-->

„Inimi cicatrizate” a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno
https://www.ziarulmetropolis.ro/inimi-cicatrizate-a-castigat-premiul-special-al-juriului-la-locarno/

Lungmetrajul „Inimi cicatrizate” a câştigat ”Premio speciale della giuria” în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, desfăşurat între 3 şi 13 august.

Un articol de Liliana Matei|13 august 2016

Premiul Special al Juriului este unul dintre principalele premii ale prestigiosului eveniment din Elveția, fiind în valoare de 30.000 de franci elvețieni. Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate” este o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher. Filmul a fost elogiat de critica de specialitate internațională și a fost primit cu aplauze furtunoase de publicul prezent la proiecțiile din cadrul festivalului.

„Regizorul „Aferim!”-ului, Radu Jude, deschide o fereastră înspre o cu totul altă perioadă din trecutul României în „Inimi cicatrizate”, o adaptare meticuloasă și lipsită de sentimentalism a unui roman de Max Blecher”, a scris Screen International. „Povestea unui tînăr ale cărui gânduri și sentimente stau în umbra morții abordează teme filozofice majore, precum semnificația și rostul existenței umane. În nuanțe precise și fără să se teamă să pară intelectualizant, „Inimi cicatrizate” e străbătut de curenți emoționali care l-ar putea face chiar mai accesibil decît „Aferim!”. Critica ar putea să ajute la plasarea lui în rândul filmelor de artă serioase și consistente și ar putea să consolideze reputația de voce distinctă a lui Jude în cinematografia contemporană a României”, a adaugat celebra publicație.

Cotidianul francez Liberation a completat: „Fimul „Inimi cicatrizate” funcționează ca o „mașinărie care reasamblează bucățile unei vieți”. Mai întâi, orașul bolnavului care trebuie trimis departe, pentru a evita contagiunea. Apoi, sanatoriul și micro-societatea acestuia. În fine, patul în care Emanuel va fi țintuit într-un corset de ghips. Între aceste trei locuri devin posibile toate jocurile de reducere sau de dilatare a spațiului: sanatoriul și culorile acestuia, tărgile și paturile, cheiul și plaja, orașul și calea ferată. Dar, foarte repede, patul bolnavului devine centrul lumii și centrul filmului. Radu Jude vorbește înainte de toate despre sentimentul singurătății. Spiritul strălucit al lui Emanuel, impregnat de poezie, de cultură și de umor, nu te poate păcăli”, a conchis Liberation.

Acțiunea din filmul „Inimi cicatrizate” are loc în anul 1937 când Emanuel, un tânăr de douăzeci de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării.

Din distribuție fac parte actorii Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Fernando Klabin, Adina Cristescu.

„Inimi cicatrizate” este o producție Hi Film în co-producție cu Komplizen Film (Germania), în asociere cu BORD CADRE FILMS (Elveția), dezvoltat în cadrul Cinemart, Sofia Meetings.

Scenariul și regia sunt semnate de Radu Jude, director de imagine Marius Panduru RSC, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, sound designer Dana Bunescu, de sunet s-a ocupat Jűrg Lempen iar mixajul a fost realizat de Cristinel Șirli. Dana Păpăruz a fost responsabilă de costume, Bianca Boeroiu de machiaj, Domnica Bodogan s-a ocupat de coafură iar scenografia a fost realizată de Cristian Niculescu.

Producător Ada Solomon, co-producători Jonas Dornbach, Janine Jackowski, Maren Ade, producători asociați Jamal Zeinal Zade, Dan Wechsler.

Radu Jude a câștigat anul trecut „Ursul de Argint” pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin pentru pelicula „Aferim!”, producția românească cu cel mai mare succes de box-office în 2015.

27
/05
/25

Legendarul Béla Tarr, unul dintre cei mai importanți și influenți cineaști din lume, este invitatul special al celei de-a 24-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13-22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul pentru Întreaga Activitate. Acesta va susține și un masterclass în fața tinerilor cineaști și a publicului prezent la TIFF.24.

21
/05
/25

Cineastul Andrei Ujică, autor al unor filme esențiale pentru cinemaul documentar, va fi omagiat la cea de-a 24-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (13–22 iunie 2025, Cluj-Napoca), unde va primi Premiul de Excelență pentru contribuția sa remarcabilă la arta cinematografică.

20
/03
/25

„Alice ON & OFF” (r. Isabela Tent), „Anul nou care n-a fost” (r. Bogdan Mureșanu),„ Moromeții 3” (r. Stere Gulea), „Nasty” (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), „Săptămâna Mare” (r. Andrei Cohn) și „Trei kilometri până la capătul lumii” (r. Emanuel Pârvu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj.

03
/03
/25

„Anora” este marele câștigător de a gala premiilor Oscar 2025. Din cele șase nominalizări primite, creația semnată de Sean Baker a câștigat cinci premii, inclusiv pe cele pentru Cea mai bună actriță, Cel mai bun regizor și Cel mai bun film.

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.