele de a da în mintea copiilor.

Duminică, 22.03, ora 10:30 – Zbor prin povești

— Doi copii încep să citească. Şi să viseze. Dansează printre picături de ploaie, prin oceane, prin păduri şi îşi dau seama că, folosindu-şi imaginaţia, pot crea orice poveste, o pot învârti şi răsuci până când se transformă în aventură. Prima producție de teatru-dans realizată de Teatrul Ion Creangă pentru copiii cu vârsta între 3 și 6 ani.

***** ***** ***** *****

Calendarul de difuzare al spectacolelor înregistrate este actualizat periodic pe website-ul  www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

14
/11
/14

Vineri, 14 noiembrie, începând cu ora 19:30, energia, cultura și educația alternativă prin artă, specifice Festivalului Național de Teatru Ideo Ideis, vin pe scena ArCuB din București, la prima ediție a evenimentului Noaptea Teatru Tânăr. Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

14
/11
/14

În 2009, anul în care s-a stins din viaţă Pina Bausch, una dintre cele mai mari coregrafe şi dansatoare contemporane, Dimitris Papaioannou a realizat un spectacol pe scena Teatrului Național din Atena cu ocazia inaugurării noii „Săli Mari”.

14
/11
/14

Locuitorilor Capitalei li s-a pregătit în această iarnă un nou festival de film, al cărui profil îl constituie scurtmetrajele de comedie: Comedy Short Film Festival @ Plaza România (16 – 22 februarie 2015). Festivalul e organizat sub egida Anchor Grup, o companie ce susține activ artele, și găzduit de Movieplex.

14
/11
/14

Simona Sora este laureata prestigiosului Premiu „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul Hotel Universal, apărut la Editura Polirom în două ediții (în anul 2012, în colecţia „Ego. Proză”, şi în 2013, în colecţia de bestselleruri a editurii, „Top 10+”).

13
/11
/14

Centrul Cultural German Braşov, cu susţinerea Institutului Goethe Bucureşti şi in parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "George Bariţiu" Braşov, vă invită să vizionaţi filme despre Primul Război Mondial, cu prilejul împlinirii unui secol de la izbucnirea conflictului internaţional.

13
/11
/14

Pasionaţii de benzi desenate, filme, seriale şi jocuri video sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, la prima ediţie Ice Comic Con, de la Palatul Copiilor din Bucureşti, un eveniment desfăşurat sub egida celei mai mari convenţii de profil din estul Europei - East European Comic Con.