Mâine, 7 iulie, “Box”, lungmetrajul lui Florin Şerban (Marele Premiu al Juriului – Ursul de Argint, la Berlin, în 2010, pentru „Eu când vreau să fluier, fluier”), va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.
Un articol de Petre Ivan|6 iulie 2015
Cinesseur, unul dintre prietenii Ziarului Metropolis, a realizat pentru blogul său privat (cu acces pe bază de invitaţii) un straşnic interviu cu tânărul cineast român, pe care vi-l prezentăm integral, prin amabilitatea autorului.
‹‹ Florin Şerban are un nou film. Se numeşte simplu (sau sec) Box şi, potrivit sinopsisului, este „o poveste de dragoste între doi oameni care nu ar fi trebuit să se întâlnească niciodată.” Unul (el/Rafael) are 19 ani şi vine dintr-o zonă gri a societăţii, celălalt (ea/Cristina) are 33 de ani, e măritată şi e actriţă. Mix de actori profesionişti şi ne. Imagine: Marius Panduru. Montaj: Eugen Kelemen. Cătălin Mitulescu as himself şi nu prea.
Cinesseur: Au trecut mai bine de 5 ani de la succesul berlinez. E ceva timp. Ce ai învăţat în pauza asta (din acea experienţă şi din tot ce ţi-a adus ea)?
Florin Şerban: Nu am programat să treacă 5 ani, aşa s-au legat lucrurile. Scenariul a luat mult timp, castingul a durat un an şi jumătate, repetiţiile încă o jumătate de an, întreaga post-producţie a durat şi ea foarte mult. Box a fost produs de mine şi nu am trecut de nicio etapă până nu am fost pe deplin mulţumit de rezultat. Să fii propriul producător e un avantaj şi în acelaşi timp un dezavantaj… Învăţat? Nimic din cele ce pot fi amintite.
Cinesseur: Deţinuţi în Eu când vreau să fluier, fluier, boxeri aici! De unde atracţia (sau de ce?) pentru marginali şi pentru lumile din care aceştia provin, lumi închise, dure, cu reguli arbitrare?
Florin Şerban: Îmi place să mă socotesc povestitor. Unele poveşti vin la tine într-un fel sau altul, cum a venit Fluierul (scris iniţial de Andreea Valean ca piesă de teatru, apoi de Cătălin [Mitulescu, s.m.] în primele drafturi şi abia la urmă de mine). Către altele mergi tu. Box a pornit de la o scenă din Eu când vreau să fluier, pe care nu cred că am reuşit-o pe cât de bine puteam. Mă refer la scena de final, cu cafeaua. Şi pornind de acolo, am vrut să văd cum e posibilă interacţiunea dintre două medii. Un bărbat şi o femeie din două lumi diferite. Ce fac ei atunci când nu fac sex? Ce îşi spun? Ce îi împinge înainte şi ce îi trage înapoi? Care sunt motivaţiile personale, resorturile intime?
Aşa s-a născut Box. Apoi, lumea boxului e diferită de lumea puşcăriei. Băieţii care practică acest sport la un nivel care nu mai ţine de sfera amatorilor îşi depăşesc condiţia, sunt extrem de disciplinaţi, muncitori, riguroşi. Nu există boxer care, în ciuda numărului de clase absolvite, să fie un om lipsit de un soi de inteligenţă. Chiar dacă provin din zone periferice, social vorbind, copiii aceştia sunt cu totul speciali într-un cu totul alt sens decât băieţii din penitenciare. Nu sunt mulţi actorii care au seriozitatea, capacitatea de muncă, determinarea pe care o au băieţii sau oamenii care au trecut prin ring în mod serios.
Cinesseur: Şi în acest film ai apelat la actori neprofesionişti. Lucrul cu ei nu-ţi complică viaţa? Care e principalul lor atu (comparativ cu profesioniştii, desigur)?
Florin Şerban: Băieţii care joacă rolurile deţinuţilor în Fluier sunt deţinuti nu pornind de la vreun manifest artistic, ci fiindcă aceea era cea mai bună formulă vizuală şi interpretativă pentru povestea aceea. Nu am făcut un film despre războiul dintre găşti în puşcărie, nu am insistat asupra mediului decât tangenţial, iar pentru ca mediul să fie prezent în film, chiar dacă nu era acolo din punct de vedere narativ, am ales nişte chipuri care „sar” din ecran, chipuri în care citeşti violenţa şi durerea pe care eu nu le-am avut în poveste. Un prim-plan spune câteodată o poveste mai bine şi mai convingător decât câteva minute de film. În Box e la fel. Există nişte urme pe care viaţa de sportiv într-un sport de contact le lasă pe chipul şi pe trupul unui om. Nu mă refer la cicatrici, oase deformate etc., ci la un fel de a te mişca, de a privi, de a vorbi şi de a simţi. Şi urmele astea nu pot fi jucate. Sau pot fi, dar eu nu am găsit actorii care să o poată face.
