Instalația performativă Mind-moving vine pe 22 noiembrie la Rezidența9
https://www.ziarulmetropolis.ro/instalatia-performativa-mind-moving-vine-pe-22-noiembrie-la-rezidenta9/

În luna august 8 artişti au petrecut o săptămână în cadrul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina, într-o rezidenţă artistică organizată de Indie Box în cadrul programului de terapie prin artă mind-moving.

Un articol de Petre Ivan|17 noiembrie 2023

Principalul obiectiv al experienței a fost de a pune bazele pregătirii unei instalații performative care să ilustreze multiplele perspective ale tulburărilor sănătății mentale și provocările nevăzute ale celor care trec prin acestea.

Vernisajul expoziției perfomative mind-moving va avea loc pe 22 noiembrie, de la ora 19:00, la Rezidența9 (Vila Rodizio – str. Ion Luca Caragiale, nr. 32). Ulterior va fi deschisă publicului până pe 28 noiembrie, între 19:00 – 21:00 în zilele din timpul săptămânii, respectiv 17:00 – 19:00 sâmbătă și duminică. Intrarea este liberă, vizitatorii fiind rugați să se înscrie pe o listă de participare, pentru o mai bună coordonare a fluxului – înscriere aici

Alexandra Bălăsoiu și Cristina Lilienfeld semnează coregrafia instalației, cele două fiind și performeri în cadrul ei, alături de Cătălin Diaconu, Diana Spiridon, Cătălin Munteanu și Denis Bolborea. De compoziția muzicală s-au ocupat Denis Bolborea, Paolo Profeti și Stina Moltu, cea din urmă devenind parte din proiect în urma unui open-call organizat alături de partenerul din Norvegia, NOPA. Alți artiști implicați în crearea instalației performative sunt Andrei Cozlac (artist vizual), Noir Morphosis (costume) și Alexandros Raptis (light design).

Proiectul mind-moving este o chemare la empatie, înțelegere și destigmatizare, care își propune să transforme perspectiva asupra sănătății mintale dintr-una de etichetare, într-una de explorare a experiențelor umane autentice. În cadrul acestuia, pe lângă rezidența artistică, s-au desfășurat 48 de ateliere de terapie prin dans, pictură și fotografie în cadrul a două spitale de psihiatrie. La activitățile coordonate de Loredana Larionescu, Oana Dorneanu și Florin Constantin au participat până la 25 de pacienți la fiecare atelier, în perioada martie – iulie.

Despre feedback-ul și rezultatele înregistrate în cadrul atelierelor, au povestit dans-terapeutul Loredana Larionescu și art-terapeutul Oana Dorneanu, pe 15 noiembrie, la Areal – spațiul pentru dezvoltare coregrafică, în cadrul evenimentului mind-movind: sharing experience. Ele au discutat cu publicul prezent (jurnaliști, terapeuți, artiști), despre tehnicile folosite în cadrul atelierelor și impactul pozitiv pe care programul l-a avut în completarea terapiei convenționale.

„Dans terapia este, înainte de toate, un suport emoțional și social, o formă prin care se poate crea un sistem de incluziune, o ocazie de auto-exprimare și alinare. Pentru mulți participanți atelierele de dans terapie din cadrul mind-moving au fost percepute ca un vehicul prin care au putut simți iar emoții pozitive precum bucuria, libertatea de a fi, armonia cu sinele și ceilalți.”, a declarat dans-terapeutul Loredana Larionescu în timpul evenimentului mind-moving: sharing experience.

„Sesiunile de art terapie pe care le-am desfășurat în cadrul proiectului nu au fost doar despre explorarea creativității. Sigur, acesta este canalul prin care ele se desfășoară – creativitatea pacienților care este încurajată spre liberă exprimare. Dar este doar pârghia prin care-i ajutăm să pornească procesele de auto-descoperire și de expresie de sine, procese în care se pot folosi de culori și forme, nu de cuvinte și propoziții. Am asistat în aceste luni la numeroase exemple de conștientizări profunde din partea pacienților care au participat la ateliere, întărindu-mi convingerea că arta are o nesfârșită capacitate de a vindeca și este necesară în procesele terapeutice.”, a completat și Oana Dorneanu, cea care a susținut atelierele de terapie prin pictură în cadrul proiectului mind-moving.

Instalația performativă, care va fi găzduită în perioada 22 – 28 noiembrie la Rezidența9, reprezintă punctul culminant al proiectului mind-moving. În luna decembrie instalația va fi găzduită în Norvegia, țară parteneră a proiectului. mind-moving își va închide misiunea în luna februarie, cu un eveniment în care vor fi prezentate rezultatele complete, precum și concluziile ce se vor contura după interacțiunea publicului, atât din România, cât și din Norvegia, cu instalația performativă. Mai multe detalii despre eveniment vor fi anunțate la începutul anului 2024.

26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.