ION-ARDEAL IEREMIA (13.01.1965 – 2.01.2024)
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-ardeal-ieremia-13-01-1965-2-01-2024/

Victimă a unei boli neiertătoare, regizorul Ion-Ardeal Ieremia ne-a părăsit pe 2 ianuarie 2024.

Un articol de Ziarul Metropolis|5 ianuarie 2024

Ion-Ardeal Ieremia și-a legat întreaga viață de Teatrul Național. Născut la Oradea, trăiește în Timișoara de la 9 ani. Fiu de regizor, și-a petrecut copilăria în culisele teatrului. A absolvit un liceu cu profil real ale cărui rigori le-a resimțit ca pe o „pereche de pantofi străină”, după cum spunea el însuși. A absolvit în 1995 secția regie teatru a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, la clasa prof. Valeriu Moisescu.

Tumultuos, generos, intempestiv, neliniștit, cu o inteligență ascuțită, Ion-Ardeal Ieremia a urmat – nu fără să-și pună întrebări care l-au urmărit mereu – aceeași profesie ca cea a tatălui său. Cariera lui, începută la Teatrul Național din Târgu-Mureș și continuată, următorii 28 de ani, la Naționalul timișorean, a demonstrat că identitatea sa artistică îi aparține pe de-a-ntregul,  spectacolele sale, de la prima montare – Femeia-șarpe de Carlo Gozzi, până la cea din urmă – Săptămâna luminată de Mihail Săulescu purtându-i amprenta unică. Este vorba despre o mare sensibilitate care l-a rănit mai mereu și pe care învățase să o ascundă în spatele unui simț al umorului unic, un umor care îi va purta mereu amprenta, dar și în spatele unei nerăbdări aspre. Cu adevărat, în spatele glumei sau a asprimii s-au aflat întotdeauna o mare delicatețe și o mare fragilitate pe care le-a distilat în spectacolele lui, dar și opinii pe care, în spectacole și în afara lor, le-a exprimat mereu cu toată convingerea.

Ion-Ardeal Ieremia a fost o prezență integră și efervescentă a Timișoarei și a Teatrului Național pentru care a luptat în toate modurile pe care le-a putut imagina – ca artist, ca locuitor al orașului, dar și din poziția de consilier municipal și, mai apoi, din cea de secretar de stat în Ministerul Culturii.

Ion-Ardeal Ieremia a fost o personalitate profund implicată și o voce puternică într-un spațiu fundamental pentru societate: cultura. Teatrul Național din Timișoara a beneficiat aproape trei decenii de spiritul, de inteligența și de loialitatea sa, iar pentru asta îi vom fi recunoscători mereu.

Îndurerați, stupefiați, prietenii și colegii săi din Teatrul Național rămân de-acum cu amintirea lui. Odihnească în pace.



26
/04
/24

Centrul Național al Dansului București (CNDB) anunță programul de spectacole pentru luna mai. Unul dintre evenimentele importante ale lunii este premiera spectacolului de dans contemporan Memetics, în coregrafia lui Sergiu Diță, urmată de trei producții CNDB – BLOT, Bodies on The Line, Patosfera și de Miercurea Lejeră, un proiect care prezintă pe scenă idei unice și irepetabile într-o formă performativă.

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

25
/04
/24

Cea de-a treia ediție din România a competiției de pictură live Art Battle va avea loc pe 27 aprilie, la Palatul Bragadiru din București (Calea Rahovei nr. 147-153) aducând în fața publicului atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, alături de re-LEAF, o ediție de "interior" a târgului de artă contemporană LEAF (Limited Edition Art Fair) eveniment organizat de Galeria Celula de Artă în parteneriat cu Săfițicuminți. Biletele pentru public sunt disponibile pe LiveTickets.

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.