Apoi, pentru protagonistul din Box, am căutat mai întăi printre actori. Iniţial, rolul era pentru un boxer de 30 de ani. Nu am găsit actorul potrivit. Apoi am coborât vârsta la 25, am urcat-o iar, dar la 35, şi tot nu am găsit. În cele din urmă am renunţat, fiindcă pur şi simplu nu mai găseam actori care să nu fi fost vizionaţi în fotografii şi interviuri. Şi atunci am preferat sa găsesc eu un puşti potrivit ca prezenţă fizică şi pregătire sportivă şi să îl formez ca actor. Rafael Florea a trecut prin mai bine de un an şi jumătate de pregătire actoricească. În acest moment, eu îl consider mai bine pregătit ca actor decât oricare alt actor de vârsta lui.
Cinesseur: În ce măsura estetica noului tău film e grevată de mixul acesta de actori? Sau altfel spus, este o opţiune estetică împărţirea lor în funcţie de mediul de provenienţă al personajelor pe care le interpretează? Şi apropo de dihotomie: am înţeles că inclusiv partea sonoră e gândită în această paradigmă. Nu e prea multă subiectivitate, prea mult contrast?
Florin Şerban: Nu, nu e. Dacă nu ştii exact ce e povestea asta cu sunetul, diferit de la un capitol la altul, nu o sesizezi la nivel conştient. Lucrează, cred eu, mai adânc şi mai discret.
Cinesseur: În materie de imagine care sunt opţiunile care susţin naraţiunea?
Geroge Pisterean, Florin Serban si Ada Condeescu la Festivalul de Film de la Berlin 2010
Florin Şerban: E o căutare specială în partea vizuală, dar tot cu discreţie. Lucruri care ţin de cromatică şi de limbaj vizual, în special. Din acest punct de vedere, Box este un film mai clasic şi mai aşezat decât Eu când vreau să fluier, fluier.
Cinesseur: Prezenţa regizorului Cătălin Mitulescu în distribuţie e un „joc secund”, un truc metafilmic, sau pur şi simplu aşa s-a întâmplat?
Florin Şerban: Iniţial am căutat „regizorul” (personajul principal feminin e actriţă de teatru, s.m.) printre actori şi nu l-am găsit. Toţi veneau cu o caricatură aşa că am căutat un regizor de meserie. Am făcut un casting cu regizorii de teatru şi film care au acceptat provocarea. Pur şi simplu, Cătălin a fost cel mai bun actor dintre regizori. Eu nu am fost pe platou când filmează el şi nu ştiu cum le vorbeşte actorilor, cum „regizează”. În Box, în schimb, joacă un rol şi o face foarte bine. De multe ori, în repetiţii, mi-a spus că el nu ar proceda aşa. Cu alte cuvinte, nu îşi joacă propriul rol. Nu e nimic „metafilmic”. ››
Filmele româneşti de la Karlovy Vary 2015:
Aferim!, regia: Radu Jude, România/Bulgaria/Republica Cehă, 2015, 108 min. (Câştigător al premiului „Ursul de Argint” pentru regie la Berlinală).
Box, regia.: Florin Şerban, România/Germania/Franța, 2015, 96 min., premieră mondială.
La montagne magique/The Magic Mountain, regia.: Anca Damian, România/Franța/Polonia, 2015, 95`, premieră internațională.
Un etaj mai jos, regia: Radu Muntean, România/Franța/Germania/Suedia, 2015, 93 min. (Filmul a participat în competiția „Un Certain Regard” de la Cannes).
Comoara, regia.: Corneliu Porumboiu, România/Franța, 2015, 89 min. (Câştigător al secțiunii „Un Certain Regard” la Festivalul de la Cannes).
Colecția de arome, regia.: Igor Cobileanski, Moldova/România, 2013, 14 min. (Câştigător al Marelui Premiu la „Prague Short Film Festival 2015”).
Lumea e a mea, regia.: Nicolae Constantin Tănase, România, 2015, 104 min.
Foto: Florin Serban, Box – Fantascopefilms, Cinemagia
