Începe Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio – RadiRo
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-al-orchestrelor-radio-radiro/

Radio România organizează la Sala Radio,între 23 septembrie şi 1 octombrie 2016, ediţia a treia a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio – RadiRo, singurul eveniment muzical din Europa dedicat în exclusivitate ansamblurilor simfonice radio.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2016

Cel mai important loc de întâlnire al celor mai apreciate orchestre radio din întreaga lume – potrivit Directorului de onoare al actualei ediții, dirijorul Kristjan Järvi – Festivalul RadiRo va transforma Bucureștiul într-o veritabilă capitală a muzicii clasice!

6 orchestre radio de excelentă reputație internațională din Europa și Asia, 22 de dirijori și soliști de primă clasă ai scenei muzicale vor concerta la Sala Radio din București, într-un maraton muzical de 9 concerte în 9 zile de festival!

Concertul de deschidere a Festivalului va avea loc vineri, 23 septembrie 2016, și va fi susținut, în premieră la RadiRo și la București, de un ansamblu simfonic din Asia: Orchestra Simfonică din Shenzhen, China, cu participarea pianistei Zhang Zuo și a violonistului Gabriel Croitoru.

Agenda festivalului va continua, pe 24 și 25 septembrie, cu două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio NRK din Norvegia, sub bagheta dirijorului Miguel Harth – Bedoya, cu participarea celei mai bine cotate trompetiste din Norvegia, Tine Thing Helseth și a pianistului Vadym Kholodenko.

Va urma, pe 26 septembrie, primul concert al Orchestrei Naționale Radio, cu Carmina Burana de Carl Orff, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, cu participarea violoncelistului Răzvan Suma, alături de cele două ansambluri corale ale Radiodifuziunii Române: Corul Academic Radio, condus de RadiRodirijorul Ciprian Țuțu, și Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu.

27 și 28 septembrie vor fi două zile rezervate Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, cea mai veche orchestră radio din Europa, care va sosi la București alături de dirijorul – șef Kristjan Järvi, directorul de onoare al Festivalului RadiRo 2016!

Doi pianiști cu greutate vor fi soliștii celor două seri MDR: Denis Kozhukhin și Stefano Bollani.

Una dintre marile surprize ale prezentei ediții este participarea, în cadrul festivalului, a celebrului violonist Gidon Kremer, care va evolua pe 29 septembrie în concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena, sub bagheta dirijorului Cornelius Meister: un prilej extraordinar de a asculta live una dintre figurile legendare ale muzicii contemporane!

Orchestra Națională Radio va urca din nou pe scena Festivalului pe 30 septembrie, sub bagheta dirijorului Leo Hussain, cu participarea violonistului Alexandru Tomescu.

La fel de incitant se anunță și concertul de închidere al Festivalului, pe 1 octombrie, susținut de BBC Concert Orchestra, care va oferi o incursiune inedită în repertoriul britanic contemporan, sub bagheta dirijorului Barry Wordworth, fost director muzical al The Royal Ballet din Londra.

Concertele programate pe durata festivalului vor fi transmise live prin satelit cu sprijinul partenerilor din Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) și din Uniunea Audiovizualului Asia-Pacific (ABU). Televiziunea Română va transmite în direct pe TVR2 concertul de deschidere și va înregistra și transmite ulterior toate concertele din agenda festivalului.

Foto: RadiRo –  www.radirofestival.ro.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.

04
/12
/23

Turneul Național ”Duelul Viorilor” a început cu un concert sold out la Ateneul Român din București. În fața unei săli arhipline, violoniștii Liviu Prunaru, din echipa Stradivari și Gabriel Croitoru, din echipa Guarneri, arbitrați de pianistul Horia Mihail, au susținut sâmbătă, 3 decembrie, prima rundă din Duelul Viorilor.

04
/12
/23

Începutul ultimei luni a anului aduce pe scena operei din București un spectacol al Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess” (DescOperă La Traviata), conferințele operei (Scena Gândirii îl va avea ca invitat pe președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop), două titluri de operă (La Traviata de Giuseppe Verdi și Lohengrin de Richard Wagner) și un balet (Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski).

20
/11
/23

Vineri, 24 noiembrie 2023 (de la 19.00) veți asculta la Sala Radio una dintre creațiile muzicale religioase care s-au bucurat de un mare succes în sec. XIX: Stabat mater, lucrare semnată de ROSSINI, marele compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale, printre care celebrele Il barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) sau La Cenerentola (Cenușăreasa).

20
/11
/23

Vineri, 1 decembrie, de la ora 18:30, vă propunem Concertul Extraordinar de Ziua României, o punte între generații, eveniment în cadrul căruia soliști ai Operei Naționale București vor interpreta arii, lied-uri și duete din creația românească alături de tinerii membri ai Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical ,,Ludovic Spiess”, acompaniați la pian de către Luminița Berariu și Bogdana Grecova.

17
/11
/23

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, se joacă în premieră pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a Baletului Operei Naționale București, avându-i ca invitați pe prim balerinii de talie mondială Iana Salenko și Marian Walter.