Insta Story
https://www.ziarulmetropolis.ro/insta-story/

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la Bucureşti filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câştigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

Un articol de Andrei Crăciun|22 octombrie 2019

Există acest clișeu: orice mare film de cinema, orice capodoperă, are cel puțin o secvență inubliabilă, o secvență care rămâne pentru totdeauna cu spectatorul.

Elia Suleiman a reușit să facă altceva: un film în care toate secvențele sunt indimenticabile, un film din care nimic nu se mai poate uita. Nu știu un cuvânt care să cuprindă un asemenea film. Probabil că încă nu a fost inventat.

Elia Suleiman reușește să facă un film profund despre Palestina, o comedie, aproape divină, despre pacea în Orientul Mijlociu, dacă nu vi se pare prea mult, dar și despre multe altele, cel puțin la fel de importante, despre natura umană de la Nazaret la Paris și de la Paris la New York.

 

Elia Suleiman pune una lângă alta imagini care trec de retină și rămân în inimă. Cei tineri vor găsi că fiecare dintre aceste imagini este instagramabilă, iar asta li se va părea, poate, fabulos. Personajul principal nu are nevoie de cuvinte, el vede, este un martor tăcut al iubirii, al fericirii, al violențelor, al absurdului, al grotescului, al speranțelor, al credinței, al sărbătorilor, al dansului, al acestei umane comedii care e viața noastră pretutindeni, de la est la vest și de la nord la sud.

Elia Suleiman reușește să spună altfel o poveste care rămâne, totuși, fundamental despre Palestina, despre felul unui palestinian de a se uita la lume, la pace, la parcuri, la pașii femeilor și la arme.

Există și o întrebare care nu se aude, dar la care se dă un răspuns. Întrebarea aceea este: al cui va fi, până la urmă, Ierusalimul?

Elia Suleiman ne-a dat un film profund și emoționant, ironic și autoironic, fals burlesc, magnific și cu nimic mai prejos de Sorrentino sau Fellini.

Trebuie să fi fost, la mijloc, Cerul.

Elia Suleiman reușește să spună altfel o poveste care rămâne, totuși, fundamental despre Palestina, despre felul unui palestinian de a se uita la lume, la pace, la parcuri, la pașii femeilor și la arme.

„It Must Be Heaven” (regia: Elia Suleiman) a fost prezentat în cadrul Festivalului Les Films de Cannes à Bucarest și va intra în cinematografele din România din februarie 2020, distribuit de Independența Film.



01
/03
/13

Filmul „Toată lumea din familia noastră”, în regia lui Radu Jude, a fost nominalizat la nouă categorii ale Premiilor Gopo, cele care recompensează cele mai bune producții românești din anul precedent. Pelicula concurează pentru trofeul acordat Celui mai bun film, iar Radu Jude este nominalizat la Cel mai bun regizor. Actorul Șerban Pavlu a fost […]

01
/03
/13

Bucureştenii vor avea ocazia sã vizioneze într-o proiecṭie specialã filmele nominalizate la cea de-a şaptea ediṭie a Premiilor Gopo. Astfel, filmele de la Gopo vor poposi la Cinema Union în perioada 2-10 martie. Filmele anului 2012, nominalizate la Gopo vor putea fi revãzute timp de 8 zile alãturi de alte filme nominalizate la categoria Cel […]

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]