Inside Llewyn Davis – Gotham Independent Award pentru cel mai bun film
https://www.ziarulmetropolis.ro/inside-llewyn-davis-gotham-independent-award-pentru-cel-mai-bun-film/

Inside Llewyn Davis, de Joel Coen şi Ethan Coen, a primit premiul pentru cel mai bun film la gala Gotham Independent Awards 2013, dedicată producţiilor cinematografice independente realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood.

Un articol de Andrada Văsii|3 decembrie 2013

Inside Llewyn Davis, de Joel Coen şi Ethan Coen, a primit premiul pentru cel mai bun film la gala Gotham Independent Awards 2013, dedicată producţiilor cinematografice independente realizate în afara marilor studiouri de la Hollywood.

Gala Gotham Independent Awards este un eveniment cheie pentru cinematografia independentă şi marchează debutul sezonului premiilor acordate în timpul iernii în SUA, care culminează cu trofeele Oscar, informează hollywoodreporter.com.

Gala a debutat cu o ceremonie tribut organizată în memoria actorului James Gandolfini, decedat în acest an. Alte două momente speciale au fost dedicate actorului Forest Whitaker şi lui Katherine Oliver, directorul Biroului Media & Entertainment din cadrul primăriei oraşului New York.

Premiile Gotham au fost decernate în şapte categorii competitive. Jurii alcătuite din cineaşti au ales câştigătorii pentru şase categorii, în timp ce învingătorul din cea de-a şaptea categorie – Audience Award – a fost desemnat pe baza voturilor exprimate de public pe internet.

Celelalte pelicule nominalizate la categoria ,,cel mai bun film” au fost „12 Years a Slave”, de Steve McQueen, ,,Ain’t Them Bodies Saints”, de David Lowery, ,,Before Midnight”, de Richard Linklater, şi ,,Upstream Color”, de Shane Carruth.

Premii numeroase la gala la care a participat Inside Lewyn Davis

Producţia ,,The Act of Killing” s-a impus la categoria ,,cel mai bun documentar”, iar Ryan Coogler a fost desemnat învingător la categoria „cel mai bun regizor debutant”, cu pelicula ,,Fruitvale Station”.

Matthew McConaughey a fost desemnat ,,cel mai bun actor”, pentru rolul din filmul ,,Dallas Buyers Club”, iar Brie Larson s-a impus la categoria ,,cea mai bună actriţă”, pentru rolul din filmul ,,Short Term 12″.

Michael B. Jordon s-a impus la categoria ,,cel mai bun actor debutant”, cu rolul din ,,Fruitvale Station”.

Premiul publicului a revenit lungmetrajului ,,Jake Shimabukuro: Life on Four Strings”, regizat de Tadashi Nakamura.

În 2012, lungmetrajul ,,Moonrise Kingdom”, de Wes Anderson, a primit premiul pentru cel mai bun film la gala Gotham Independent Awards.

Inside Llewyn Davis

Distribuţia filmului Inside Lewyn Davis 

Spre deosebire de mult mai mediatizatele Film Independent Spirit Awards, care au stabilit criterii mult mai clare pentru a determina ceea ce înseamnă un film independent, premiile Gotham analizează fiecare peliculă de la caz la caz, pe baza unor definiţii destul de vagi.

Pentru a fi eligibil, de exemplu, un film trebuie realizat ,,cu o economie de mijloace” – un criteriu mult mai vag decât cel folosit de Spirit Awards, al căror regulament interzice nominalizarea peliculelor produse cu un buget mai mare de 20 de milioane de dolari.

Premiile Gotham sunt acordate în fiecare an de asociaţia newyorkeză Independent Filmmaker Project, care sprijină şi promovează în special filmele cu bugete mici de producţie şi care sunt finanţate şi produse în afara marilor studiouri de la Hollywood.

Filmele şi performanţele actoriceşti premiate la galele Gotham se regăsesc adeseori şi pe lista peliculelor nominalizate la Independent Spirit Awards, decernate de asociaţia Film Independent din Los Angeles.

Nominalizările pentru Independent Spirit Awards au fost anunţate la sfârşitul lunii noiembrie, iar aceste trofee vor fi decernate pe 1 martie 2014.

Atât Gotham Awards, cât şi Spirit Awards se concentrează asupra filmelor cu bugete mici de producţie, dintre care unele vor concura ulterior pentru o serie de recompense mult mai prestigioase, precum Oscarurile, notează Mediafax.

Cea de-a 23-a gală Gotham Independent Film Awards a avut loc luni seară, la clubul Cipriani de pe Wall Street, New York.

Foto credit: Cinemagia, imagini din filmul Inside Llewyn Davis

05
/12
/14

Din 5 decembrie, pe marile ecrane, iubitorii filmului au parte de Judecătorul, o peliculă în care pot fi admiraţi nominalizatul la Oscar, Robert Downey Jr. şi laureatul Premiului Oscar, Robert Duvall. Aceasta este prima colaborare a celor două staruri de la Hollywood.

04
/12
/14

Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, de această dată asistăm la o transformare completă a personajului său, care îl aduce pe actor în ipostaza de veritabil Don Juan, din 26 decembrie numai pe marile ecrane, în comedia Alt Love Building.

03
/12
/14

Actorul austriac Christoph Waltz, recompensat cu două premii Oscar, a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood, Los Angeles, în cadrul unei ceremonii la care a participat şi Quentin Tarantino, regizorul datorită căruia artistul a devenit faimos la nivel mondial.

01
/12
/14

Televiziunea Română programează, în această seară, două filme autohtone - un prilej pentru cinefili de a revedea „la lucru” o serie de mari actori dispăruţi. Astfel, pe TVR 2, de la ora 19.00 puteţi vedea comedia Expresul de Buftea-România (1978), pentru ca două ore mai târziu, pe TVR 1, să ruleze Capcana Mercenearilor, un film regitaz de Sergiu Nicolaescu în anul 1981.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

28
/11
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Puține scene de film din cinematografia română sunt mai naturaliste (fără a fi și gratuite) ca aceea din documentarul „Apa ca un bivol negru” (1970) în care, în urma inundațiilor, tinerii soldați scot din apă cadavrul gol și înțepenit al unui bărbat, probabil coleg de-al lor.

27
/11
/14

Realizatoarea Marina Constantinescu promite pentru vineri, 28 noiembrie, ora 24.00, la TVR 1, TVR HD şi TVR+, o ediţie Nocturne completă: despre viaţă, oameni, filme, politică şi visuri. Cu Nae Caranfil.