Ioan Holender (82 de ani), sărbătorit de ICR Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioan-holender-82-de-ani-sarbatorit-de-icr-viena/

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlineşte astăzi 82 de ani. Timişoara, oraşul naşterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

Un articol de Petre Ivan|18 iulie 2017

Seria „KulTOUR mit Holender“, moderată de Ioan Holender, prezintă evenimente importante din sfera muzicii clasice, teatrului şi artelor vizuale. Holender călătoreşte în cele mai importante centre culturale din Europa şi prezintă activitatea instituţiilor de cultură, a artiştilor şi personalităţilor din mediul cultural.

Ioan Holender s-a născut pe 18 iulie 1935 la Timişoara. În anul 1959 s-a stabilit la Viena, unde a absolvit Conservatorul de Muzică.

Ioan Holender

Între 1960 şi 1962 a activat ca prim bariton la Stadttheater Klagenfurt şi ca solist de operă şi de concert la Viena, St. Pölten ş.a. şi în 1966 la Opera Naţională Română din Timişoara, în Traviata şi Carmen.

Din 1966 a devenit agent de impresariat artistic şi manager muzical la Agenţia de teatru „Starka“, pe care a făcut-o faimoasă în lumea artistică şi pe care a preluat-o după câtva timp, devenind „Agenţia de impresariat artistic Holender“. În 1988 a fost numit de prim-ministrul Austriei secretar general al Operei de Stat din Viena şi al Volksoper Wien.

Începând cu 1 aprilie 1992, Holender devine director general al Operei de Stat din Viena şi al Volksoper. În istoria Operei de Stat din Viena, din 1869 până azi, Holender a avut cel mai lung mandat de director, de 19 ani.

S-a impus ca un manager novator al artei regizorale în operă. A fost adeptul unor concepte considerate avangardiste în epocă şi a lucrat cu regizori cu o viziune înnoitoare, cu puneri în scenă socotite îndrăznețe ale operelor vechi.

În perioada 2007-2015 a fost director artistic al Festivalului Internaţional „George Enescu“ de la Bucureşti, iar în prezent este consilier artistic al Metropolitan Opera New York şi al Spring Festival Tokyo.

Foto: Ioan Holender – facebook

26
/02
/13

Patru lungmetraje intră anul acesta în cursa pentru trofeul acordat Celui mai bun film, la Gala Premiilor Gopo:Toată lumea din familia noastră (r. Radu Jude), Despre oameni și melci (regia: Tudor Giurgiu), Visul lui Adalbert (r. Gabriel Achim) și Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete). Autorii celor patru filme – Radu Jude, Tudor Giurgiu, Gabriel Achim și Silviu Purcărete – concurează și pentru statueta care răsplătește Cea […]

26
/02
/13

BRITISH COUNCIL ROMÂNIA și Asociația K’ARTE prezintă cea de a doua ediţie a proiectului “British Documentary” la Targu Mureș, începând cu data de 2 martie 2013. Seria de filme documentare de anul acesta de la  “British Documentary”  include opt proiecții care vor avea loc  în perioada 02-24 martie, în zilele de sâmbătă și duminică, începând cu ora 18.30, la Cinematograful […]

25
/01
/13

Lungmetrajul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a fost marele câştigător al galei Best Film Fest, care a avut loc joi seară şi în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune producţii cinematografice ale anului trecut, informează un comunicat al organizatorilor, Asociaţia Film România. Premiile au fost acordate în urma voturilor exprimate de jurnaliştii de […]

12
/11
/12

Filmul „După dealuri”, de Cristian Mungiu, a primit premiul publicului, acordat în cadrul secţiunii Balkan Survey de la Festivalul Internaţional de la Salonic (2 – 11 noiembrie), potrivit site-ului evenimentului. The Fischer Audience Award pentru un film din cadrul secţiunii Balkan Survey a fost acordat peliculei „După dealuri”. Distincţia a fost ridicată, în numele regizorului, […]

07
/11
/12

Festivalul Internaţional de la Salonic, care se desfăşoară în perioada 2-11 noiembrie, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din regiune, îi dedică o retrospectivă integrală regizorului Cristian Mungiu. La Salonic sunt proiectate toate filmele cineastului român, de la scurtmetrajele de şcoală „Mariana” (1997) şi „Mâna lui Paulista” (1998) până la cel mai nou […]

05
/11
/12

Cineastul român Cristian Mungiu a fost nominalizat la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA) pe anul 2012, la categoria „cel mai bun scenariu”, cu filmul „După dealuri”, pe care l-a şi regizat, informează site-ul instituţiei. Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene au fost anunţate, sâmbătă, la Festivalul Filmului European de la Sevilla. Cea de-a […]

23
/10
/12

O mie cinci sute de spectatori entuziaşti au asistat la Bruxelles, Gent şi Liege la avanpremiera belgiană a filmului ‘După dealuri’, de Cristian Mungiu, în prezenţa regizorului român şi a actriţelor principale premiate la Cannes, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, informează luni un comunicat de presă al ICR Bruxelles.  Premiera de la Bruxelles a fost […]