Ion Caramitru, Ada Solomon și Alexandra Dariescu – premii speciale la Gala Radio România Cultural
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-caramitru-ada-solomon-si-alexandra-dariescu-premii-speciale-la-gala-radio-romania-cultural/

Actorul Ion Caramitru, producătorul de film Ada Solomon şi pianista Alexandra Dariescu sunt câştigătorii celor trei premii speciale ale celei de-a XVII-a ediţii a Galei Radio România Cultural, eveniment care va avea loc în această seară, la Teatrul Odeon.

Un articol de Petre Ivan|20 martie 2017

Ion Caramitru – director al TNB și președinte al  UNITER – va primi Premiul de Excelență „pentru tinerețea de spirit și de faptă a omului de teatru în calitate de actor, regizor, manager și eminent promotor al valorilor naționale și universale ale artei spectacolului”.

Premiul In Memoriam Iosif Sava îi va reveni pianistei Alexandra Dariescu. De la Albert Hall din Londra la Carnegie Hall în New York, românca Alexandra Dariescu a fermecat publicul meloman cu muzicalitatea sa naturală și cu o prezență de scenă captivantă.

Alexandra Dariescu a fost inclusă de International Piano Magazine în topul celor 30 de pianiști din lume sub 30 de ani care promit o carieră spectaculoasă.

Ada Solomon, primul producător din istoria cinematografiei românești care a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin („Tony Erdmann”), va primi Premiul Lux Mundi.

Membru al Academiei Europene de Film, Ada Solomon a mai produs „Aferim”, în regia lui Radu Jude, peliculă care a câștigat Ursul de Argint la Berlin. Ada Solomon este și deținătoarea unui Urs de Aur pentru filmul „Poziția copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer.

Celor trei premii speciale li se vor adăuga alte nouă distincții pentru cele mai mari realizări culturale ale anului 2016.

Foto: Ion Caramitru, Ada Solomon și Alexandra Dariescu – facebook

Citiţi şi:
04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.