Înscrierile la Concursul Internațional George Enescu continuă! Informații importante pentru concurenți
https://www.ziarulmetropolis.ro/inscrierile-la-concursul-international-george-enescu-continua-informatii-importante-pentru-concurenti/

Organizatorii Concursului Internaţional George Enescu au făcut o modificare importantă în regulament pentru a veni în sprijinul tinerilor care vor să se înscrie la această ediţie.

Un articol de Liliana Matei|18 martie 2022

Astfel, vor fi permise tăieturi între lucrările prezentate de concurenți în înregistrarea video transmisă pentru înscrierea în etapa online. Nu vor fi permise tăieturi între părțile aceleiași lucrări. Regulamentul complet al Concursului poate fi consultat pe site-ul www.festivalenescu.ro. Tinerii muzicieni sunt încurajați să se înregistreze în Concurs până pe data de 15 aprilie 2022 la una dintre cele patru secțiuni (vioară, violoncel, pian și compoziție).

Înscrierea se face prin completarea unui formular, iar jurizarea pentru prima etapă a Concursului va avea loc online prin analizarea înregistrării video trimise de concurenți. Aceasta se va desfășura în perioada 1-20 mai 2022. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

Oportunitate de carieră de la Askonas Holt

Askonas Holt se alătură Concursului Internațional George Enescu în misiunea sa de a sprijini tinerele talente din muzica clasică, așa cum a făcut marele George Enescu în timpul vieții sale. Una dintre cele mai importante companii de management al artelor din lume, Askonas Holt va oferi consiliere și sesiuni de mentorat în carieră câștigătorilor secțiunilor de pian, vioară și violoncel, timp de un an.

Concursul Internațional George Enescu, una dintre cele mai importante platforme internaționale de lansare pentru tinerii muzicieni din toată lumea, este construit ca o prelungire firească a Festivalului George Enescu – cel mai prestigios eveniment cultural organizat de România. De-a lungul timpului, Concursul Enescu a contribuit semnificativ la promovarea și lansarea multor mari artiști, aceștia păstrând mereu o legătură de suflet cu Enescu și cu România.

Foto credit: Andrei Gîndac

25
/08
/22

În perioada 10 – 14 septembrie 2022, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Kaufland România, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Fundația Regală Margareta a României, Muzeul Național George Enescu, Biserica Neagră din Brașov, Vibrate Festival Brașov, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Asociația Autism Transilvania din Cluj-Napoca, Floria și Wagner Arte Frumoase și Povești, organizează turneul național „FIORI E COLORI”, turneu susținut de soprana Rodica VICĂ și harpista Maria BÎLDEA.

22
/08
/22

După 28 de ani de activitate neîntreruptă, în perioada 1-4 septembrie, Green Hours va prezenta a 14-a ediție a singurului festival internațional de jazz organizat de un club din România: Green Hours JAZZ Fest. În cunoscutul nucleu cultural din centrul orașului - grădina boemă a hub-ului nostru - vor avea loc, pe parcursul celor patru zile de festival, 9 sesiuni concertistice, reunind muzicieni valoroși din 12 țări de pe continentul european.

22
/08
/22

Orchestra Romanian Sinfonietta – parte a proiectului Orchestrele Naţionale de Tineret ale României – va concerta în cadrul tradiţionalelor festivaluri internaţionale de muzică clasică ale lunii august, mai exact la “Enescu și muzica lumii” – Sinaia pe 23 august, la Sala Casino şi Vara Magică – Bucureşti, pe 24 august, la Ateneul Român.

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.