Interesul față de cultură, manifestat din plin în prima zi a Festivalului Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/interesul-fata-de-cultura-manifestat-din-plin-in-prima-zi-a-festivalului-national-de-teatru/

Aflat la cea de-a 24-a ediţie, Festivalul Naţional de Teatru a fost deschis cu bucurie şi dorinţă din partea publicului de a afla noutăţile din peisajul teatral naţional.

Un articol de Judy Florescu|25 octombrie 2014

Vineri, 24 octombrie, a continuat Seara semnăturilor celebre, a cărei invitată a fost actriţa Coca Bloos. Despre întâlnirile dintre artiști și spectatori, Coca Bloos este de părere că: „sunt extraordinare. Cei grăbiți se obișnuiesc cu întâlnirile dintre artiști și spectatori? Și cred că este un lucru bun. Este un gen de apropiere directă. Acum ei sunt actorii și noi suntem spectatorii, eu și doamna Margareta Pâslaru, care ne uităm cum trec grăbiți spectatorii. Este fascinant să vezi că și tu ești în această ipostază de grabă, către ce, către unde, către cine, nu știm  să răspundem.”

DSC00031p

Actriţa Coca Bloos, în Pasajul FNT

Următoarele întâlniri dintre artiști și spectatori se vor desfășura pe tot parcursul ultimelor zile din octombrie în Pasajul Universității, astfel:  luni, 27 octombrie, ora 17:00 Marius Manole, marți, 28 octombrie, ora 17:00, Răzvan Mazilu, miercuri,29 octombrie, ora 17:00, Vlad Ivanov, joi, 30 octombrie, ora 17:00 – invitat: George Mihăiță, vineri, 31 octombrie – invitat: Claudiu Bleonț.

Primul spectacol, venit din provincie, care s-a jucat în cea de-a 24 ediție a FNT, a fost „Viața-i mai frumoasă după ce mori”, după un text scris și regizat de Mihai Măniuțiu. Preț de un ceas, cu ajutorul muzicii și al pașilor de dans, publicului i-a fost conturată o lume de tranziție din viață și moarte, în care oamenii își spuneau povestea prin cântec și mișcare. Spectacolul a fost în limba maghiară cu supratitrare în limbile română și engleză. Producție a Teatrul Municipal “Tomcsa Sándor”, Odorheiul Secuiesc, spectacolul „Viața-i mai frumoasă după ce mori” a avut două reprezentații consecutive la Teatrul Odeon, București.

Următorul spectacol la care am ajuns a fost „Noul locatar” de Eugen Ionescu, în regia Mihaelei Panainte, care a avut loc la Sala Pictură a Teatrului Național. Am asistat la spectacol din culisele sălii, întrucât conceptul regizoral nu a permis vizionarea sa din sală. Dorind să ofere un plus de autenticitate poveștii, publicul a fost așezat pe gradene.

Marina Constantinescu: Într-o lume complicată, arta ne salvează. 

Noaptea la teatru s-a prelungit cu Deschiderea Oficială a Festivalului Național de Teatru, care a avut loc în foaierul Sălii Mici a Teatrului Național și a constat în inaugurea primei expoziții din cadrul FNT, ediția 2014, intitulată „Doina Levintza: Costumul de teatru – de la schiță la miracol”. Personalitățile care au luat cuvântul au fost Ion Caramitru, directorul Teatrului Național București, Marina Constantinescu, directorul FNT, Doina Levintza, creator de modă și scenograf de costume și decor,  și actrița Jacqueline Bisset.

Tot în prima zi a Festivalului Național de Teatru s-au jucat spectacolele Furtuna după William Shakespeare, în regia lui Alexander Morfov și Fă-mi loc! de Mona Radu, în regia lui Radu Beligan.

Foto: Florin Biolan

21
/08
/17

Concertul de închidere al festivalului Vara Magică va avea loc miercuri, 23 august, de la ora 19.30, la Sala Mare a Ateneului Român și va avea în centru Orchestra de Tineret a Olandei (National Youth Orchestra (NJO), Netherland) care va cânta sub bagheta lui Mark Wigglesworth, solist Alexander Sitkovetsky (vioară) un program ce cuprinde Wagner - Uvertura şi Venusberg music din opera Tannhauser (Paris version), Korngold - Concertul pentru vioară şi orchestra, Stravinsky - Petrushka (versiunea 1911).

20
/08
/17

MEMORIA CULTURALĂ Ultimul interviu, ultimul rol în teatru și în film, ultimul Revelion, ultima amintire cu Toma Caragiu, actorul care s-a născut în 21 august 1925 și a murit în plină glorie la cutremurul din 4 martie 1977.

20
/08
/17

Mai sunt câteva zile până la deschiderea ediției aniversare a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD, eveniment în cadrul căruia vor fi prezentate publicului bucureștean peste 40 de spectacole românești, invitate sau în competiție, producții străine, spectacole–lectură și conferințe.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.