“Intimitate” – lucrarea unei fotografe clujene, expusă la Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/intimitate-lucrarea-unei-fotografe-clujene-expusa-la-budapesta/

Lucrarea din seria “Intimacy” a fotografei clujene Irina Dora Măgurean poate fi văzută până în 19 ianuarie, în cadrul expoziţiei “Light and Shadow” a galeriei PH21 din Budapesta. Expoziţia a fost deschisă joi, 17 decembrie.

Un articol de Liliana Matei|22 decembrie 2015

Irina este singurul artist român participant, alături de 31 de artiști din țări precum SUA, Japonia, Israel, Canada, Singapore, Finlanda, Mexic, Polonia, Anglia, Taiwan, Spania, Olanda, Germania, Irlanda, Serbia, Ungaria.

Lucrarea din seria “Intimacy” este un polaroid care are ca subiect relația cu corpul. De altfel, fotografiile din serie sunt, cum spune artista, “reprezentări ale corpului pe care le surprinzi la cel de lângă tine când te afli într-un anumit grad de apropiere/intimitate, iar corpul în sine nu este văzut ca un întreg. Lipsa portretului are ca rol tocmai întărirea senzației de intimitate; poate fi vorba despre oricine: despre un amant/o amantă comună sau poate lăsa impresia că recunoști acel “unghi””.

“Crearea de efecte unice prin intermediul luminilor și umbrelor surprinse de aparatul foto este, în opinia multora, unul din cele mai importante moduri de expresie fotografică”, se subliniază în descrierea expoziției de pe websiteul galeriei PH21 – www.ph21gallery.com.

IMG_0019-1060x1280Irina Dora Măgurean (Dumitrașcu) a avut numeroase expoziții personale și de grup în țară (“Unfinished projects”, Centrul Cultural Maghiar, București, “De aproape” – împreună cu Rie Kuroda (Berlin/Tokyo), Fabrica de Pensule, Cluj, “Persona”, Preview Gallery, Cluj, “Eurodreams”, a doua ediție, Muzeul de Artă, Cluj, “Movie in photography”, Muzeul de Artă, Cluj, “Flesh”, Fabrica de Pensule, Cluj, “Intimacy”, Fabrica de Pensule, Cluj, Bienala Internațională de fotografie miniaturală, With&Without, Timișoara), dar și în Maroc (Bienala Internațională de Artă Contemporană), Franța (Art in situ proiect și expoziție, Crest), Olanda (Art Rotterdam, “Tales of the Unexpected), Portugalia (“Humanscape”, în cadrul Festivalului Novas Artes Associadas, Barcelos, “Retratos de Natureza Rumena em Lisboa”, cu sprijinul ICR, Muzeul Apei, Lisbon), Germania (Zooming”, Berliner Liste, Berlin), Ungaria (“Soul elements, elements of soul”, Latarka Gallery, Budapest, “Eurodreams”, Karinthy Szalon, Budapest), Austria (Alte Saline, Hallein), Italia (“Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità”, Treviso), Bosnia și Herțegovina (XV International Biennial of Portrait, Tuzla).

Artista este membru al Fabricii de Pensule, a studiat ca bursier în Praga, Salzburg și Budapesta, este doctor în Arte Plastice și predă la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca. Lucrările ei pot fi văzute pe websiteul personal www.irinamagurean.com.

02
/09
/19

"Știți ceva? Dat fiind că, așa am citit, Facebook-ul e un drog, iar eu am nevoie de o doză nouă, vin încă de săptămâna asta cu un nou artist pe-aici. Nu de alta, dar curând începe FILIT, iar zidul meu virtual va trebui să facă față cu brio evenimentului. Așa încât poftim ce-mi vine să zic acum: IRLO. Adică acel IRLO pe care mai toată lumea îl cunoaște ca muralist, cum îi place (și) lui să-și spună." - Lucian Dan Teodorovici

26
/08
/19

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunțite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

26
/08
/19

"Du-te! Îmbrăţişează Columna infinirii cu palmele mâinilor deschise. Apoi, înălţându-ţi ochii, priveşte-o şi vei cunoaşte, astfel, într-adevăr, sinele cerului." - Constantin Brâncuși. Turnată în fontă în septembrie 1937 la Atelierele Centrale din Petroșani, Coloana (cu o înălțime de 29, 35 metri) a fost inaugurată la 27 octombrie 1938.

21
/08
/19

„Cultura de masă în Epoca de Aur - Cîntarea României & Cenaclul Flacăra” este un proiect de cercetare ce prezintă și analizează politicile culturale din perioada lui Nicolae Ceaușescu, declinat în expoziție și publicație. Lansarea cărții omonime are loc pe 23 august 2019 la ora 11.00, în expoziția găzduită de Muzeul Nicolae Minovici București.

14
/08
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari va oferi, în premieră, iubitorilor de artă șansa de a admira expozițiile, în cadrul unor tururi nocturne. Experiența vizitării pe timp de noapte a Pavilionului va include, pe lângă tururi ghidate, sesiuni de pictură live (o lucrare de artă creată sub ochii vizitatorilor) și muzică live. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

02
/08
/19

Ultima lună de vară vine cu evenimente culturale de impact, precum Festivalul Anonimul, în Delta Dunării, Festivalul de Teatru Independent Undercloud, la Muzeul Țăranului din București, sau Festivalul Internațional George Enescu, ce-și deschide porțile în ultima zi din august.

31
/07
/19

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, va găzdui, în premieră, un pavilion dedicat exclusiv artei secolului XXI: Pavilionul Supercontemporan. „Young Blood. Arta timpului tău”, curatoriat de Mihai Zgondoiu. Art Safari – ediția 2019 va avea loc între 27 septembrie și 6 octombrie, la Palatul Oscar Maugsch BCR, din Piața Universității.

28
/07
/19

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Strada Armenească are loc anul acesta între 2 și 4 august și aduce în inima Cartierului Armenesc din București o serie de evenimente pentru întreaga familie. Expoziții și workshopuri, meșteșugari, tururi ghidate, delicii culinare, dansuri tradiționale și concerte de neuitat, toate vă așteaptă în cele trei zile de festival pe strada Armenească. Intrarea este liberă.

21
/07
/19

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită artiști români să lucreze cu mămăligă, în cadrul rezidenței artistice Gastronom: artă contemporană cu patrimoniu culinar, la Timișoara.