Ioana Flora, „o actriţă intensă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/ioana-flora-o-actrita-intensa/

Ioana Flora a primit Premiul pentru interpretare feminină din partea Uniunii Cineaştilor din România, pentru rolul Tania din Déjà Vu (2013), producţie independentă în regia lui Dan Chişu.

Un articol de Petre Ivan|9 mai 2014

Ioana Flora este o actriţă intensă, care consumă din ea în timp ce joacă, şi instinctivă – simte mereu nuanţa cu o precizie uluitoare. Poate să ducă în spate un film întreg, cum a fost cazul cu Déjà Vu”, a spus despre ea Cristian Tudor Popescu, membru al juriului Uniunii Cineaștilor din România.

La rândul său, academicianul Răzvan Theodorescu, Președintele juriului, a declarat:„Ioana Flora a luat un premiu extrem de important, cel pentru cea mai bună interpretare feminină.

Cu atât mai important este faptul că a fost în competiție cu două cunoscute actrițe – Luminița Gheorghiu, eroina ultimelor luni și a ultimilor ani, și Ana Ularu. Este un merit deosebit faptul că întregul juriu s-a orientat către Ioana Flora.”

Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) reprezintă aprecierea juriului desemnat de UCIN pentru cele mai importante realizări cinematografice şi de televiziune ale anului precedent.

Ioana Flora. Biografie

Actriță de film, teatru și televiziune, Ioana Flora a debutat într-unul dintre rolurile principale din Marfa și banii (regia: Cristi Puiu), alături de Dragoș Bucur și Alexandru Papadopol, primul lungmetraj din cinematografia românească actuală selectat de Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 2001, Ioana Flora în cadrul prestigiosului program Quinzaine des Réalisateurs.

Au urmat Pescuit sportiv (regia: Adrian Sitaru, 2007) – film pentru care Ioana avea să primească Premiul pentru Cea mai bună actriță, la Festivalul de la Salonic – Periferic (2009), în regia lui Bogdan George Apetri (Premiul Gopo pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar și Premiul Pro Cinema) şi Domestic, de Adrian Sitaru.

Ioana Flora este, de asemenea, unul dintre cei 20 de actori selecționați în 2012 la Berlinale, la Talent Actors Stage, din peste 4300 de candidaţi.

În teatru, a debutat la Piatra Neamț, în regia lui Vlad Mugur.

În prezent poate fi văzută la Odeon, Godot Café-Teatru și teatre de stat, independente sau în spații neconvenționale pentru piese de teatru din București și din țară.

Foto cu Ioana Flora – Christian Schwarzenberg şi Iulia Alexandra Voicu

24
/09
/13

Geo Saizescu, unul dintre cei mai importanţi regizori români de film, a încetat din viaţă, luni, la vârsta de 80 de ani, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta" din Bucureşti. Regizorul avusese o boală la plămâni.

23
/09
/13

Les Films de Cannes a Bucarest a pus în vânzare primele bilete. Grație cererii din anii trecuți și interesului stârnit deja de ediția de anul acesta, care adună cele mai provocatoare titluri din selecția Festivalului de la Cannes, o a treia sală a fost inclusă în program. Astfel, pe lângă cinematografele Studio și Elvira Popescu, vor […]

18
/09
/13

CRONICĂ DE FILM „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism“ duce la un nou nivel stilistica minimalistă şi tentativa de conceptualizare a realităţii pe care Corneliu Porumboiu le-a început în „A fost sau n-a fost?“ (2006) şi pe care le-a continuat în „Poliţist, adjectiv” (2009).