-->

Începe Noaptea Albă a Filmului Românesc – avanpremiere, filme tribut și invitați speciali în 8 locații din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/incepe-noaptea-alba-a-filmului-romanesc-avanpremiere-filme-tribut-si-invitati-speciali-in-8-locatii-din-bucuresti/

Pe 22 septembrie, filmele bune româneşti fac Noapte Albă în Bucureşti şi Cluj. Într-o singură noapte, în 8 locaţii – săli de cinema şi locuri neconvenţionale, spectatorii vor putea urmări aproximativ 40 de filmede ficţiune şi documentare de lung şi scurt metraj, în proiecţii speciale sau în premieră şi avanpremieră.

Un articol de Petre Ivan|21 septembrie 2017

Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc la Cinema Muzeul țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema Gloria, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru și Grădina cu Filme.

Simultan cu proiecțiile din București, în Cluj, la Cinema Victoria vor rula 3 filme, începând cu 22:30.

În cadrul evenimentului, la Cinema Elvire Popesco, publicul va putea savura filme în avanpremieră și premieră, cu invitați speciali la finalul proiecțiilor. Programul începe cu Perfect sănătos, al cincilea lung metraj al regizoarei Anca Damian, un thriller despre maturizarea care se produce în fața pierderii.

Tot la Elvira Popesco are loc premiera peliculei Un pas în urma serafimilor, debutul în lung metraj al regizorului Daniel Sandu. Filmul spune povestea lui Gabriel, un adolescent care își dorește să devină preot și intră într-un seminar teologic ortodox. Inițial încearcă să se adapteze mediului, dar sistemul corupt și abuziv îi învață pe elevi că minciuna, furtul, manipularea și trădarea sunt aptitudini pe care trebuie să și le însușească pentru a rezista în seminar. În rolurile principale se regăsesc actorii ștefan Iancu și Vlad Ivanov.

Filmul-surpriză, avanpremieră, este programat pentru ora 23:00, iar publicul se va întâlni la finalul proiecției cu realizatorii.

După miezul nopții, de la 00:45, spectatorii vor putea vedea în avanpremieră lungmetrajul Marița (r. Cristi Eftime), un road-movie cu imaginea semnată de Luchian Ciobanu, avându-i în distribuție pe actorii Alexandru Potocean, Adrian Titieni, Lucian Iftime, Victoria Cociaș, Andrei Huțuleac, Bogdan Dumitrache și Ana Ciontea. Intrarea este liberă.

12 povești scurte din selecția TIFF se pot savura la Deschis Gastrobar, printre acestea regăsindu-se Broken (r. Alex Mironescu), Date Night (r. Stela Pelin), Chers Amis (r. Valeriu Andriuță) și Farul (r. Ionuț Gaga).

Grădina cu Filme Creart va găzdui cele două proiecții-tribut de anul acesta: Pădureanca (r. Nicolae Mărgineanu, 1986) și 100 de lei (r. Mircea Săucan, 1973), în timp ce proiecția aniversară California Dreamin (Nesfârșit) se va desfășura în aer liber la Cinema Muzeul Țăranului Român.

Alte filme care nu trebuie ratate la ediția a 8-a Noaptea Albă a Filmului Românesc sunt Fixeur — propunerea României la Oscar (Cinemateca Eforie), Povestea Iubirii — în prezența echipei (Cinema Muzeul țăranului), țara Moartă — cel mai nou documentar Radu Jude (J’ai Bistrot) și Portrete în Pădure (r. Dinu Tănase) — inspirat de romanul ‘Duminica Mironosițelor’ (Unteatru).

Biletele pentru primele 3 proiecții de la cinema Elvira Popesco se pot achiziționa de pe Eventbook. La celelalte filme intrarea este liberă. Programul complet poate fi consultat aici.

Foto: Noaptea Albă a Filmului Românesc – facebook.com/NoapteaAlba

01
/04
/26

Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc anunță nominalizații la Premiile Gopo 2026. Prin filtrul a două jurii au trecut 124 de filme românești – lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje – lansate în 2025 în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming.

19
/03
/26

Actrița Dorina Lazăr va primi Premiul pentru întreaga carieră în cadrul Galei Premiilor Gopo 2026. Distincția celebrează un parcurs actoricesc definit prin versatilitate, de-a lungul a peste șase decenii, în roluri care însoțesc momente semnificative din istoria cinematografiei românești – de la producțiile populare ale anilor ’80 la cinemaul de autor al anilor ’90 și începutul anilor 2000.

27
/02
/26

În cadrul Lunii Francofoniei, Institutul Francez din România prezintă cea de-a 30-a ediție a Festivalului Filmului Francez, care se va desfășura între 19 și 29 martie 2026, la București și în alte 15 orașe: Arad, Baia Mare, Brașov, Brăila, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Pitești, Ploiești, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara.

26
/02
/26

Filmul o are în centru pe Lucia (Marina Palii), un personaj feminin complex, prins între rolurile de soție și mamă și o nevoie acută de libertate. O „vacanță de vis” la Krapets alături de familie și prieteni devine terenul acestei confruntări, care scoate la suprafață greșeli ale trecutului, frustrări reprimate și tot felul de dezechilibre de putere.

25
/02
/26

„De capul nostru” spune povestea unui grup de adolescenți dintr-un oraș mic din România, ai căror părinți lucrează în străinătate. Filmul explorează maturizarea forțată a unei generații nevoite să se descurce singură, surprinzând fragilitatea emoțională, nevoia de apartenență și solidaritatea care se naște între tineri lăsați să-și construiască propriile repere într-un context marcat de absența adulților.

19
/02
/26

Programul Salon des Refusés, dedicat filmelor valoroase rămase în afara circuitului tradițional de distribuție, își găsește o nouă casă la Apollo111 Cinema, unde va continua, în același format curatorial, să aducă în fața cinefililor din București titluri esențiale ale cinemaului de autor contemporan.

04
/02
/26

În cadrul seriei de evenimente derulate sub egida „Calendarului internațional al artelor”, Institutul Cultural Român organizează luni, 9 februarie, de la ora 18:00, la sediul său din Aleea Alexandru nr. 38, o dezbatere dedicată filmului independent românesc, pornind de la un studiu de caz: comedia 3 zile în septembrie, cel mai recent lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, care a avut premiera mondială marți, 3 februarie, la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam (IFFR), cu sprijinul ICR.

29
/01
/26

Cel mai nou cinematograf de artă din oraș – Apollo111 – se deschide pe 29 ianuarie. Apollo111 Cinema se află în Palatul Universul (Ion Brezoianu 23 – 25, corp B, lângă Cișmigiu) și va avea program săptămânal, de joi până duminică.

26
/01
/26

După un parcurs spectaculos la festivaluri internaționale, Sorella di Clausura ajunge în cinematografele din România pe 6 martie. Actrița Katia Pascariu a primit premiul Boccalino d’Oro pentru cea mai bună interpretare la Locarno, în timp ce regizoarea Ivana Mladenović a câștigat Trofeul Heart of Sarajevo pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Sarajevo.

16
/01
/26

Programul primelor săptămâni va include filme de ficțiune și documentare în premieră, cu un palmares important de premii la festivalurile de profil, dar și o seară dedicată filmelor regretatului regizor Cristian Nemescu și o retrospectivă a primelor filme regizate de Corneliu Porumboiu.