Întâlnirea. Eseu despre singurătate
https://www.ziarulmetropolis.ro/intalnirea-eseu-despre-singuratate/

Spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp”, în regia lui Toma Dănilă, după un text de Samuel Beckett, se joacă la Unteatru. În spectacol apare un singur actor: Constantin Cojocaru.

Un articol de Andrei Crăciun|14 ianuarie 2019

Are loc o întâlnire fericită, așadar magică, în teatrul Unteatru din București.

S-au întâlnit un text de-al lui Beckett (care nu e însă beckettian, îi lipsește absurdul desăvârșit), un mare actor la vârsta deplinei maturități (Constantin Cojocaru) și căutarea autentică a unui regizor tânăr (Toma Dănilă) de a înțelege vârsta de aur.

Bătrâneții i se spune vârsta de aur, dar ea nu e așa decât în cazuri excepționale. Bătrânețea vine îndeobște cu singurătatea, retragerea din lume și adeseori cu alienarea și viața îndărătul baricadelor personale. Bătrânețea nu e o plimbare în parc.

Beckett știa ce este bătrânețea, iar textul la Ultima bandă a lui Krapp e dureros, tocmai pentru că e adevărat.

Monodramă. Așa se numesc, convențional, genul acesta de spectacole (cuvântul spectacol e, de asemenea, o convenție mai degrabă nepotrivită în context). Monodrama, așadar.

Textul lui Beckett e greu pentru că ne duce acolo unde nu vrem să ajungem, în largul unui ocean în care fiecare e singur doar cu sine și, dacă are noroc, cu amintirile care îi rămân din viață.

Krapp ascultă o bandă de magnetofon. Krapp își înregistra ideile haotice, Krapp e acum bătrân și e singur și ascultându-se vorbește cu cel care a fost cândva.

Krapp este, înțelegem, un scriitor care nu și-a împlinit speranțele – nu contează, oricum nu-și vrea anii trecuți înapoi.

E întuneric în sala mică de la Unteatru și Constantin Cojocaru scoate sufletele spectatorilor și jonglează cu ele, magic, ca și cum ar fi niște bulgări de zăpadă care i se topesc în căldura palmelor.

Domnul Cojocaru este un mare actor.

Seara începe cu Krapp privindu-se în oglindă. Se privește îndelung și insuportabil și, niciun cuvânt dacă n-ar fi spus mai departe actorul, totul ar fi fost înțeles, totul, totul, totul – în tristețea sa inevitabilă, de care zadarnic fugim.

La sfârșit, în noapte, oamenii ies năuci de la monodramă, și e iarnă și e întuneric și ei tac, cum se cuvine să taci când ți se încredințează o taină.

Taina: Krapp e acolo, mereu e acolo, și ne așteaptă.

S-au întâlnit un text de-al lui Beckett (care nu e însă beckettian, îi lipsește absurdul desăvârșit), un mare actor la vârsta deplinei maturități (Constantin Cojocaru) și căutarea autentică a unui regizor tânăr (Toma Dănilă) de a înțelege vârsta de aur.



02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

01
/12
/13

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Național din Bucureşti, se va muta în eleganta și spațioasa Sală Studio, începând cu reprezentațiile din 7 și 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audiență mult sporită.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.