Intrare liberă pentru poeți la „Paterson”, de Jim Jarmusch. Mircea Dinescu, invitat special
https://www.ziarulmetropolis.ro/intrare-libera-pentru-poeti-la-paterson-de-jim-jarmusch-mircea-dinescu-invitat-special/

„Paterson”, cel mai recent film al lui Jim Jarmusch, face o reverenţă în faţa poeţilor români. Aceştia sunt invitaţi să vizioneze filmul în cinematografe doar prezentându-se la proiecţii cu un propriul volum de poezii. La lansarea din 16 februarie, la Cinemateca UNION, publicul va avea ocazia să întâlnească în sală poeţi precum Mircea Dinescu, Florin Iaru sau Marius Chivu.

Un articol de Petre Ivan|14 februarie 2018

La acest adevărat „recensământ al poeților” participă Cinemateca UNION (16 februarie, ora 19:00, 17 februarie, ora 19:00, 18 februarie, ora 19:00), Cinema Victoria – Cluj și Cinema Modern Suceava, din 16 februarie, respectiv Cinema Elvire Popesco – începând cu 21 februarie.

„Paterson”, unul dintre cele mai frumoase filme despre poezie, redă atmosfera din „orașul poeților”, Paterson, New Jersey, așa cum este ea percepută de un șofer de autobuz. Este locul de unde provin scriitori precum William Carlos Williams, reprezentant al modernismului și imagismului în literatură și autor al celebrului poem epic „Paterson”, respectiv Allen Ginsberg, figură centrală a mișcării Beat Generation. Antologia „Howl și alte poeme” de Allen Ginsberg a fost tradusă în limba română de Petru Ilieșiu și Domnica Drumea, aceasta din urmă anunțându-și prezența la proiecția de vineri seară, de la Cinemateca UNION. De asemenea, în film se face referire și la versurile lui Emily Dickinson.

Poeziile „în stilul” lui William Carlos Williams au fost scrise special pentru acest film de Ron Padgett, unul dintre poeții preferați ai lui Jim Jarmusch. Cu o excepție: unul dintre poeme îi aparține însuși regizorului.

Filmul „Paterson” a fost nominalizat la Palme d’Or la Festivalul de la Cannes 2016, unde a și obținut un inedit premiu Palm Dog.

Jim Jarmusch este, poate cel mai important regizor independent american în viață, obținând peste 30 de premii în peste 30 de ani de carieră, cinci la Cannes (pentru „Stranger Than Paradise”, „Mystery Train”, „Coffee and Cigarettes” sau „Broken Flowers”), două la Locarno, unul la Sundance Film Festival.

Din casting fac parte actorii Adam Driver, devenit celebru în toată lumea grație rolului din  „Star Wars: Episode VII – The Force Awakenes”, după ce se lansase la frații Cohen în „Inside Llewlyn Davis”. Lui Driver îi dă replica Golshifteh Farahani, o foarte specială actriță de origine iraniană, în plină ascensiune, actriță care a obținut primul premiu la vârsta de 14 ani pentru rolul din „The Pear Tree”.

Provocare inedită de Ziua Îndrăgostiților

De Ziua îndrăgostiților, pe 14 februarie, „Paterson” a lansat o altă provocare inedită: cuplurile care vin cu o carte de versuri la avanpremiera filmului de la Cinemateca UNION, la ora 19:00, plătesc un singur bilet.

Din 16 februarie, filmul va putea fi vizionat în București (Cinemateca Union, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Europa), Cluj (Cinema Victoria și Cinema Florin Piersic), Suceava – Cinema Modern, Târgu Jiu – Cinema Sergiu Nicolaescu.

Din 17 februarie, filmul intră la Cinema Dacia din Piatra Neamț, iar din 21 februarie la Cinema Elvire Popesco din București și Cinema Patria din Craiova.

Filmul „Paterson” este distribuit în România de Voodoo Films.

Foto: Paterson – facebook

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film