Începe Festivalul Internațional de Statui Vivante
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-festivalul-international-de-statui-vivante/

Cea de-a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Statui Vivante va avea loc între 22 şi 28 mai la Bucureşti. 7 zile de festival, peste 100 de reprezentaţii, 7 ţări participante, aşa se anunţă ediţia din acest an.

Un articol de Liliana Matei|19 mai 2018

Festivalul Internațional de Statui Vivante, cel mai mare eveniment de profil din țară, organizat de Teatrul Masca, aduce la București artiști din Olanda, Portugalia, Spania, Macedonia, Anglia, Ucraina și Germania.

Festivalul Internațional de Statui Vivante se va deschide pe 22 mai, ora 20.00, în Grădina Casei Filipescu-Cesianu, Noaptea Statuilor Vivante marcând deschiderea oficială a evenimentului. Într-o ambianță specială, încărcată de istorie și traversată de umbrele bucureștenilor din secolele trecute, vor apărea pe aleile Grădinii 20 de statui vivante din Olanda, Portugalia, Spania și Ucraina.

Următoarele șase zile ale Festivalului se vor desfășura în: Grădina Cișmigiu (23 și 24 mai), Parcul Al. I Cuza (25 și 26 mai), Parcul Regele Mihai I, intrarea din Șos. Nordului (27 și 28 mai) și esplanada Teatrului de Comedie ( 23-27 mai).

Festivalul va găzdui și o serie de evenimente conexe: demonstrații de machiaj, expoziții de fotografie și de costume, spații de documentare cu materiale informative despre teatrul outdoor și statuia vivanta, proiecții video.

Intrarea publicului la eveniment este liberă.

11
/07
/14

„Călători prin manuscris”, expoziția organizată de Muzeul Națională de Artă (MNAR) la parterul Galeriei Naționale până pe 31 august, are meritul inedit de a aduce în realitate o metaforă pe care suntem obișnuiți să o considerăm doar atât, o metaforă: plimbarea printre filele unei cărți.

11
/07
/14

Teatrul Odeon a încheiat seria de spectacole-lectură din cadrul proiectului FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE - proiect câştigător al programului Cultura 2007-2013, care urmăreşte promovarea dramaturgiei contemporane, cu sprijinul unor instituţii teatrale din Italia, Franţa, Spania, Germania şi România. 

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

CRONICĂ DE FILM. Producția spaniolă „Canibal” are un schelet narativ arhetipal, cu inflexiuni de indie american, peste care este turnat un ambalaj de film european de festival. Filmul norvegian „În ordinea dispariției” este o reconfortantă comedie neagră pe un fundal de nămeți nordici stropiți pe alocuri cu sângele răzbunării.

09
/07
/14

Centrul Cultural Românesc de la Londra/ Fundația Rațiu găzduiesc începând cu 10 iulie expoziția de fotografie „Lee Miller -  O Rapsodie Română“, care prezintă publicului lucrările uneia din cele mai importante figuri feminine ale secolului XX.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.