Insulele lui Thomas Hudson, de Ernest Hemingway, romanul din care s-a desprins Batrânul si marea
https://www.ziarulmetropolis.ro/insulele-lui-thomas-hudson-de-ernest-hemingway-romanul-din-care-s-a-desprins-batranul-si-marea/

Insulele lui Thomas Hudson este marele roman (postum) al mării, din care s-a desprins, câştigându-şi independenţa şi nemurirea, dar lăsând teribile ecouri în corpul romanului, povestirea Bătrânul şi marea. „Un roman împlinit, care poate sta fără teamă alături de celelalte capodopere ale lui Hemingway.” (The New York Times Book Review)

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2016

Thomas Hudson însuși este un personaj de sub contururile căruia transpare Hemingway, un nou alter ego – ca mulți alții din proza lui, însă diferit de ceilalți. Pentru că pictorul destoinic care ajunge vînător de naziști prin insulele coraliere de la marginea paradisului său pierdut are cea mai grea misiune dintre toate alter egourile lui Hemingway: să afle despre iubire și înțelegere după ce din viața lui a dispărut tot ce iubea – fără ca el să fi înțeles cum.

Cititorii prozei antume a lui Hemingway vor avea parte de bucuria unei lecturi familiare prin forța și culoarea frazei și în același timp de surpriza de-a regăsi perfect coagulate cioburi de realitate istorică, frînturi din viața personală a scriitorului și un întreg curent subteran de personaje anterioare pe care se sprijină substanța acestui roman, cu nimic diferit de Gulfstreamul din care crește carnea insulelor lui Thomas Hudson.

Umorul inteligent al lui Hemingway nu e nicăieri mai viu ca aici. Amintirile din Paris sînt la fel de muşcătoare şi de înviorătoare ca în Sărbătoarea continuă, iar episodul de la pescuit e aproape tot atît de impresionant ca şi înfruntarea lui Santiago cu peştele din Bătrînul şi marea. (The Philadelphia Bulletin)

Romanul Insulele lui Thomas Hudson a apărut în colecția „Biblioteca Polirom. Seria de autor Ernest Hemingway”, traducere din limba engleză şi note Hemingwayde Ona Frantz.

În multe dintre episoadele acestui roman găsim cele mai pasionante şi mai percutante pagini pe care le-a scris vreodată Hemingway. (Saturday Review)

Despre Hemingway

Ernest Miller Hemingway (1899-1961) este unul dintre marii prozatori americani ai secolului XX şi un clasic al literaturii universale. Scrierile lui s-au bucurat de un succes imediat încă din timpul vieţii.

Hemingway a primit în 1953 Premiul Pulitzer, în 1954 Premiul Nobel, iar multe dintre cărţile lui au fost ecranizate la scurt timp după apariţie.

A avut o viaţă extrem de tumultuoasă: s-a căsătorit de patru ori, a fost un vînător şi un pescar pasionat, a participat la ambele conflagraţii mondiale şi la Războiul Civil din Spania. În Primul Război Mondial a lucrat ca şofer de ambulanţă, a fost rănit pe frontul italian, iar guvernul Italiei i-a acordat Medaglia d’argento pentru eroism.

După război devine corespondent al ziarului Toronto Star, iar în 1921 se mută la Paris, unde o cunoaşte pe Gertrude Stein şi intră în cercul intelectualilor americani expatriaţi, ce va fi cunoscut ulterior sub numele de Generaţia pierdută.

Foto: Insulele lui Thomas Hudson, Ernest  Hemingway – polirom.ro

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]