Întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnire-cu-scriitorul-francez-antoine-laurain-la-bucuresti/

Editura Humanitas Fiction şi Institutul Francez din Bucureşti vă aşteaptă marţi, 26 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Preşedintelui”, câştigător al Premiilor Landerneau Découvertes şi Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareş.

Un articol de Liliana Matei|26 iunie 2018

La lansare vor participa, alături de Antoine Laurain, Marius Constantinescu și Mihaela Dedeoglu, jurnaliști culturali și Adina Dinitoiu, critic literar. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.

Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand) a fost ecranizat în 2014 în regia lui Robin Davis. Tradus în peste 15 limbi, în Marea Britanie a intrat în Kindle Top 5 și a devenit  Waterstone Book Club Choice în 2013; în SUA, tot în 2013, a fost selectat pentru ABA’s Indies Introduce Debut Authors, iar în Germania s-a aflat pentru mai multe săptămâni în 2016 printre primele zece titluri din topul publicației Der Spiegel.

În romanul său inteligent și plin de umor, Antoine Laurain îi oferă rolul principal unei pălării. Dar nu o pălărie ca oricare alta, ci una învestită cu puteri excepționale, asemenea primului ei proprietar — președintele Franței, François Mitterrand. În periplul ei de la un posesor la altul, pălăria — tichie fermecată dintr-un basm al zilelor noastre — le va schimba radical viața celor care o poartă. Suntem în noiembrie 1986. Daniel Mercier, un contabil de rând, se hotărăște să ia cina într-un restaurant parizian elegant, unde va constata cu uimire că la masa de alături se așază chiar preşedintele Republicii Franceze, François Mitterrand. Președintele își uită pălăria, iar Daniel și-o însușește în semn de amintire a unei seri perfecte. Asemenea unui talisman, pălăria îi poartă noroc și-i schimbă destinul. Uitată în plasa de bagaje a unui tren, ajunge în mâinile lui Fanny Marquant, căreia îi insuflă curajul de a-și părăsi iubitul. Însă călătoria pălăriei este departe de a se termina aici…

„Un roman seducător. […] Antoine Laurain călătorește prin anii ’80 pe urmele acestei pălării capabile să schimbe destine, insuflându-le celor ce și-o pun pe cap o putere și o libertate la care nu îndrăzneau să viseze.“ (La Semaine)

„Umorul satiric plin de finețe al lui Laurain amintește de filmele clasice ale lui Jacques Tati— și nu, nu trebuie să fii un cunoscător al politicii franceze pentru a te bucura de acest roman încântător.“ (Library Journal)

Antoine Laurain este scriitor, jurnalist, scenarist și colecționar de antichități. S-a născut la Paris, la începutul anilor ’70. După ce a studiat cinematografia, și-a început cariera regizând scurtmetraje și scriind scenarii. Primul său roman, Ailleurs si j’y suis, apărut în 2007, a obținut Premiul Drouot. Au urmat romanele Fume et tue (2008) și Carrefour des nostalgies (2009), care a primit Premiul Livres en Vignes. Colaborează la mai multe publicații, printre care revista de lux Palace-Costes și lunarul satiric L’Écho des savanes. Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand; Humanitas Fiction, 2018) a apărut în 2012 și a obținut premiile Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs. A fost tradus în peste 15 limbi și s-a bucurat de un mare succes. A fost ecranizat pentru televiziune în 2014 de Robin Davis, cu Frédéric Diefenthal, Laurent Claret, Frédérique Bel și Roland Giraud, muzica aparținându-i lui Vladimir Cosma. Un alt bestseller internațional al lui Antoine Laurain este romanul său din 2014, La Femme au carnet rouge, publicat în peste 20 de țari, care a fost urmat în 2016 de romanul Rhapsodie française.

Romanul Pălăria Președintelui de Antoine Laurain este recomandat de RFI România şi Literomania.
Partener al evenimentului: Institutul Francez din București. Accesul este gratuit în baza unei rezervări prealabile prin eventbook.

Citiți aici câteva fragmente din romanul Pălăria Președintelui de Antoine Laurain.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

31
/01
/19

Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu“, Editura Humanitas şi Asociația ARCCA organizează a doua ediţie a seriei de conferinţe „Despre lumea în care trăim”, un festival de conferinţe şi dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate, susţinute de specialişti şi oameni de cultură de prestigiu, care va avea loc la […]

29
/01
/19

După ce a cucerit lumea cu „Citind Lolita în Teheran”, scriitoarea Azar Nafisi a revenit cu „Lucruri nespuse” - o colecție de amintiri care își poartă cititorul în mijlocul evenimentelor din Iranul ultimului secol.

28
/01
/19

La început de an 2019, declarat Anul Cărții în România, vă propunem un top al celor mai bune apariții editoriale ale anului trecut, din zona ficțiune. Ziarul Metropolis a realizat un top al celor mai bune cinci romane publicate în 2018 în România.

27
/01
/19

Și pentru că 27 ianuarie este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, vă propunem spre lectură „Omul în căutarea sensului vieții” (Editura Vellant), cronica experiențelor îngrozitoare trăite de psihiatrul Viktor Frankl în timpul detenției sale la Auschwitz și în alte lagăre.

25
/01
/19

METROPOLIS SPECIAL. Pe 25 ianuarie 1882 se năștea, la Londra, Virginia Woolf. 137 de ani mai târziu, vă invităm să ne-o amintim răsfoindu-i jurnalul.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

14
/01
/19

„Anul Cărții” se deschide cu o conferință națională dedicată profesioniștilor în comunicare din editurile românești. Programată pe data de joi, 17 ianuarie 2019, începând cu ora 10.00, la Salonul de Carte „Luceafărul” (Bulevardul Unirii nr. 10), conferința își propune să îi reunească pe specialiștii în comunicare din editurile autohtone.