Ion Fintesteanu, Traian Vuia şi Ion Barbu – 18 martie în cultură
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-fintesteanu-traian-vuia-si-ion-barbu-18-martie-in-cultura/

Născut într-o zi de 18 martie (1899), Ion Fintesteanua fost tenor până să ajungă actor. De mic copil viitorul artist s-a jucat de-a teatrul, în mahalaua bucureşteană Lăzureanu. Avea 17 ani când România a intrat în Primul Război Mondial. S-a refugiat la Iaşi cu un prieten, unde a intrat ca tenor în corul Societăţii Române de Operă. Tot în refugiu, Maria Ventura, Tony Bulandra şi Ion Manolescu jucau la Teatrul Naţional ieşean “Marşul nupţial”. Pentru că actorul care interpreta rolul “şefului de orchestră” se îmbolnăveşte, cineva îşi aminteşte de tânărul tenor – “e unul de la operă pe aici, care face pe artistul şi recită versuri prin spitale, cu răniţii”. Finteşteanu este luat pe sus, pudrat pe păr să pară mai bătrân şi…

Un articol de Petre Ivan|18 Martie 2016

Aşa începe cariera de actor a celui care avea să impresioneze în roluri ca Nebunul din Regele Lear, Karenin din Anna Karenina, Grigore Bucşan din Ultima Oră, Farfuridi, Pristanda şi Cetăţeanul turmentat din O scrisoare pierdută, Ianke din Take, Ianke şi Cadâr etc. Ion Fintesteanu se stinge din viaţă la 21 octombrie 1984, la vârsta de 85 ani.

Tot într-o zi de 18 martie:

1788 – La Londra, a apărut primul număr al ziarului “The Times”.

1842 – S-a născut poetul şi criticul francez Stephane Malarme (Étienne Mallarmé), a cărui operă a influenţat evoluţia modernă a literaturii secolului al XX-lea (m. 9 sept. 1898).

1844 – S-a născut compozitorul Nikolai Andreevici Rimski-Korsakov (m. 21 iunie 1908).

1858 – S-a născut inginerul Rudolf Christian Karl Diesel, inventatorul motorului cu ardere internă, cu aprindere prin compresiune (motorul Diesel) (m. 29 sept 1913).

1895 – S-a născut Ion Barbu, poet și matematician român român (d. 1961)

1906 – Traian Vuia a realizat, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor din lume (cu mijloace proprii de bord), cu un aparat mai greu decât aerul.

1932 – S-a născut John Updike, prozator și poet american (d. 2009)

1937 – S-a născut Horia Moculescu, compozitor român

1954 – S-a născut A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară”, organ al Uniunii Scriitorilor din România.

1957 – S-a născut Horia Roman Patapievici, scriitor și eseist român

Ion Fintesteanu

1959 – S-a născut Luc Besson, regizor, scenarist și producător francez

1964 – A încetat din viaţă matematicianul Norbert Wiener, fondatorul ciberneticii, principiul de bază fiind descris în opera sa “Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine” (n. 26 nov. 1894).

1965 – Cosmonautul rus A. A. Leonov a realizat prima ieşire în spaţiul cosmic de la bordul navei “Vostok-2”.

1994 – A încetat din viaţă actriţa Gina Patrichi (n. 8 mar 1936).

2008 – A încetat din viaţă regizorul, scenaristul şi dramaturgul britanic Anthony Minghella, câştigător al unui premiu Oscar pentru filmul “Pacientul englez” (n. 6 ian 1954)

Foto cu Ion Fintesteanu , Traian Vuia, Ion Barbu şi Horia Roman Patapievici – wikipedia şi facebook

29
/01
/14

ŞTIAŢI CĂ într-o zi de 29 ianuarie (1926) s-a născut Tudor Vornicu, jurnalist de televiziune, celebru realizator de emisiuni și director de emisiuni de televiziune? Multe dintre neuitatele programe de Revelion marca TVR i se datorează lui Tudor Vornicu, cel care a gândit şi creat emisiuni ca "Album duminical", "Post Meridian", "Punct". "Contrapunct", "Gala Desenului Animat", "Metamorfoze", "Cum vă place?", "Parada duetelor" şi multe altele.

27
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 27 ianuarie (2010) a încetat din viaţă J.D. Salinger, autorul romanului "De veghe în lanul de secară" - unul dintre cei mai influenți scriitori americani? Salinger nu a mai publicat nimic din 1965 încoace și nu a mai acordat nici un interviu presei, chiar dacă a continuat să scrie până spre sfârșitul vieții sale.

21
/01
/14

ȘTIAȚI CĂ într-o zi de 21 ianuarie s-au născut comicul britanic Benny Hill, realizator de emisiuni de divertisment, dar și actorul american Telly Savalas, cunoscut în România pentru rolul principal jucat în serialul polițist Kojak, difuzat de Televiziunea Română în anii '70-'80.

Page 19 of 19« First...10...1516171819