Ion Marin concertează la Monte Carlo, la invitația Prințului Albert de Monaco
https://www.ziarulmetropolis.ro/ion-marin-concerteaza-la-monte-carlo-la-invitatia-printului-albert-de-monaco/

Joi, 17 iulie, la invitaţia Alteţei Sale Prinţul Albert de Monaco, dirijorul român Ion Marin va conduce Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo în deschiderea unei serii de 6 concerte extraordinare organizate la Palatul Princiar din Monaco.

Un articol de Petre Ivan|16 iulie 2014

În programul dirijat de Ion Marin, alături de Orchestra Filarmonicii din Monte Carlo vor fi prezente și celebrele pianiste Marielle și Katia Labeque, care vor interpreta în prima parte, Concertul pentru două piane și orchestră în Re Major al lui Francis Poulenc.

În cea de-a doua parte a concertului, orchestra dirijată de Ion Marin va interpreta Simfonia fantastică, opus 14, scrisă de Hector Berlioz.

Consacrat ambasador român în lumea dirijorală, Ion Marin a condus cele mai importante orchestre europene și a colaborat cu cei mai celebri artiși ai planetei (Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras, Monserrat Caballe, Angela Ghiorghiu, Cecilia Bartoli, Renee Fleming, Anna Netrebko).

Palatul Princiar

Palatul Princiar

Ion Marin este Director de onoare al Corului Național de Cameră Madrigal.

La sfârșitul acestei luni, pe 26 iulie, renumitul muzician român va dirija Orchestra Simfonică Radio Praga în cadrul unui concert omagial Antonin Dvorak, care îl va avea ca solist pe violonistul Ivan Zenaty. Evenimentul va avea loc în Cetatea din Praga.

Foto cu Ion Marin – Madrigal.ro

07
/05
/13

„Silvia“ este cea mai recentă operetă a Operei Brașov, pusă în scenă în iunie 2012 de regizorul Anda Tăbăcaru Hogea. Spectacolul va avea loc sâmbătă 11 mai, începând cu ora 18.30, la Sala Operei.